Ediția instructori (st. 7)
PRIVIRE GENERALĂ
Isus dorește ca noi să trăim în unitate unii cu alții. Pot fi oferite numeroase motive pentru a explica de ce dorește Isus să fie unitate între noi. Dar El Însuși a menționat un motiv care propulsează importanța unității în capul listei. Textul de memorat pentru această săptămână subliniază că noi trebuie să fim una în Tatăl și în Fiul. Domnul Isus a spus: „Pentru ca lumea să creadă că Tu [Tată] M-ai trimis” (Ioan 17:21).
Idealul unității creștine la scară globală este aproape imposibil de atins. Dar unitatea la nivelul familiei este o țintă realistă. Responsabilitatea pentru realizarea ei este în întregime a noastră.
Totuși la început povara pentru atingerea acestui ideal a fost pe umerii lui Hristos. Triumful Său asupra răului (1 Ioan 3:8), reconcilierea realizată la cruce (Efeseni 2:13-16; Coloseni 1:21-23) și lucrarea Duhului (Faptele 2; 1 Corinteni 12:13) pavează calea pentru unitate în poporul Său. Să asociem aceste evenimente cu porunca cea nouă, de a iubi cum ne-a iubit El (Ioan 13:34), murind față de eul nostru și față de egoism (Romani 6:3-7) și familia va putea oglindi unitatea pentru care S-a rugat Isus (Ioan 17).
COMENTARIU
Despre unitate
Adevărata unitate este ceva frumos de privit. Începe cu altruism și supunere, apoi ascultare, respect și, mai ales, valori comune. Desigur, am putea spune: „Nuuu, ai nevoie de dragoste” sau „Ai nevoie de Duhul Sfânt”. Este adevărat, dar, în ideea de supunere există ceva care întărește toate celelalte elemente necesare. Ignorăm totul aruncând în stânga și în dreapta cuvântul iubire, în familiile noastre, și apoi ne mirăm de ce această iubire declarată nu produce unitatea și căldura pe care le-am sperat. Poate dacă atât de frecventele declarații: „Te iubesc” ar fi însoțite mereu de dovezi de respect şi de ascultare autentică, de supunere, lucrurile ar sta altfel.
Respectul şi supunerea fie există ca o caracteristică în cadrul familiei, fie nu există deloc. Dacă în familie există un membru care doar pretinde respect şi supunere, dar nu le manifestă niciodată, starea de lucruri din acea familie poate fi numită oricum, numai unitate nu.
Modelul desăvârșit al supunerii este viața lui Isus. Punctul culminant al acestei supuneri se face auzit în Ghetsimani: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42). Iată unul dintre elementele-cheie ale unității profunde dintre Tatăl și Fiul. Isus a explicat că Tatăl nu L-a lăsat singur, ci era cu El deoarece El (Isus) făcea „totdeauna… ce-I este plăcut” (Ioan 8:29). Aceasta ne spune că Isus Însuși nu a evitat subordonarea. Această precizare este importantă, deoarece în ultimul timp termenul subordonare a fost prins în tot felul de controverse ecleziastice legate de hirotonire, de diferențele bazate pe sex, de conducere. În ciuda acestor preocupări importante, faptul că Regele regilor a trăit o viață de supunere înalță actele personale de supunere la același nivel cu toate acele aspecte serioase legate de asemănarea cu Hristos. Și dacă există vreo instituție care cere unitate prin supunere unul față de celălalt, aceasta este căsătoria.
Introducere
Cuplurile pot ajunge într-o clipă la revelații care le pot schimba complet cursul căsniciei. Alex s-a căsătorit cu o femeie a cărei experiență de familie pornea de la premisa că dezacordurile erau ocazii pentru discuții „aprinse” în urma cărora să rezulte un învingător și un învins. Când regulile jocului sunt acestea, poziția de apărare și cea de atac devin norma. „Cununa de lauri” este răsplata celui care își păcălește, își desconsideră sau își șochează verbal oponentul. Nu este permisă supunerea, nu se realizează unitatea, iar relația se împotmolește.
Nici Alex și nici soția lui nu doreau aceasta, iar el s-a străduit din răsputeri să caute cea mai bună metodă de comunicare cu soția, astfel încât contextul neînțelegerilor lor să se schimbe radical în ceva mai constructiv. Era nevoie să o convingă pe soția lui că nu trebuiau să fie doi indivizi blocați în lupta pentru superioritate. Era spre binele lui să nu exploateze vulnerabilitatea, greșelile sau slăbiciunile ei ca să „câștige” o dispută. Aşa că Alex a decis să folosească ceea ce Gary Smalley, consilier în probleme de căsătorie, numea „tabloul emoțional realizat din cuvinte” (o parabolă menită să comunice înțelegere și emoție de la unul la celălalt).
Alex și soția lui erau pe munte, cu rucsacul în spate, în Sierra Nevada. Când au ajuns lângă un izvor, având în față copleșitoarele piscuri ale munților, imaginea aceasta a devenit sursa parabolei lui Alex. El i-a spus soției: „De fiecare dată când avem un conflict să ne imaginăm că suntem pe vârful unuia dintre acești munți. Multe cupluri, atunci când au un conflict relațional, își imaginează că joacă un fel de «regele muntelui». «Învingătorul» este cel care reușește să-l domine verbal pe celălalt până în punctul de a-l împinge de pe stâncă. Dar această victorie este artificială. Nu voi juca niciodată acest joc cu tine, nu pentru că sunt eu drăguț, ci pentru că relația de căsătorie ne-a legat gleznele împreună cu o funie groasă și lungă – dacă tu cazi, cad și eu. Este adevărat, suntem două persoane diferite, dar este o singură căsătorie, o singură relație. Va fi spre binele nostru, al amândurora, să facem, să spunem și să gândim doar acele lucruri care vor clădi și vor susține această a treia entitate care este acum între noi, numită căsătorie. Nu există învingător și învins – fie câștigăm amândoi, fie pierdem amândoi.” Această filozofie a fost cheia unității din căsnicia lui.
În esență, căsătoria este un experiment unic în care se vede dacă doi oameni, posibil foarte diferiți, pot acționa și funcționa ca unul singur. În cartea sa Mystery of Marriage (Misterul căsătoriei), Mike Mason prezintă astfel această luptă: „Chiar și cele mai apropiate cupluri vor ajunge, în mod inevitabil, la conflicte ale voințelor diferite, întrucât căsătoria este o încercare temerară de a ajunge la un grad aproape imposibil de cooperare între două centre puternice de autoafirmare. Căsătoria nu are cum să nu fie un cuptor al conflictului, un furnal în care aceste două voințe să fie topite, purificate și făcute să se conformeze” (p. 167). În capitolul intitulat „Subordonarea”, el arată cum se produce aceasta. „«Cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare», spune Isus (Luca 9:48). … La modul ideal, căsătoria este o întrecere pentru a te lăsa mai prejos decât celălalt, un război al cedării între două voințe la fel de hotărâte să nu câștige. Aceasta este, cu adevărat, singura atitudine care funcționează în căsătorie, deoarece este calea rânduită de Domnul.” – Ibidem
Scriptură
„Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri. … Copii, ascultaţi … de părinţii voştri. … Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti” (Efeseni 5:22; 6:1,5). Când se abuzează de Scriptură, mai devreme sau mai târziu se va abuza și de oameni. Nici nu ne putem imagina cât de frecvent sunt invocate aceste trei texte pentru a realiza exact opusul scopului Duhului Sfânt. Ca o ironie, contextul acestor pasaje (Efeseni 5:18) este contrastul dintre a fi plin de Duhul și a fi plin de alcool. Alcoolul este un interpret defectuos al cuvintelor. Cel mai slab este cel care îi simte adesea efectul negativ. Uneori, cultura progresează în așa măsură, încât să spui ce nu înseamnă un text ajunge să fie mai important decât să spui ce înseamnă. Poate că așa stau lucrurile și aici.
Lista lui Pavel și comentariile care o însoțesc, cu privire la aceste tipuri de relații sociale, contrastează cu listele din timpul lui Pavel care încurajau aplicarea tratamentelor aspre pentru a proteja onoarea soțului, a părintelui și a proprietarului de sclavi. – Vezi Jon Dybdahl, ed., Andrews Study Bible, p. 1549. Dar Pavel are în vedere altceva.
Să observăm că supunerea, dragostea și relația lui Hristos cu biserica Sa sunt teme care apar împreună în Efeseni 5. Unii ar putea să interpreteze că doar soțiile trebuie să li se supună soților, iar soților trebuie să li se arate supunere. Este adevărat, cuvântul supunere nu se aplică direct la soți, dar textul anterior spune: „Supuneţi-vă unii altora” (Efeseni 5:21) ca rezultat al umplerii cu Duhul Sfânt (Efeseni 5:18); este greu de crezut că Pavel s-a gândit doar la soții când a scris Efeseni 5:21. Aceasta doar dacă nu ne aventurăm să afirmăm că doar soțiile sunt pline de Duhul Sfânt! Cu siguranță Pavel nu consideră că soțiile nu ar trebui să se supună soților lor. Dar el vede o astfel de supunere ca un corespondent al relației dintre Hristos și poporul Său (Efeseni 5:22-24). Însă paralela este valabilă doar dacă soții sunt metafore vii ale iubirii lui Hristos (Efeseni 5:25). Moartea voluntară a lui Hristos pentru salvarea miresei Sale este cel mai mare act de supunere pe care l-a cunoscut universul vreodată. Se poate ca îndemnul lui Pavel – „supuneți-vă unii altora” – să se aplice în căsătorie prin faptul că supunerea soțului este inclusă în imperativul de a iubi așa cum iubește Hristos.
APLICAȚIA
Idolatria din timpurile moderne este exprimată prin închinarea la sine, în care este promovată autonomia absolută: importanța mea, dorințele mele, preferințele mele, ambițiile mele, modul meu de a împacheta hainele sau de a spăla vasele – toate sunt nenegociabile. „Atâta timp cât nu rănesc pe nimeni”, proclamă această ideologie, „pot să fac ce vreau”. Și, desigur, fiecare poate să facă ce vrea; dar nu poate să ia ce vrea, dacă maturitatea creștină, relațiile iubitoare și unitatea familiei sunt avute mereu în vedere. Propune grupei să ia pe rând temele abstracte, dar profunde ale studiului prezent și să spună cum ar arăta aceste idei puse în practică.
Întrebări pentru discuție
1. Cum ar putea un soț sau o soție care simte că relația de căsătorie favorizează incorect dorințele celuilalt să inițieze o discuţie ca prim pas spre unitate? Fiți specifici.
2. Cum ar putea părinții să-i ajute pe copiii care se simt înstrăinați să înțeleagă că opiniile și dorințele lor sunt prețuite, fără ca ei să-ș i piardă autoritatea de părinte?
3. Supunerea, dragostea și angajamentul trebuie să fie exprimate nu doar în cuvinte, ci și în sute de mici gesturi sau acțiuni, în fiecare zi, în cadrul familiei. Care sunt câteva dintre aceste gesturi pe care le faci pentru a-ți păstra familia unită?
