Comentarii inspirate (st. 4)

Sabat după-amiază, 20 aprilie

După ce Adam a fost creat, au fost aduse înaintea lui toate vieţuitoarele ca să le fie date nume; el a văzut atunci că fiecăreia îi fusese dat un tovarăş, „dar pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească”. Printre toate fiinţele pe care le crease Dumnezeu pe pământ, nu era niciuna care să fie egală cu omul. Şi Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Omul nu a fost creat ca să trăiască singur, el trebuia să fie o fiinţă socială. Fără un tovarăş, frumoasele privelişti ale Edenului şi plăcutele îndeletniciri nu ar fi reuşit să îi aducă fericirea desăvârşită. Nici comuniunea cu îngerii nu putea să satisfacă nevoia sa de înţelegere şi companie. Nu era nimeni de aceeaşi natură cu el care să-l iubească şi care să fie iubit de el.
Dumnezeu Însuşi i-a dăruit lui Adam un tovarăş. El i-a creat „un ajutor potrivit”, un ajutor care să se potrivească cu el, care să-i ţină companie, cineva care putea să fie una cu el în dragoste şi înţelegere. – Conflict and Courage, p. 14
Mulţi suferă mai mult de boli ale sufletului decât de boli trupeşti şi nu vor găsi nicio alinare până când nu vor veni la Hristos, Izvorul vieţii. Atunci nu se vor mai plânge de plictiseală, de singurătate şi de lipsă de satisfacţie. Bucuriile care aduc împlinire vor da vigoare minţii şi sănătate şi energie vitală trupului. – Mărturii, vol. 4, p. 579
Pentru mulţi care se luptă cu singurătatea, cuvintele de bunătate, privirile pline de simpatie, expresiile de apreciere vor fi ca un pahar cu apă rece pentru un suflet însetat. Un cuvânt de simpatie, o faptă de bunătate vor ridica poveri care apasă greu pe umerii unora. Şi cuvintele de sfat, de mustrare avertizările care vin dintr-o inimă sfinţită prin iubire sunt la fel de importante ca exprimarea sentimentelor de iubire şi a aprecierii. Fiecare cuvânt sau faptă de bunătate neumbrită de egoism, adresată sufletelor cu care suntem aduşi în contact este o expresie a iubirii pe care a manifestat-o Isus faţă de întreaga familie omenească. – In Heavenly Places, p. 207
Ar trebui să avem în suflet iubirea lui Hristos în aşa măsură, încât interesul nostru pentru ceilalţi să fie sincer şi nepărtinitor. Ar trebui să fim darnici cu iubirea noastră care să cuprindă mulţi oameni, nu să se concentreze numai supra câtorva care ne flatează prin încrederea lor specială. Astfel de prietenii au tendinţa de a ne face să-i neglijăm pe aceia care au mai mare nevoie de dragoste decât cei pe care îi copleşim cu atenţia noastră.
Nu ar trebui să restrângem cercul nostru de prieteni numai la câţiva favoriţi pentru că aceştia ne mângâie şi ne măgulesc cu pretinsa lor afecţiune. …
Sentimentele de nelinişte, de dor de casă sau de singurătate pot fi un bine pentru voi. Tatăl ceresc vrea să vă înveţe să găsiţi în El prietenia, iubirea şi mângâierea care vor satisface cele mai aprinse speranţe şi dorinţe. … Unica voastră siguranţă şi singura fericire le veţi găsi când veţi face din Hristos sfătuitorul vostru permanent. Puteţi să fiţi fericiţi în El, chiar dacă nu aveţi niciun alt prieten pe lume. – Our High Calling, p. 259

Duminică, 21 aprilie: Conviețuirea

A căuta companie este ceva normal. Fiecare va găsi prieteni sau şi-i va face şi, în funcţie de cât de puternică este prietenia, va fi şi influenţa pe care prietenii o vor exercita unul asupra altuia, spre bine sau spre rău. Toţi vor avea prieteni pe care îi vor influenţa şi de care vor fi influenţaţi, la rândul lor.
Este o legătură tainică cea care apropie inimile oamenilor în aşa fel încât sentimentele, gusturile şi principiile a două persoane să se întrepătrundă strâns. Una adoptă spiritul şi copiază căile şi faptele celeilalte. După cum ceara reţine imaginea peceţii, tot astfel mintea reţine impresiile produse de o relaţie cu o altă fiinţă omenească. S-ar putea ca omul să nu fie conştient de influenţa pe care o exercită, dar aceasta nu înseamnă că influenţa sa este mai puţin puternică. – Mărturii, vol. 4, p. 587

În ce a constat puterea acelora care au suferit în trecut prigoana pentru Hristos? În unirea cu Dumnezeu, unirea cu Duhul Sfânt, unirea cu Hristos. Ocara și prigoana i-au despărțit pe mulți de prietenii pământești, dar niciodată de iubirea lui Hristos. Niciodată sufletul încercat de furtună nu este mai iubit de Mântuitorul decât atunci când suferă ocara pentru adevăr. „Eu îl voi iubi”, spunea Hristos, „și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). Când din pricina adevărului credinciosul stă la bara tribunalului pământesc, Hristos stă alături de el. Când este închis între zidurile temniței, Hristos i Se arată și îi mângâie inima cu iubirea Sa. Când el suferă moartea pentru Hristos, Mântuitorul îi spune: Ei pot ucide trupul, dar nu pot vătăma sufletul. „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Ioan 16:33; Isaia 41:10). – Faptele apostolilor, pp. 85–86
Când dai mâna cu un prieten, lauda la adresa lui Dumnezeu să fie pe buzele tale şi în inima ta. Acesta va îndrepta gândurile lui spre Domnul Hristos.
Toţi avem de înfruntat încercări, dureri greu de suportat, ispite greu de învins. Nu le vorbi oamenilor muritori despre necazurile tale, ci adu totul înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. Stabileşte-ţi ca regulă pentru viaţă să nu rosteşti niciodată vreun cuvânt de îndoială sau descurajare. Prin cuvinte care inspiră speranţă şi bucurie sfântă, poţi face foarte mult pentru iluminarea vieţii altora şi pentru a-i întări în eforturile lor.
Multe suflete curajoase sunt asaltate teribil de ispite şi se află pe punctul de a se prăbuşi în conflictul cu eul şi cu puterile răului. Nu descuraja un astfel de suflet în lupta lui cea grea! Încurajează-l prin cuvinte pline de speranţă, care să-l susţină pe drumul său! „Niciunul din noi nu trăieşte pentru sine” (Romani 14:7). Prin influenţa pe care o exercităm fără să ne dăm seama, ceilalţi pot fi încurajaţi şi întăriţi sau pot fi descurajaţi şi îndepărtaţi de la Domnul Hristos şi de la adevăr. – Calea către Hristos, pp. 119–120

Luni, 22 aprilie: Cei necăsătoriți

La fel ca în zilele lui Noe, unul dintre semnele acestui timp este o adevărată pasiune pentru căsătorii pripite şi nechibzuite. În toate acestea este Satana. Dacă Pavel a putut să rămână singur şi le-a recomandat şi altora să facă aşa, ca să poată fi cu totul ai Domnului, de ce să nu facă la fel ca el aceia care vor să se consacre pe deplin lui Dumnezeu şi care vor să evite grijile, încercările şi temerile amare care sunt atât de frecvent trăite de cei care aleg să se căsătorească? Şi, dacă el a ales să rămână aşa şi a putut să le recomande şi altora acest lucru cu optsprezece secole în urmă, nu rămâne o soluţie la fel de recomandabilă pentru cei care aşteaptă revenirea în curând a Fiului omului, mai ales că este evident că în felul acesta starea lor ar fi mai bună şi cerul mai sigur? Când miza este atât de mare, de ce să nu ne asigurăm în orice moment că suntem de partea cea bună? – The Advent Review and Sabbath Herald, 24 martie 1868
Să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice şi să nu lăsăm să se interpună nimic între noi şi El. Noi trebuie să fim atenţi la lumina pe care Domnul a lăsat-o să strălucească pe calea noastră, să dovedim înaintea întregului cer că preţuim fiecare rază de lumină şi să reflectăm asupra altora lumina aceasta. Suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru felul în care ne folosim influenţa. Chiar dacă, aparent, suntem constrânşi să stăm singuri, nu suntem singuri, pentru că Domnul Hristos este cu noi ca să ne încurajeze, să ne întărească şi să ne binecuvânteze. El cunoaşte fiecare dorinţă a inimii tale, fiecare ţintă a sufletului tău. El spune: „Nu vă voi lăsa orfani (în engl.: nemângâiaţi), Mă voi întoarce la voi.” Să credem că Dumnezeu va face exact aşa cum a promis. – That I May Know Him, p. 203
Dumnezeu este tăria noastră. La El trebuie să privim după înțelepciune și călăuzire și, având în vedere slava Sa, binele bisericii și mântuirea sufletelor noastre, trebuie să biruim păcatele specifice. Ar trebui să căutăm în mod individual să obținem o victorie nouă în fiecare zi. Trebuie să învățăm să rezistăm singuri și să depindem cu totul de Dumnezeu. Cu cât învățăm acest lucru mai repede, cu atât mai bine. Să afle fiecare punctul în care cade și apoi să vegheze cu credincioșie ca păcatele sale să nu-l biruie, ci el să obțină victoria asupra lor. Atunci putem avea încredere să mergem la Dumnezeu și biserica va fi scutită de mari necazuri. – Scrieri timpurii, p. 105
Dumnezeu nu dorește ca noi să rămânem apăsați sub povara durerii mute, cu inima rănită și zdrobită. El vrea ca noi să ne uităm în sus și să privim scumpa Sa față plină de iubire. Mântuitorul iubit stă alături de mulți oameni ai căror ochi sunt atât de orbiți de lacrimi, încât nu-L pot distinge. El dorește să ne ia de mână, să privim spre El în încredere simplă, dându-I voie să ne conducă. Inima Sa este deschisă pentru necazurile, întristările și încercările noastre. El ne-a iubit cu o iubire veșnică și ne-a înconjurat cu îndurare. Noi putem să ne punem încrederea în El și să medităm la bunătatea Lui toată ziua. El ne va ridica sufletul mai presus de întristările și frământările zilei, în Împărăția păcii. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 12

Marţi, 23 aprilie: Când căsătoria ia sfârșit

Când, după aceea, fariseii i-au pus întrebări în legătură cu legitimitatea divorțului, Domnul Isus a îndreptat atenția ascultătorilor Săi înapoi, spre instituția căsătoriei, așa cum a fost aceasta rânduită la creațiune. „Din cauza împietririi inimii voastre”, a spus El, „a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început nu a fost așa.” El le-a îndreptat gândurile spre acele zile binecuvântate din Eden, când Dumnezeu a spus că toate lucrurile erau „foarte bune”. Din acel timp își aveau originea căsătoria și Sabatul, două instituții gemene, pentru slava lui Dumnezeu și folosul omenirii. …
Domnul Isus a venit în această lume pentru a corecta greșeli și pentru a reface în om chipul moral al lui Dumnezeu. În mintea învățătorilor lui Israel se cuibăriseră idei greșite cu privire la căsătorie. Ei făceau fără efect instituția sfântă a căsătoriei. Bărbații deveniseră atât de neînduplecați, fără inimă, încât pentru cele mai neînsemnate motive își lăsau nevestele sau le luau copiii și le alungau. …
Domnul Hristos a venit pentru a corecta aceste rele. – Căminul adventist, pp. 340–341

În timp ce vorbea cu Isus, femeia a fost impresionată de cuvintele Lui. Ea nu auzise niciodată asemenea lucruri nici de la preoţii poporului ei și nici de la iudei. Când i-a fost descris trecutul vieţii, și-a dat seama de lipsa ei cea mare. A simţit setea sufletului, pe care apele fântânii din Sihar n-o puteau stinge niciodată. Nimic din ceea ce întâlnise până aici n-a atras-o către o ţintă mai înaltă. Isus a convins-o că citea tainele vieţii ei și, cu toate acestea, femeia a simţit că El îi era prieten, că era plin de milă și de iubire. În timp ce curăţia prezenţei Lui îi condamnase păcatul, El nu rostise niciun cuvânt de acuzare, dar îi vorbise de harul Lui care-i putea înnoi sufletul. – Hristos, Lumina lumii, pp. 189–190
Iertând-o pe această femeie [prinsă în adulter] și încurajând-o să ducă o viaţă mai bună, caracterul lui Isus strălucește în frumuseţea neprihănirii desăvârșite. Deși nu acoperă păcatul, nici nu micșorează simţul vinovăţiei, El nu caută să condamne, ci să mântuiască. Lumea avea numai dispreţ și batjocură pentru femeia aceasta păcătoasă, dar Isus îi spune cuvinte de mângâiere și nădejde. Cel nepătat are milă de slăbiciunea celui păcătos și-i întinde o mână de ajutor. …
Cei care se grăbesc să-i acuze pe alţii și, plini de râvnă, îi aduc în faţa justiţiei sunt adesea mai vinovaţi în propria viaţă decât cei pe care îi acuză. Oamenii îl urăsc pe păcătos, în timp ce iubesc păcatul. Hristos urăște păcatul, dar îl iubește pe păcătos. Acesta va fi spiritul celor care Îl urmează. Iubirea creștină e înceată la mustrare, grăbită să observe pocăinţa, gata să ierte, să încurajeze, să-l așeze pe cel greșit pe calea sfinţeniei și să-i întărească pașii pe acest drum. – Hristos, Lumina lumii, p. 462

Miercuri, 24 aprilie: Moartea și singurătatea

Am avut perioade în care am crezut că valurile trec peste capul meu; atunci am simţit cât de scump îmi este Mântuitorul. Când fiul meu cel mare a fost luat de la mine, am simţit că durerea mea era enormă, însă Domnul Isus a venit lângă mine şi am simţit în suflet pacea Lui. El mi-a dus la buze cupa mângâierii.

Şi apoi mi-a fost luat … acela care a stat alături de mine timp de treizeci şi şase de ani. Noi am lucrat împreună pentru Domnul, dar acum trebuia să-i strângem mâna războinicului şi să-l lăsăm să se odihnească în mormântul tăcut. Din nou, durerea mea părea extrem de mare, dar până la urmă a venit cupa mângâierii. Isus îmi este foarte preţios. El a păşit alături de mine … şi va merge şi alături de tine. Când prietenii noştri merg în mormânt, ne uimim. Se poate ca tata sau mama să treacă la odihnă, însă, când vor ieşi din mormânt, nu vor mai avea nicio zbârcitură pe faţă, dar chipul lor va fi la fel şi îi vom recunoaşte. – In Heavenly Places, p. 353
Noi suntem în drum spre casă. Acela care ne-a iubit atât de mult, încât Şi-a dat viaţa pentru noi, ne-a zidit o cetate. Noul Ierusalim este locul unde vom afla odihnă. În cetatea lui Dumnezeu nu va exista tristeţe. Nu se vor mai auzi nici bocet, nici tânguire pentru speranţe năruite şi iubiri îngropate. În curând, poverile vor fi schimbate cu haine de nuntă. În curând vom fi martori la încoronarea Regelui nostru. Aceia a căror viaţă a fost ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi aceia care, pe acest pământ, au luptat lupta cea bună a credinţei vor străluci de slava Răscumpărătorului în Împărăţia lui Dumnezeu.
Nu va mai fi mult până când Îl vom vedea pe Acela în care ne-am pus toate speranţele pentru viaţa veşnică. Şi, în prezenţa Sa, toate încercările şi suferinţele din viaţa aceasta vor părea nimic. … Priviţi în sus, priviţi în sus şi întăriţi-vă în credinţă! Credinţa această să vă conducă pe calea îngustă care merge până la porţile cetăţii lui Dumnezeu, în minunata lume de dincolo, spre viitorul fără hotare al slavei care este pregătită pentru cei răscumpăraţi. – The Faith I Live By, p. 362
Ce ne-am face fără un Mântuitor în ceasul încercării sufletului? Îngerii slujitori sunt în jurul nostru, dându-ne să bem din apa vieţii pentru a ne înviora sufletul în clipele finale ale vieţii. Cel ce este Învierea şi Viaţa a dat asigurarea că aceia care dorm în Isus vor fi scoşi de El din mormânt. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia pentru a trăi veşnic. Dimineaţa veşnică a venit pentru ei, deoarece în cetatea lui Dumnezeu nu va fi noapte. – Solii alese, cartea 2, p. 250

Joi, 25 aprilie: Singurătatea spirituală

În zilele noastre, ca și pe vremea Domnului, starea societății este foarte departe de idealul dorit de cer în ce privește această sacră legătură. Totuși, chiar acelora care au găsit amărăciune și dezamăgire acolo unde nădăjduiau să afle tovărășie și bucurie, Evanghelia Domnului Hristos le oferă o mângâiere. Răbdarea și noblețea pe care Spiritul Său le poate da vor îndulci inima îndurerată. Inima în care locuiește Hristos va fi atât de plină, de mulțumită cu iubirea Sa, încât nu se va mistui de dor după simpatie și atenție. Și, când sufletul Îi este predat lui Dumnezeu, înțelepciunea Sa poate să săvârșească ceea ce înțelepciunea omenească nu este în stare. Prin descoperirea harului Său, inimi care odinioară erau nepăsătoare sau înstrăinate pot fi unite prin legături care sunt mai tari și mai durabile decât cele pământești – legăturile de aur ale iubirii care va suporta proba încercării. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 65
Stăruinţa răbdătoare în bine te va conduce din lumea aceasta de amar şi luptă la slavă, la cinste şi viaţă veşnică. Dacă Îl ai pe Dumnezeu în inima ta şi înaintea ta continuu, nu ai de ce să te temi. Biblia este o lumină pentru cei care se află în întuneric. Cu perspectiva binecuvântatei vieţi veşnice, oferite acelora care vor răbda până la sfârşit, vei găsi o putere care înalţă şi tăria de care ai nevoie ca să poţi rezista răului. Rămâi neclintită în ceasul încercării şi vei câştiga o cunună care nu se va veşteji niciodată.
… Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi El nu-ţi va înşela niciodată încrederea. Dacă vei cere ajutor de la Dumnezeu, ruga ta nu va fi zadarnică. Ca să ne încurajeze să avem încredere şi să creştem în credinţă, El vine lângă noi prin Cuvântul Său şi Prin Duhul Său cel Sfânt şi caută pe mii de căi să ne câştige încrederea. El Îşi găseşte cea mai mare plăcere în a-L primi pe omul slab care caută putere la El. Dacă noi vom avea inimă şi glas să-L lăudăm, vom găsi la El o ureche care să audă şi un braţ care să salveze. – Letter 42, 1875
Este privilegiul fiecărui credincios ca, mai întâi, să stea de vorbă cu Dumnezeu în cămăruţa sa şi apoi să meargă ca portavocea lui Dumnezeu să le vorbească altora. Ca să putem avea ceva de oferit, noi trebuie să primim în fiecare zi lumină şi binecuvântare. Astăzi este nevoie de oameni, bărbaţi şi femei, care au comuniune cu Dumnezeu, în inima cărora locuieşte Hristos şi care sunt înconjuraţi de o atmosferă sfântă pentru că lucrează împreună cu îngerii cei sfinţi. Lucrarea are nevoie de oameni care au puterea de a conduce la Hristos, puterea de a prezenta iubirea lui Dumnezeu în cuvinte de încurajare şi simpatie. …
Fiii şi fiicele lui Dumnezeu, au de făcut o mare lucrare în lume. Ei trebuie să ia Cuvântul lui Dumnezeu ca sfătuitor al lor şi să-l prezinte astfel şi altora. Ei trebuie să răspândească lumina. Toţi aceia care au primit cuvântul dătător de viaţă trebuie să-l ducă mai departe, altora, cu credincioşie. Ei trebuie să spună cuvintele lui Hristos. În cuvinte şi în purtare, trebuie să dea dovadă că se convertesc zilnic la principiile adevărului. Astfel de credincioşi vor fi o privelişte pentru lume, pentru îngeri şi oameni, iar Dumnezeu va fi glorificat prin ei. – In Heavenly Places, p. 67

Vineri, 26 aprilie

Studiu suplimentar
Divina vindecare, capitolele „Exemplul nostru”, pp. 24–25, și „Veţi găsi odihnă“, pp. 71–72.