PLAN de DISCUȚIE (st. 4)
De memorat: „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”” (Geneza 2:18)
1. Singurătatea
a) Ființele umane sunt create pentru relaționare – interacțiune, dragoste, tovărășie. Geneza 2:18 p.p.
b) Cum este posibil ca să fii singur într-o mulțime?
c) Care este soluția pentru problema singurătății? Eclesiastul 4:9-12 (Ce este funia împletită în trei?)
d) În ce fel o relație cu Dumnezeu mă ajută să îmi împlinesc nevoia pentru conviețuire? Ioan 14:15-18,23; Filipeni 4:11-13; Matei 18:20
e) Istorisește o ocazie când te-ai confruntat cu singurătatea.
f) Cum putem să facem parte din soluția lui Dumnezeu pentru această problemă a singurătății?
2. Cei necăsătoriți
a) Care sunt câteva din beneficiile pe care Pavel le menționează pentru cei care rămân celibatari? 1 Corinteni 7:25-34
b) Numește și alte persoane din Biblie care au ales să rămână singuri. Ieremia (Ieremia 16:1-4), Isus, etc.
c) De ce sunt unii necăsătoriți mai fericiți decât cei care sunt căsătoriți?
3. Când căsătoria ia sfârșit
a) Ce istorisire biblică ilustrează posibilitatea împăcării când un soț nu este credincios celuilalt? Osea 3:1-3
b) De ce este nevoie pentru ca împăcarea să se realizeze?
c) Ce texte din Biblie subliniază faptul că infidelitatea și divorțul nu sunt parte din idealul lui Dumnezeu pentru familiile omenești: Proverbe 5:15-20; Maleahi 2:13-16; Matei 5:31-32; Matei 19:3-10
d) Din păcate, există și situații când relațiile maritale se spulberă ireparabil. Care când câteva modalități practice și binevoitoare de a ajuta pe cineva ce trece printr-un divorț?
4. Moartea si singurătatea
a) Cum poate cineva să se pregătească pentru moartea celui drag? 2 Samuel 18:32-33; Matei 11:28-29
b) Cum este perioada de doliu diferită pentru cei care au acceptat darul salvării prin credința în Isus? 1 Tesaloniceni 4:13-18; Apocalipsa 21:4-5
c) Povestește o ocazie când te-ai confruntat cu moartea cuiva drag.
5. Singurătatea spirituală
a) Ce sfat le dă Pavel celor care nu primesc niciun suport spiritual din partea soțului necredincios? 1 Corinteni 7:10-16
b) Cum poate familia bisericii să ajute pe cineva care duce lipsă de suport spiritual acasă?
c) Ce sfat ai oferi cuiva care se gândește să se căsătorească cu un necredincios?
Biblia și Cartea anului
Biblia: Deuteronomul 30 – Iosua 2
1. De ce anume le-a spus Domnul israeliților că „atârnă” viața și lungimea zilelor lor?
2. Despre cine scrie că era împărat în Israel când a fost dată Legea?
3. Despre cine a spus Moise că „vor suge bogăția mărilor?
4. Din ce cuvinte ale iscoadelor se vede că înțeleseseră că Domnul dăduse țara în mâinile israeliților?
Istoria mântuirii, capitolul 61
5. Ce se spune despre prietenii pe care moartea i-a despărțit?