PRIVIRE GENERALĂ

La un moment dat în viața noastră, gustăm și durerea singurătății. Cum facem față acestei situații? Întrebări disperate pot să ne frământe: „Unde sunt toți? Voi fi întotdeauna singur? Unde este Dumnezeu?” Studiul din această săptămână este despre originea nevoii noastre de comuniune: în Eden, unde Dumnezeu nu a creat o singură persoană, ci două.
Singurătatea poate să apară oricând în viață, indiferent unde ne aflăm sau ce facem. Dar ea poate fi percepută acut în special în anumite situații: când ești necăsătorit, când duci o viață creștină alături de un soț necreștin sau de o soție necreștină, când ești divorțat sau când ai pierdut pe cineva drag. Studiul acesta ne oferă perspective biblice asupra acestor momente și încurajează biserica să fie activă în a-i identifica pe oamenii singuri. Noi trebuie să le slujim celor care suferă, să intrăm în legătură cu ei și să-i aducem în legătură cu Domnul. În biserica lui Hristos nimeni nu trebuie să se simtă singur. De fapt, toți cei care sunt în Hristos și care sunt separați de ceilalți indiferent de motiv (relații rupte, dizabilitate, distanță, moarte) au speranța și consolarea că într-o zi va avea loc o mare reuniune în care cuvântul „singur” nu-și va mai găsi sensul.
În cele din urmă, Dumnezeu este răspunsul la singurătatea umană. Chiar și relațiile dintre oameni, ca să se poată exprima cât mai sănătos posibil, au nevoie de prezența lui Dumnezeu. Poate că sunt oameni puternici care simt că se pot descurca în viață și singuri, fără Dumnezeu și fără alți oameni, că nu au nevoie decât de ei înșiși. Jurnalul unui tânăr care a căutat să trăiască singur complet în Alaska ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei care între izolare și colectivitate o preferă pe prima. Chris McCandless, după ce a trăit aproape o sută de zile complet singur într-un colț îndepărtat din Alaska, a scris: „Fericirea există cu adevărat doar când este împărtășită cu cineva.”– În Jon Krakauer, Into the Wild, New York: Anchor Books, 1996, p. 189. Părtășia cu Dumnezeu și unii cu alții ne îmbogățește toate experiențele vieții.

COMENTARIU

Scriptură

În Geneza 2:18, după nouă incidențe ale ebraicului tov (bun/bine) în istoria facerii lumii și a Edenului, apare și ceva care este lo-tov (nu bun/nu bine) în paradis: „Nu este bine ca omul să fie singur.”
Este interesant că expresia lo-tov (nu este bine) nu mai este folosită niciodată până când Ietro îl mustră pe Moise. Și aici problema este singurătatea. Povara poporului este prea grea pentru Moise. Ietro îi spune direct: „Ce faci tu nu este bine …, căci lucrul este mai presus de puterile tale și nu-l vei putea face singur” (Exodul 18:17,18). În special după intrarea păcatului în lume, realitatea este adesea prea copleșitoare ca să o porți de unul singur. Și nu acesta a fost planul lui Dumnezeu.
În Eden, singurătatea era mai mult decât cea pe care o experimentăm toți la un moment dat, deși o include și pe aceasta. Singurătatea lui Adam era, în anumite privințe, mai aproape de aceea a cuiva izolat pe o insulă îndepărtată, privat de orice fel de contact cu orice altă ființă omenească. Având în vedere că Eva a fost creată tot în a șasea zi, experiența lui Adam de a fi singurul om de pe pământ a fost scurtă, dar suficientă ca să îl facă să o aprecieze și mai mult pe Eva.
Mult prea adesea, istoria lui Adam și a Evei este redusă la un comentariu despre căsătorie. Aspectul singurătății pe care îl conține este asociat exclusiv cu singurătatea celui necăsătorit. Dar crearea Evei nu a rezolvat o problemă de celibat. Ea a rezolvat o problemă de singurătate umană. Eva nu era pentru Adam doar soție, ci și prietenă, colegă de muncă (Geneza 1:28), tovarăș spiritual și cadrul vieții sociale a lui Adam, așa cum era și el pentru ea. Lucrul acesta este o veste bună pentru cei necăsătoriți. Poate că mulți au fost împovărați de declarația divină: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18) și au primit-o ca pe o virtuală condamnare a celibatului. Nu este adevărat. Putem fi necăsătoriți, dar nu singuri, datorită prezenței umane a membrilor familiei, a prietenilor și a cunoștințelor de acasă, de la biserică sau de la locul de muncă.
Cercetătorii încă nu au căzut de acord dacă Adam a fost sau nu lângă Eva când a ispitit-o șarpele. Argumentul că a fost de față se bazează pe două elemente: textul care spune că Eva a mâncat din fruct și i-a dat și bărbatului ei care era „lângă ea” (Geneza 3:6) și verbele la forma de plural folosite de șarpe, ca și când nu s-ar fi adresat unei singure persoane. În susținerea absenței lui Adam stă faptul că acesta lipsește evident din dialog și pare că nu este nici subiectul și nici complementul vreunei propoziții din narațiune. Există un schimb verbal exclusiv între Eva și șarpe: „El [șarpele]a zis femeii” (Geneza 3:1,4) și „Femeia a răspuns șarpelui” (Geneza 3:2). Expresia controversată „care era lângă ea” poate fi înțeleasă mai degrabă într-un context relațional decât într-unul spațial, după cum îi repovestește Adam lui Dumnezeu evenimentele: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat” (Geneza 3:12). În mod evident, „lângă mine”, în cuvintele lui Adam, înseamnă „ca tovarășă a mea”, iar „lângă ea”, în cuvintele naratorului, înseamnă, probabil, același lucru. În ce privește forma verbală și pronominală de plural folosită de șarpe, ea ne arată că ținta lui Satana erau amândoi – și Adam, și Eva. Folosirea pluralului ar face totul cu atât mai surprinzător în contextul în care Adam nu spune nimic, dacă ar fi fost cu adevărat acolo. Pentru un studiu suplimentar, vezi Elias Brasil de Souza, Was Adam With Eve at the Scene of Temptation? A short Note on „With Her” in Genesis 3:6.
Cum nu a făcut parte din planul lui Dumnezeu, singurătatea s-a dovedit a fi vulnerabilitate în ispită. Nici pentru femeie nu era bine să fie singură. Ar fi putut fi prevenită căderea în păcat dacă Adam și Eva ar fi stat împreună? Poate că da. Ellen G. White spune: „Îngerii o avertizaseră pe Eva să aibă grijă să nu se despartă de soțul ei în timp ce erau ocupați cu lucrul lor de fiecare zi din grădină; lângă el, ea avea să fie mai puțin în primejdia de a fi ispitită decât dacă ar fi fost singură.” – Patriarhi și profeți, p. 53. Un grup format chiar și numai din doi oameni credincioși oferă putere spirituală și susținere.
Când Domnul i-a căutat pe Adam și pe Eva după ce păcătuiseră, aceștia au avut una dintre cele mai dezamăgitoare reacții din Scriptură: „s-au ascuns de Fața Domnului Dumnezeu” (Geneza 3:8). Păcatul a creat o stare autodistructivă: dorința de a trăi singuri, fără Dumnezeu. Dar El nu renunță atât de ușor la noi, iar apelurile insistente ale profeților evrei dovedesc acest lucru. Dumnezeu a atins punctul culminant al căutării omenirii pierdute în Întruparea Fiului Său – Emanuel, Dumnezeu cu noi (Matei 1:23). Isus nu a cedat ispitirilor șarpelui (Matei 4:1-11), ci S-a „împotrivit… până la sânge” (Evrei 12:4) pentru ca, într-o zi, toți să putem auzi „un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie și zicea: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor»” (Apocalipsa 21:3), ca să nu mai fim niciodată singuri.

Aprofundare

Adesea, fără să-și dea seama, oamenii caută relații romantice pentru a-și împlini nevoi pe care numai Creatorul li le poate satisface. Cel mai bine este să bei apa despre care Domnul Isus spune că, odată primită, nu îți va mai fi niciodată sete (Ioan 4:14). De ce? Pentru că aceasta se transformă într-un „izvor de apă” în sufletul omului. Domnul Isus Însuși este apa, dar și mesajul Său este apă vie. Fără aceasta, relațiile vor deveni dezechilibrate sau, și mai rău, idolatre.
Adevărul acesta ne ajută să facem față diferitelor situații de singurătate pe care le prezintă studiul prezent: a fi necăsătorit, a-ț i pierde partenerul de viață prin divorț sau prin moarte, a fi singur din punct de vedere spiritual. Fiecare dintre aceste experiențe este unică și trebuie tratată într-un mod specific. Chiar dacă pot fi extrem de dificile, ele pot fi suportate datorită cunoașterii faptului că avem un Dumnezeu care Se află întotdeauna lângă noi (Faptele 17:27), care vede prin ce trecem (Geneza 16:13) și care promite să nu ne părăsească niciodată (Deuteronomul 31:6; Matei 28:20).

APLICAȚIE

Măsura în care suntem convinși de perspectiva creștină, care are în centru un Dumnezeu personal și profund implicat, este măsura în care disperarea singurătății poate fi diminuată. Toți ne-am simțit singuri uneori. Nu este nimic rău, în sine, în această experiență. Dar dacă Dumnezeu este real pentru noi, ar trebui să fim capabili să înfruntăm această singurătate cu certitudinea prezenței lui Dumnezeu și să dăm mărturie despre acest lucru. Prin mărturia noastră îi putem ajuta pe oamenii din jur și chiar pe cei din grupa noastră de la Școala de Sabat. Dă-le ocazia să-și împărtășească experiențele legate de prezența lui Dumnezeu în viața lor în momentele de singurătate. Iată câteva întrebări care ne ajută să ne gândim la relația dintre Dumnezeu, noi, singurătate și biserică:

1. Filozoful și teologul Abraham Heschel și-a intitulat cele două cărți de filozofie a religiei pe care le-a scris Man Is Not Alone (Omul nu este singur) și God in Search of Man (Dumnezeu îl caută pe om). Poți să te simți singur atunci când știi că ești căutat de Cineva cu pasiune? L-ai văzut pe Dumnezeu căutându-te? În ce fel?

2. Pe măsură ce societatea din toate zonele lumii aleargă către secularism, din ce în ce mai mulți oameni privesc lumea în termeni exclusiv naturaliști (nu există decât natura și legile naturii, aceasta excluzând un Dumnezeu supranatural). Această concepție vine cu un preț. Dacă naturalismul este adevărat, noi suntem cu adevărat singuri în acest univers. Cum poate creștinul să contracareze disperarea existențială pe care o produce naturalismul și să-i conducă pe oameni spre Dumnezeu?

3. În timp ce lumea îi izolează adesea pe unii oameni pe baza înfățișării, a etniei și a categoriei sociale sau economice în care se află, biserica este chemată să îi primească cu brațele deschise și cu dragoste pe toți (Galateni 3:28). Cum se poate organiza biserica locală astfel încât să nu-i piardă din vedere pe cei care se luptă cu singurătatea?