Semnul lui Dumnezeu și semnul fiarei

Sabat după-amiază, 23 februarie

Cine își așază picioarele pe Stânca tare, Hristos Isus, ca pe o temelie este înzestrat cu putere de la Sursa oricărei cunoașteri, oricărei înțelepciuni și oricărei capacități spirituale, ca toți să știe din ce grup face parte – din grupul păzitorilor poruncilor sau din cel al călcătorilor poruncilor. Steagul Prințului Emanuel care îi flutură deasupra capului va reuși să alunge orice îndoială și să le dea tuturor de înțeles că noi păzim poruncile lui Dumnezeu și că avem mărturia lui Isus Hristos. Dragostea lui Isus Hristos are o putere constrângătoare. – That I May Know Him, p. 214
„Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi, proroci.” Deși „lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, „lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie” (Amos 3:7; Deuteronomul 29:29). Dumnezeu ne-a dat aceste lucruri, iar cercetarea scrierilor profetice cu respect și cu rugăciune va fi însoțită de binecuvântarea Lui.

După cum solia primei veniri a lui Hristos vestea împărăția harului Său, tot astfel solia celei de-a doua veniri a Lui vestește împărăția slavei Sale. A doua solie, ca și cea dintâi, se întemeiază pe profeție. Cuvintele îngerului către Daniel cu privire la zilele din urmă aveau să fie înțelese în timpul sfârșitului. … Mântuitorul a dat semne pentru venirea Lui și El zice: „Când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.” „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia și, astfel, ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:31,34,36). – Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 191

Încă de pe acum trebuie să ne despărțim de păcat, prin credința în sângele ispășitor al lui Hristos. Mântuitorul nostru scump ne invită să ne alăturăm Lui, să unim slăbiciunea noastră cu tăria Lui, neștiința noastră, cu înțelepciunea Lui, nevrednicia noastră, cu meritele Lui. Providența lui Dumnezeu este școala în care trebuie să învățăm blândețea și smerenia lui Isus. … Nimeni nu poate neglija sau amâna acest proces decât cu riscul de a-și pune sufletul în pericol.
Apostolul Ioan a auzit în viziune o voce din cer exclamând: „Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme” (Apocalipsa 12:12). Teribile sunt scenele care provoacă această exclamație din partea vocii cerești! Mânia lui Satana crește pe măsură ce timpul i se scurtează, iar amăgirea și distrugerea pe care le produce vor atinge apogeul în perioada de criză. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 512

Duminică, 24 februarie: Fiara ridicată din mare

Apostolul Pavel a avertizat biserica să nu aștepte revenirea lui Hristos în timpul vieții lui. Ziua aceea „nu va veni”, spunea el, „înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2:3). … „Omul fărădelegii”, care mai este numit „taina fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2:7), „fiul pierzării” (2 Tesaloniceni 2:3) și „acel nelegiuit” (2 Tesaloniceni 2:8), reprezintă papalitatea, care, după cum prezisese profeția, urma să-și mențină supremația timp de o mie două sute șaizeci de ani. Această perioadă s-a sfârșit în 1798. Venirea lui Hristos nu putea să aibă loc înainte de acel timp. Pavel cuprinde cu avertizarea lui întreaga eră creștină, până în anul 1798. Vestea celei de-a doua veniri a lui Hristos trebuia proclamată numai după încheierea acestei perioade. …
… Începând cu anul 1798, cartea lui Daniel a fost desigilată, cunoașterea profețiilor a crescut și mulți au anunțat vestea solemnă a apropiatei judecăți. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 293
În [Apocalipsa] capitolul 13 (versetele 1-10) este descris un alt animal feroce, „ca un leopard”, căruia balaurul i-a dat „puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpânire mare”. … Despre fiara care semăna cu un leopard se spune: „I s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule… Ea și-a deschis gura și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei care locuiesc în cer….” Această profeție, care este aproape identică cu descrierea cornului mic din Daniel 7, se referă incontestabil la papalitate.

„I s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni.” Profetul spune: „Unul din capetele ei părea rănit de moarte.” … Cele patruzeci și două de luni reprezintă aceeași perioadă ca „o vreme, două vremi și o jumătate de vreme”, trei ani și jumătate, sau o mie două sute șaizeci de zile, din Daniel 7 – perioada în care puterea papală urma să persecute poporul lui Dumnezeu. Această perioadă, după cum s-a arătat în capitolele precedente, a început cu supremația papală, în anul 538 d.Hr., și s-a încheiat în anul 1798. În anul acesta, papa a fost luat prizonier de armata franceză, puterea papală a fost rănită mortal și astfel s-a împlinit prezicerea: „Cine duce pe alții în robie va merge și el în robie.” – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 361–362
Ca popor, noi nu suntem pregătiți pentru venirea Domnului. Dacă am închide ferestrele sufletului dinspre lume și le-am deschide pe cele dinspre cer, fiecare instituție întemeiată ar fi o lumină puternică și strălucitoare în lume. Dacă ar pune în practică adevărurile cele mari, înnobilatoare și înalte pentru timpul acesta, fiecare membru al bisericii ar fi o lumină puternică și strălucitoare. Cei din poporul lui Dumnezeu nu pot să-I fie plăcuți dacă nu sunt plini de puterea Duhului Sfânt. Relația lor unul cu altul trebuie să fie atât de curată și de corectă, încât să arate că sunt una cu Hristos prin cuvintele, sentimentele și însușirile lor. Ei trebuie să fie ca niște semne și minuni în lumea noastră, făcând să progreseze în mod înțelept fiecare domeniu al lucrării. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 103

Luni, 25 februarie: Activitatea fiarei din mare

Prin modul în care tratează Cuvântul Său, papii s-au înălțat pe ei înșiși mai presus de Dumnezeul cerului. Din acest motiv este numită puterea papală în profeție „omul fărădelegii”. Satana este inițiatorul păcatului. Puterea pe care el o determină să modifice vreun precept sfânt al lui Dumnezeu este omul fărădelegii. Sub îndrumarea specială a lui Satana, puterea papală a făcut exact acest lucru.

Deși cei ce se află în fruntea papalității pretind a avea o mare dragoste pentru Dumnezeu, El îi privește ca pe unii care Îl urăsc. Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună. Schimbarea poruncilor lui Dumnezeu și așezarea tradițiilor umane în locul lor sunt lucrarea lui Satana și cauza separării lumii religioase de Dumnezeu; căci El declară: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam al celor ce Mă urăsc.” Dumnezeu va împlini cuvântul acesta. – Manuscript 126, 1901

În vedeniile din vechime, Domnul slavei era prezentat ca revărsând o lumină deosebită asupra bisericii Sale în zilele de întuneric și necredință înainte de a doua Sa venire. Ca Soare al neprihănirii, El avea să răsară peste biserica Sa cu „vindecarea sub aripile Sale” (Maleahi 4:2). Și din fiecare ucenic adevărat urma să se răspândească o influență pentru viață, curaj, utilitate și vindecare adevărată.

Venirea lui Hristos va avea loc în perioada cea mai întunecată a istoriei acestui pământ. Zilele lui Noe și ale lui Lot descriu starea lumii chiar înainte de venirea Fiului omului. Arătând înainte, către timpul acesta, Scripturile declară că Satana va lucra cu toată puterea și „cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2:9,10). Lucrarea lui este descoperită lămurit prin creșterea rapidă a întunericului, a rătăcirilor de tot felul, a ereziilor și amăgirilor din aceste zile din urmă. Satana nu numai că duce în robie lumea, dar amăgirile lui dospesc în bisericile care se pretind a fi ale Domnului nostru Isus Hristos. Marea apostazie va progresa într-un întuneric profund, ca cel de la miezul nopții. Pentru poporul lui Dumnezeu aceasta va fi o noapte de încercare, o noapte de bocet, o noapte de prigoană din cauza adevărului. Dar în această noapte întunecată va străluci lumina lui Dumnezeu. – Profeți și regi, ed. 2011, p. 496
Omul care este atras iar și iar de Răscumpărătorul lui, dar nu ia în serios avertismentele date, care nu se supune convingerilor de a se pocăi și nu ia seama când este îndemnat să caute iertare și har se află într-o situație periculoasă. … El răspunde la altă atracție, adică la atracția exercitată de Satana. El dă ascultare puterilor întunericului. Atitudinea aceasta este fatală și sufletul ajunge astfel la nepocăință îndărătnică. Blasfemia aceasta predomină printre oameni și acționează în modul cel mai subtil, până când păcătosul nu mai simte nicio remușcare, niciun regret și, în consecință, nu mai are iertare. …
Niciodată, dar niciodată să, nu te simți liber să bagatelizezi oportunitățile care ți se oferă! – That I May Know Him, p. 244

Marți, 26 februarie: Fiara ridicată din pământ

O singură națiune și doar una corespunde detaliilor din profeția aceasta, care arată clar către Statele Unite ale Americii.
Avem aici o imagine impresionantă a ridicării și dezvoltării națiunii noastre. Iar coarnele ca de miel, emblemele inocenței și blândeții, reprezintă bine caracterul guvernării noastre, așa cum este ea exprimată în cele două principii fundamentale ale ei: republicanismul și protestantismul.

Domnul a făcut pentru Statele Unite mai mult decât pentru orice altă țară de sub soare. … Dumnezeu a intenționat ca țara aceasta să rămână liberă pentru totdeauna, ca toate popoarele să I se închine Lui potrivit cu ceea ce le dictează conștiința. El a intenționat ca instituțiile ei civile, în autoritatea lor vastă, să reprezinte libertatea privilegiilor Evangheliei.

Însă dușmanul oricărei neprihăniri are planuri cu privire la scopul lui Dumnezeu pentru această țară. El va introduce inițiative care îi vor determina pe oameni să uite că există un Dumnezeu. Spiritul lumesc și lăcomia, care înseamnă idolatrie, vor prevala prin lucrarea arhiamăgitorului, până când Legea lui Dumnezeu, în toate implicațiile ei, va fi desființată. – Maranatha, p. 193
Profeția din Apocalipsa 13 declară că puterea reprezentată de fiara cu coarne ca de miel va face ca „pământul și locuitorii lui” să se închine papalității – simbolizată prin fiara care semăna cu un leopard. Fiara cu două coarne le va spune „locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei”. Mai mult, le va porunci tuturor, „mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi”, să primească semnul fiarei (Apocalipsa 13:11-16). S-a arătat că Statele Unite sunt puterea simbolizată prin fiara cu coarne de miel și că această profeție se va împlini atunci când Statele Unite vor impune păzirea duminicii, pe care Roma o pretinde ca pe o recunoaștere specială a supremației ei. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 476
„Avea două coarne ca ale unui miel și vorbea ca un balaur.” Deși pretind a fi urmașii Mielului lui Dumnezeu, oamenii ajung să fie impregnați de spiritul balaurului. Ei se declară smeriți și blânzi, dar vorbesc și legiferează în spiritul lui Satana, demonstrând prin acțiunile lor că sunt opusul a ceea ce mărturisesc a fi. Puterea aceasta asemănătoare cu un miel se unește cu balaurul în războiul împotriva celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus Hristos. Iar Satana se unește cu protestanții și cu papiștii, acționând împreună cu ei ca dumnezeu al lumii acesteia, dictându-le oamenilor ca și cum ar fi supușii împărăției lui, manevrându-i, conducându-i și controlându-i după bunul plac. Dacă oamenii nu vor să accepte să calce în picioare poruncile lui Dumnezeu, este manifestat spiritul balaurului. – Maranatha, p. 191

Miercuri, 27 februarie: Chipul fiarei

Dar ce este „chipul fiarei” și cum urmează să fie făcut? „Chipul” – imaginea, reproducerea – este realizat de către fiara cu două coarne și o înfățișează pe prima. Pentru a afla ce este „chipul fiarei” și cum urmează să fie făcut, trebuie să studiem trăsăturile fiarei însăși, ale papalității.

Când biserica primară a decăzut, îndepărtându-se de simplitatea Evangheliei și acceptând ritualuri și obiceiuri păgâne, ea a pierdut Duhul lui Dumnezeu și puterea Sa. Pentru a domina conștiința oamenilor, a căutat sprijinul puterii civile. De aici a rezultat papalitatea, o biserică ce exercită control asupra puterii statului și o folosește pentru a-și realiza propriile scopuri, în special acela de pedepsire a „ereziei”. Pentru ca Statele Unite să realizeze o imagine a fiarei, puterea religioasă trebuie să controleze în așa măsură puterea civilă, încât autoritatea statului să fie folosită de biserică pentru a-și îndeplini scopurile ei.

Ori de câte ori a obținut putere civilă, biserica a folosit-o ca să-i pedepsească pe cei care nu erau de acord cu doctrinele ei. Bisericile protestante care au călcat pe urmele Romei, încheind alianțe cu puterile seculare, au manifestat o dorință asemănătoare de a restrânge libertatea de conștiință. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 365
„Chipul fiarei” reprezintă acea formă a protestantismului apostat care se va dezvolta când bisericile protestante vor căuta ajutorul puterii civile pentru impunerea dogmelor lor. Rămâne să mai fie definit „semnul fiarei”. …

Trăsătura specifică a fiarei și, prin urmare, a chipului ei este călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Despre cornul cel mic, ce simbolizează papalitatea, Daniel spune: „El… se va încumeta să schimbe vremile și legea” (Daniel 7:25). Pavel numea aceeași putere „omul fărădelegii”, care urma să se înalțe pe sine mai presus de Dumnezeu. O profeție este completată de cealaltă. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu putea papalitatea să se înalțe mai presus de Dumnezeu. Oricine va respecta cu bună știință legea astfel schimbată va da cinste supremă acelei puteri prin care s-a făcut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale va fi un semn de supunere față de papa, în locul supunerii față de Dumnezeu. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 367

Prima fiară reprezintă Biserica Romană, o organizație ecleziastică îmbrăcată în veșmintele puterii civile, care avea autoritatea de a-i pedepsi pe toți disidenții ei. Chipul fiarei reprezintă o altă organizație religioasă îmbrăcată în veșmintele unei puteri asemănătoare. Formarea acestui chip este lucrarea acelei fiare a cărei apariție pașnică și ale cărei declarații blânde o fac să fie un simbol atât de izbitor al Statelor Unite. Aici trebuie să fie găsit un chip al papalității. Când bisericile din țara noastră se vor uni asupra unor puncte de credință pe care le susțin în comun și vor influența statul să impună hotărârile lor și să susțină instituțiile lor, atunci America protestantă va fi format un chip al ierarhiei romane. Atunci, biserica adevărată va fi asaltată de persecuție, la fel cum a fost poporul lui Dumnezeu din vechime. – Istoria mântuirii, ed. 2009, p. 299

Joi, 28 februarie: Semnul fiarei

De ce nu sunt oamenii interesați să știe ce reprezintă semnul fiarei și chipul ei? El este exact opusul semnului lui Dumnezeu. …
Ioan a fost chemat să vadă un popor diferit de cei care i se închină fiarei și icoanei ei prin păzirea primei zile a săptămânii. Respectarea acestei zile este semnul fiarei. …
… A primi acest semn înseamnă a ajunge la aceeași decizie la care a ajuns și fiara și a susține aceleași idei, în opoziție directă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Despre fiecare dintre cei care primesc acest semn, Dumnezeu spune: „Va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.”…
Dacă ți-a fost prezentată lumina adevărului, descoperindu-ți Sabatul din porunca a patra și arătându-ți că nu există în Cuvântul lui Dumnezeu niciun temei pentru respectarea duminicii, și totuși aderi la sabatul fals, refuzând să sfințești Sabatul pe care Dumnezeu îl numește „ziua Mea sfântă”, atunci primești semnul fiarei. Când are loc acest lucru? Când asculți de un decret care îți cere să încetezi munca duminica și să te închini lui Dumnezeu, deși știi că nu există în Biblie niciun cuvânt care să arate că duminica ar fi altceva decât o zi obișnuită de lucru, atunci consimți să primești semnul fiarei și refuzi sigiliul lui Dumnezeu. …

Însă sigiliul viului Dumnezeu este pus pe fruntea acelora care păzesc cu conștiinciozitate Sabatul Domnului. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZȘ, vol. 7, pp. 979–980
Deja începem să auzim vocea balaurului. Există o forță satanică ce propulsează mișcarea duminicală, dar este ascunsă. Până și oamenii implicați în această lucrare nu discern consecințele pe care le va avea mișcarea lor.
În acest timp, poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu să nu tacă, de parcă ar accepta cu condescendență situația. Înaintea noastră stă perspectiva de a purta un război necontenit, cu riscul detenției, al pierderii averii și chiar a vieții înseși, pentru a apăra Legea lui Dumnezeu, care este desființată prin legile oamenilor. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZȘ, vol. 7, p. 975

Există un contrast izbitor între purtătorii sigiliului lui Dumnezeu și cei ce se închină fiarei și icoanei ei. Slujitorii credincioși ai Domnului vor fi crunt persecutați de învățătorii mincinoși, care nu vor să audă Cuvântul lui Dumnezeu și care pregătesc pietre de poticnire ca să le pună în calea celor ce vor să-l audă. Dar poporul lui Dumnezeu nu are de ce se teamă. Satana nu poate depăși limita care i-a fost pusă. Domnul va fi apărarea poporului Său. El consideră că răul făcut slujitorilor Săi din cauza adevărului I-a fost făcut Lui personal. Când va fi luată și ultima decizie, când toți vor trece într-o tabără sau alta, fie de partea lui Hristos și a poruncilor, fie de partea marelui apostat, Dumnezeu Se va ridica în puterea Sa și gura celor care L-au hulit va fi redusă la tăcere pentru totdeauna. Toate puterile oponente își vor primi pedeapsa. – Maranatha, p. 191

Vineri, 1 martie: Un gând de încheiere

„Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8).
Nu este oare minunat că putem primi torentul îmbelșugat de har de la Dumnezeu și că putem lucra în armonie cu Divinitatea? Ce dorește Domnul de la noi, așa sărmani, slabi și plăpânzi cum suntem? Ce poate face Dumnezeu cu noi? Totul, dacă suntem dispuși să Îi supunem totul. Dumnezeu îi iubește pe toți tinerii. El vă cunoaște toate încercările. El știe că aveți de luptat împotriva puterilor întunericului, care se străduiesc să câștige control asupra minții umane.

Scopul lui Dumnezeu pentru copiii Lui este ca ei să crească până la statura deplină de bărbați și femei în Hristos. Pentru aceasta, noi trebuie să folosim corect toate puterile minții, sufletului și trupului. Nu ne putem permite să ne risipim forța intelectuală sau fizică. …
Satana a adunat oștile întunericului pentru a se război cu sfinții. Nu ne putem permite să fim indiferenți la atacurile lui. El vine în multe moduri și trebuie să avem un discernământ spiritual clar ca să putem identifica momentul când caută să ne ia în stăpânire mintea. Dumnezeu îi cheamă pe aceia asupra căror strălucește lumina adevărului să ia poziție în armata Lui. El îi cheamă să-și demonstreze loialitatea prin umblarea în lumina pe care a dat-o El.
Domnul vrea să înțelegeți ce poziție aveți, de fii și fiice ale Celui Preaînalt, de copii ai Împăratului ceresc. El vrea să trăiți în relație strânsă cu El. … Desprindeți-vă de tot ce este frivol. Nu considerați că trebuie să vă bucurați de o plăcere sau de alta. Luați decizia de a fi de partea Domnului. …

Prindeți-vă bine de brațul puterii divine! … Controlați-vă obiceiurile! Înfrânați-vă! Spuneți: „Îl iubesc pe Domnul și sunt decis să folosesc fiecare părticică din inteligența mea în lucrarea Sa.”…

Dacă veți sta sub steagul însângerat al Prințului Emanuel, credincioși în slujba Lui, nu veți fi niciodată în situația de a ceda ispitei, pentru că Îl aveți alături pe Acela care poate să vă ferească de orice cădere. – Our High Calling, p. 19

Studiu suplimentar: Solii alese, cartea 2, cap. „Minunile nu sunt o dovadă a aprobării lui Dumnezeu”, ed. 2012, pp. 45–50.