Studiul 8 majori complet (Unitatea în credință)
[Sâmbătă, 17 nov] Unitatea în credință
În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi. (Faptele 4:12)
În 1888, adventiștii de ziua a șaptea au trecut printr-o perioadă de dezbateri intense pe tema interpretării câtorva texte biblice. În timp ce pastorii și conducătorii bisericii dezbăteau identitatea celor zece coarne menţionate în profeția din Daniel 7 și Legea amintită în Galateni 3:24, prea puțini erau conștienți că atitudinile lor ostile distrugeau relațiile dintre ei și afectau unitatea și misiunea bisericii.
Ellen G. White a deplâns profund această situație și i-a încurajat pe toți cei implicați în discuții să se gândească bine la relația lor cu Isus și la modul în care trebuie dovedită dragostea pentru El prin comportament, mai ales față de cei care au opinii diferite, şi a spus că nu trebuie să ne așteptăm ca toți membrii bisericii să fie de acord cu absolut toate detaliile unei anumite interpretări a textelor biblice. Dar, în același timp, a subliniat că ar trebui să urmărim unitatea în înțelegerea convingerilor adventiste esențiale (vezi Sfaturi către editori, pp. 28–32).
Săptămâna aceasta vom studia despre învățăturile biblice esențiale pentru identitatea noastră ca adventiști și pentru unitatea noastră în credință.
[Duminică, 18 nov] Mântuirea prin Isus
Adventiștii de ziua a șaptea au multe lucruri în comun cu alte confesiuni creștine, însă convingerile noastre compun un sistem unic al adevărului biblic, pe care nicio altă confesiune creștină nu îl propovăduiește. Aceste convingeri fundamentate biblic ne definesc ca rămășiță a lui Dumnezeu din timpul sfârșitului.
1. Ce loc declară Petru că ocupă Isus Hristos în planul de mântuire?
Faptele 4 8 Atunci, Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! 9 Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, 10 s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. 11 El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. 12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
Faptele 10 43 Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
2. Ce spune apostolul Pavel despre acest subiect?
2 Corinteni 5 19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.
Moartea lui Hristos înseamnă împăcarea noastră cu Tatăl și desființarea prăpastiei apărute între noi și El prin păcat. Procesul acesta de împăcare are ca scop refacerea relației noastre cu Dumnezeu.
3. Ce însemnătate au moartea și învierea Domnului Isus, potrivit pasajelor următoare?
Romani 3 24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. 25 Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu
1 Ioan 2 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
1 Ioan 4 9 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. 10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
1 Petru 2 21 Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. 22 „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” 23 Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. 24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
Noi credem, la fel ca alte confesiuni creștine, în moartea și în învierea lui Hristos, dar, spre deosebire de ele, le vestim în cadrul „Evangheliei veșnice” (Apocalipsa 14:6), în cadrul celor trei solii îngerești din Apocalipsa 14:6-12.
Cât de des îți amintești de moartea și învierea lui Hristos?
[Luni, 19 nov] A doua venire a lui Hristos
Apostolii şi primii creştini numeau revenirea lui Hristos „fericita nădejde” (Tit 2:13) şi credeau că toate profeţiile şi făgăduinţele din Scriptură aveau să se împlinească atunci. Şi adventiştii de ziua a şaptea au această convingere. Însuşi numele de „adventist” (asteptător) o dovedeşte. Toţi cei care Îl iubesc pe Hristos aşteaptă cu ardoare ziua în care să-L poată vedea faţă în faţă. Iar până atunci, făgăduinţa revenirii ne uneşte ca popor al lui Dumnezeu.
4. Ce ne spun pasajele următoare despre modul în care va reveni Hristos? Ce idei circulă astăzi cu privire la revenirea Sa?
Faptele 1:11
şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”Matei 24:26,27
26. Deci dacă vă vor zice: „Iată-L în pustiu”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi.
27. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.1 Tesaloniceni 4:13-18
13. Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
14. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.
15. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.
16. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
17. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
18. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.Apocalipsa 1:7
Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
Biblia ne asigură în mod repetat că Isus va reveni ca să-i ia cu El pe cei răscumpăraţi. Însă nu trebuie să facem speculaţii cu privire la dată Matei 24:36.
Matei 24:36
Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
La încheierea lucrării Sale, Isus a spus pilda celor zece fecioare (Matei 25:1-13) pentru a ilustra experienţa bisericii în timp ce va aştepta revenirea Sa. Cele două categorii de fecioare reprezintă două tipuri de credincioşi care declară că-L aşteaptă. Aparent, sunt la fel, dar diferenţele devin vizibile în momentul în care se pare că Domnul întârzie să vină. O categorie îşi păstrează speranţa, în ciuda aparentei întârzieri, şi face pregătirile spirituale necesare. Isus a dorit să-i înveţe pe ucenici că experienţa creştină nu se bazează pe emoţii, ci pe încrederea permanentă în harul lui Dumnezeu şi pe perseverenţa în credinţă, chiar şi atunci când nu există o dovadă palpabilă a împlinirii făgăduinţelor lui Dumnezeu. El ne cheamă astăzi să veghem şi să fim pregătiţi în orice clipă pentru revenirea Sa.
Cum putem arăta concret că așteptăm revenirea Domnului? Cum putem evita greșelile cu privire la care ne-a avertizat prin pilda fecioarelor?
[Marți, 20 nov] Slujirea Domnului Isus în sanctuarul ceresc
Slujbele care se desfăşurau în cortul construit de Moise la porunca Domnului (Exodul 25:8) şi, mai târziu, la templu i-au învăţat pe israeliţi despre planul de mântuire. Atât cortul, cât şi templul au fost construite după modelul sanctuarului din cer, „adevăratul cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” (Evrei 8:2; vezi şi Exodul 25:9,40).
Pretutindeni în Biblie se porneşte de la premisa că există un sanctuar în cer, locul unde Se află Dumnezeu. Slujbele din sanctuarul ceresc au fost un fel de profeţii în miniatură ale planului de mântuire şi ale lucrării lui Isus ca preot în cer.
5. Ce ne spun pasajele următoare despre lucrarea Domnului Isus ca preot în cer?
Evrei 8:6
Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.Evrei 9:11,12
11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
12. şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.Evrei 9:23-28
23. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea.
24. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
25. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;
26. fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
27. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28. tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.1 Ioan 1:9,10
9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.
10. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.1 Ioan 2:1,2
1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.
2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
După ce S-a înălţat la cer, Hristos Şi-a început slujirea ca preot al nostru în sanctuarul ceresc (vezi Evrei 7:25). De aceea suntem încurajaţi „să ne apropiem… cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16).
Slujirea preoţească din sanctuarul pământesc avea două etape – prima, slujba zilnică din Locul Sfânt, iar a doua, slujba anuală din Locul Preasfânt. Şi slujirea lui Isus în cer are două etape: în prima etapă, mijloceşte, oferă iertare, realizează împăcarea şi refacerea – prin mijlocirea Sa, păcătoşii care se pocăiesc au intrare directă la Tatăl (1 Ioan 2:1); în a doua etapă, începută în anul 1844, Se ocupă de judecată şi de curăţire, activităţi simbolizate prin slujba făcută de marele-preot în Ziua Ispăşirii (Leviticul 16). Curăţirea sanctuarului se face prin sângele lui Isus. Ispăşirea îndeplinită în acea zi prefigura ispăşirea care avea să fie făcută prin sângele Domnului Isus, îndepărtarea definitivă a păcatului şi readucerea întregului univers la armonie sub guvernarea lui Dumnezeu. Doctrina aceasta arată modul în care înţeleg adventiştii planul de mântuire.
[Miercuri, 21 nov] Sabatul
O altă învățătură biblică esențială pe care adventiștii de ziua a șaptea o cred și o susțin este Sabatul zilei a șaptea. Doctrina aceasta fundamentală ne unește ca biserică şi ne distinge de aproape toate celelalte confesiuni creștine.
Sabatul este darul pe care l-a oferit Dumnezeu omenirii de la creaţiune (Geneza 2:1-3). La instituirea lui, Dumnezeu S-a odihnit, a binecuvântat această zi și a sfințit-o. Prin aceste trei acțiuni, i-a oferit omului un dar special, ca să aibă experiența cerului pe pământ și să recunoască faptul că El a creat lumea în șase zile. Sabatul este ziua sfântă în care Dumnezeu Se întâlnește cu poporul Său într-un mod special.
6. Ce ne spun pasajele următoare despre ce înseamnă Sabatul pentru om?
Exodul 20:8-11 8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9 Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. 10 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. 11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
Deuteronomul 5:12-15 12 Ţine ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. 13 Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate treburile. 14 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. 15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins, de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.
Ezechiel 20:12,20 12 Le-am dat şi Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc. 20 Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!»
Adventiștii respectă Sabatul zilei a șaptea după exemplul lui Isus (Luca 4:16). El participa la serviciile divine din Sabat, susţinând astfel valabilitatea lui ca zi de odihnă și de închinare. El a făcut unele minuni în Sabat pentru a arăta că vindecarea (fizică și spirituală) este un mod de a serba această zi (Luca 13:10-17). Apostolii și primii creștini au înțeles că Isus nu a desființat Sabatul. Ei l-au păzit și au participat la închinare în această zi (Faptele 13:14,42,44; 16:13; 17:2; 18:4).
Sabatul este şi un semn al eliberării noastre din păcat. El ne aminteşte de eliberarea lui Israel din robia egipteană și aducerea lui în odihna din Canaan (Deuteronomul 5:12-15). Israel nu s-a bucurat pe deplin de această odihnă din cauza căderilor repetate în neascultare și idolatrie, însă avem asigurarea că „rămâne… o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu” (Evrei 4:9). Respectarea Sabatului simbolizează această odihnă spirituală în Hristos și bizuirea noastră pe jertfa Sa și nu pe fapte, ca să fim mântuiți de păcat și să obținem viața veșnică (vezi Evrei 4:10, Matei 11:28-30).
Concret, cum te-a ajutat respectarea Sabatului să ai experiența unității și părtășiei dorite de Hristos pentru poporul Său?
[Joi, 22 nov] Moartea și învierea
Când a creat lumea, „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Viaţa vine de la Dumnezeu. Dar, dacă omul a primit viaţă, înseamnă că este nemuritor? Biblia ne spune că numai Dumnezeu este nemuritor (1 Timotei 6:16). Omul nu se naşte nemuritor. El este muritor. Scriptura aseamănă viaţa noastră cu „un abur, care se arată puţintel şi apoi piere” (Iacov 4:14) şi spune că, atunci când murim, intrăm într-o stare ca de somn, în care nu mai suntem conştienţi de nimic (Eclesiastul 9:5,6,10; Psalmii 115:17; 146:4; Ioan 11:11-15).
1 Timotei 6:16
singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.Eclesiastul 9:5,6,10
5. Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.
6. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor demult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.
10. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!Psalmii 115:17
Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii.Psalmii 146:4
Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.Ioan 11:11-15
11. După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn.”
12. Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”
13. Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.
14. Atunci Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit.
15. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.”
Noi ne naştem muritori şi supuşi morţii, dar Biblia ne mai spune că Isus Hristos este sursa nemuririi şi El le promite nemurirea şi viaţa veşnică tuturor celor care cred în El: „Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Isus „a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie” (2 Timotei 1:10). „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
7. Ce ne spun pasajele următoare despre primirea vieţii veşnice şi despre momentul în care primesc oamenii nemurirea?
1 Corinteni 15:51-54
51 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
52 într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
53 Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
54 Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.1 Tesaloniceni 4:13-18
13 Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
14 Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.
15 Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.
16 Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
18 Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.
Apostolul Pavel explică aici că Dumnezeu nu le dă oamenilor nemurirea după ce mor, ci la înviere, la cea din urmă trâmbiţă. Credincioşii primesc făgăduinţa vieţii veşnice în momentul în care Îl acceptă pe Isus ca Mântuitor personal şi vor primi nemurirea la înviere. În Noul Testament nu se găseşte ideea că sufletul omului s-ar ridica la cer în clipa morţii; învăţătura aceasta îşi are originea în păgânism, în filosofia grecilor antici şi nu se regăseşte în Biblie.
În ce fel ne ajută concepția noastră despre moarte să prețuim și mai mult făgăduința revenirii Domnului Isus? În ce fel ne unește ca biserică?
[Vineri, 23 nov] Un gând de încheiere
Adventiştii de ziua a şaptea au în comun cu alte confesiuni creştine câteva convingeri importante. Convingerea principală este, desigur, mântuirea doar prin credinţă, prin moartea ispăşitoare şi înlocuitoare a lui Isus. La fel ca alţi creştini, noi credem că nu suntem socotiţi neprihăniţi prin fapte, ci prin jertfa lui Hristos.
Ellen G. White a scris următoarele în Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 15:
„Hristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi trataţi aşa cum merita El. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră, ca noi să putem primi viaţa care era a Lui. «Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.»”
În acelaşi timp, convingerile noastre fundamentale, precum şi practicile şi stilul de viaţă care decurg din aceste convingeri, fac ca mesajul nostru să fie unic în lumea creştină. Şi aşa şi trebuie să fie, pentru că altminteri cum s-ar justifica existenţa noastră?
Dragostea noastră pentru Isus şi învăţătura pe care o propovăduim ar trebui să ne unească puternic.
