Ediția instructori (st. 5)
Obiective
La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să observe că unitatea se întăreşte prin înaintarea împreună pe calea credinței, sub călăuzirea Duhului Sfânt.
La nivelul sentimentelor: Să devină conştienţi de relaţia dintre devotamentul faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de semeni.
La nivel practic: Să se angajeze să întărească părtăşia dintre membrii bisericii locale.
SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Experienţa spirituală comună stă la baza unităţii
A. Ce convingeri, practici şi valori erau considerate importante de către membrii bisericii primare, potrivit cu Faptele 2?
B. De ce era important pentru credincioşi să se strângă împreună în curţile templului şi în casele lor?
C. Ce rol special a îndeplinit Duhul Sfânt în noua comunitate?
II. Sentimente: Devotamentul nostru faţă de Dumnezeu îi influenţează pe ceilalţi
A. Contează vreuna dintre activităţile enumerate în Faptele 2:42-47 mai mult decât celelalte? De ce da sau de ce nu?
B. Cum poate conduce devotamentul faţă de Dumnezeu la schimbarea atitudinilor noastre faţă de semeni?
C. Ai avut personal această experienţă a schimbării atitudinii faţă de oameni?
III. Practic: Timp pentru părtăşie
A. Prin ce se deosebeşte părtăşia creştinilor de socializarea cu prietenii?
B. Ce lucruri ne împiedică astăzi să ne bucurăm de părtăşie unii cu alţii?
C. Ce putem face practic pentru a întări părtăşia dintre noi, ca grupă a Şcolii de Sabat şi ca biserică locală?
Rezumat: Prin puterea Duhului Sfânt, primii creştini au ajuns la unitate şi au dovedit această unitate prin dragoste şi generozitate, petrecând timp împreună şi împărtăşind unii cu alţii dragostea şi devotamentul lor faţă de Dumnezeu.
PAŞII ÎNVĂŢĂRII
1. MOTIVARE
Pasajul central: Faptele 2:42-47
Ideea de bază: Când participăm la închinare şi avem părtăşie unii cu alţii, Duhul Sfânt lucrează la inima noastră ca să ne schimbe vechile atitudini într-o atitudine de dragoste reciprocă. Transformarea aceasta Îi aduce slavă lui Dumnezeu.
Discuţie introductivă. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, bisericile creştine de pe continentul nord-american au cunoscut o redeşteptare religioasă cunoscută sub numele de „a doua mare trezire spirituală”. Redeşteptarea aceasta, deşi a rămas în memoria colectivă mai ales pentru sentimentalismul ei excesiv, a avut câteva efecte importante. Convinşi de păcatele proprii şi de relele din jur, creştinii au pornit să reformeze societatea. Mii de creştini au lucrat ca voluntari pentru diferite societăţi dedicate unei cauze, precum reducerea consumului de alcool sau reducerea sărăciei. Multe dintre aceste societăţi au reuşit să-şi atingă obiectivele. A existat totuşi şi un efect la care nimeni nu s-a aşteptat: creştinii din diferite confesiuni, care de regulă se contraziceau sau care pur şi simplu se ignorau, au descoperit că o colaborare strânsă la un proiect comun i-a ajutat să se bucure unul de compania celuilalt şi să-şi dorească să se închine împreună. Asemenea bisericii descrise în Faptele apostolilor, creştinii aceştia au descoperit că timpul petrecut împreună cu alţi oameni care aveau aceleaşi motivaţii a adus armonia între ei.
De discutat: Gândeşte-te la alte situaţii în care activităţile împreună pentru o cauză comună sau dintr-o motivaţie comună a adus armonia între oameni. Din ce motiv principal se adunau primii creştini într-un singur loc? Cât de des îţi aduci aminte de motivul pentru care participi la adunările credincioşilor?
2. APROFUNDAREA STUDIULUI
Comentariu biblic
I. Definiţia devotamentului
(Revezi împreună cu grupa Faptele 2.)
Aflăm despre primii urmaşi ai lui Isus că stăruiau în învăţătura apostolilor şi în legătura frăţească. Ei se devotau cu perseverenţă acestor activităţi. Devotamentul presupune dedicare fără rezerve şi nu poate exista fără un nivel ridicat de angajament şi de disciplină. El nu poate fi obţinut la comandă. El decurge în mod firesc din atitudinile şi din priorităţile personale. Este un răspuns la inimii.
De discutat: Cum ai defini devotamentul? Ce forme ia devotamentul în secolul al XXI-lea? Sunt toate aceste forme sănătoase? De ce da sau de ce nu?
II. Devotaţi lui Dumnezeu
(Revezi împreună cu grupa Faptele 1:12-14 şi 2:42-47.)
Primii creştini Îi erau devotaţi în primul rând lui Dumnezeu. Acest lucru l-au demonstrat prin faptul că primeau învăţăturile apostolilor şi perseverau în rugăciune şi în lăudarea lui Dumnezeu. Dedicarea lor a pregătit terenul pentru revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii (Faptele 1:12-14) şi a fost întărită de aceasta. Prin urmare, devotamentul faţă de Dumnezeu a precedat schimbările apărute în interacţiunile lor cu ceilalţi. Când L-au acceptat pe Hristos şi s-au devotat Lui, credincioşii au luat acea atitudine în care Duhul Sfânt putea lucra la inima lor ca să-i transforme. Luca are grijă să sublinieze că nu doar unul sau doi credincioşi stăruiau separat în relaţia lor cu Hristos. Toţi cei care au cunoscut puterea lui Dumnezeu erau împreună şi Îi erau la fel de devotaţi. Şi să nu uităm că manifestarea iubirii faţă de cei din interiorul şi din exteriorul bisericii lor era tot o dovadă a devotamentului lor faţă de Dumnezeu. Când le dăm semenilor noştri dovezi de har, Îl onorăm pe Dumnezeu.
De discutat: De ce Îi erau primii creştini devotaţi lui Dumnezeu? Cum ar trebui să arate devotamentul acesta în secolul al XXI-lea? Este posibilă astăzi reproducerea situaţiei din biserica primară?
III. Devotaţi bisericii creştine
(Revezi împreună cu grupa Faptele 2:42-44.)
Expresia „legătura frăţească” redă cuvântul grecesc koinōnia. Termenul acesta derivă din rădăcina koinos, care înseamnă „comun”, „pentru toţi” sau „reciproc”. Se referă la un lucru pe care oamenii îl aveau în comun. Cuvântul koinōnia era frecvent utilizat în literatura greacă cu referire la relaţia apropiată şi fidelă dintre soţ şi soţie. Ea include ideea de ataşament strâns şi dispoziţia de a împărţi cu alţii din bunurile proprii. În Faptele 2, legătura frăţească ia forma timpului petrecut împreună, a activităţilor comune, a misiunii comune şi a punerii bunurilor în comun. Şi toate acestea au fost posibile datorită unui lucru fundamental pe care îl aveau în comun: relaţia cu Hristos. Suntem tentaţi să ne oprim de obicei la activităţile care dovedesc părtăşia lor, însă în Noul Testament părtăşia înseamnă în primul rând relaţie, nu activitate. Credincioşii cultivau relaţiile dintre ei şi duceau o viaţă în comun pentru că aveau o relaţie cu Hristos. Relaţiile dintre ei erau apropiate. O dovadă este faptul că luau masa împreună cu toţi, indiferent de statutul socioeconomic sau de apartenenţa etnică.
De discutat: Ce cuvinte-cheie din Faptele 2:42-46 arată cum era părtăşia primilor creştini? De ce pune Luca accent aici pe bucurie şi pe curăţia de inimă?
IV. Rezultatele devotamentului
(Revezi împreună cu grupa Faptele 2:45-47 şi Faptele 4:32-37.)
Pe măsură ce s-au devotat lui Dumnezeu şi misiunii lor, credincioşii au devenit conştienţi de unitatea lor în Hristos şi de nevoile celor din jur. Răspunsul lor a fost atunci să ajute cu tot ce au putut, ba chiar să-şi vândă proprietăţile şi să-şi împartă bunurile cu ceilalţi. Formularea în greacă a versetelor 44,45, cu utilizarea repetată a timpului imperfect, sugerează că acţiunea aceasta a comunităţii nu a fost singulară, ci obişnuită şi constantă. Răspunsul acesta a luat naştere din dragostea pentru Dumnezeu şi pentru semeni. În afară de conştientizarea nevoilor celor din jur, a mai existat o consecinţă a devotamentului: bucuria. Luca subliniază bucuria lor, exprimată prin recunoştinţa şi lauda la adresa lui Dumnezeu, şi faptul că oamenii erau atraşi de această comunitate creştină sănătoasă şi plină de viaţă.
De discutat: La ce alte rezultate pozitive te poţi aştepta din partea unei biserici devotate pe deplin lui Dumnezeu? Dacă aducerea darurilor era lăsată la latitudinea membrilor bisericii, de ce au murit Anania şi Safira când au reţinut o parte din dar?
3. APLICAŢIA
Întrebări
1. Ce lucruri sau persoane îţi pretind devotament? De ce le eşti devotat? Contribui astfel la misiunea bisericii? Ai nevoie să-ţi reorientezi devotamentul?
2. Cum îţi exprimi bucuria şi recunoştinţa pentru harul pe care l-ai primit prin Hristos?
3. Ce poţi face în mod practic pentru a petrece mai mult timp împreună cu alţi creştini în închinare şi în părtăşie?
4. Ce te împiedică să ai o părtăşie strânsă cu ceilalţi credincioşi? Cum poţi înlătura aceste piedici?
4. ACTIVITATE
Sugestiile de mai jos urmăresc să-i ajute pe participanţi să accepte îndemnurile Duhului Sfânt de a-şi reînnoi relaţia cu Dumnezeu şi cu fraţii şi surorile de credinţă. Sunt prezentaţi primii paşi pe care îi pot face pentru o îmbunătăţire a legăturii frăţeşti.
Activitate individuală
Scrie-I lui Dumnezeu o scrisoare în care să menţionezi obiectele şi persoanele cărora le-ai fost devotat până acum şi în care să-I ceri să-ţi dea atitudinea necesară pentru a-L aşeza pe El pe primul loc în viaţa ta.
Activităţi cu grupa
1. Gândiţi-vă ce puteţi face ca grupă pentru a avea momente de părtăşie şi în afara Şcolii de Sabat.
2. Organizaţi o activitate prin care să le oferiţi ajutor unor oameni sau prin care să împliniţi misiunea bisericii. Invitaţi-i alături de voi şi pe alţi membri ai bisericii, inclusiv pe cei cu care aveţi relaţii încordate.
