Comentarii inspirate (st. 5)

Experienţa unităţii în biserica primară

Sabat după-amiază, 27 octombrie

Hristos a asigurat totul pentru ca biserica Lui să fie un corp transformat, iluminat de lumina cerului, având slava lui Emanuel. Planul Lui este ca fiecare creştin să fie înconjurat de o atmosferă spirituală de lumină şi de pace. Pentru acela care, lăsându-şi deoparte eul, face loc pentru lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii şi duce o viaţă de deplină consacrare faţă de Dumnezeu, capacitatea de a fi de folos nu are limite.
Care a fost rezultatul revărsării Duhului în Ziua Cincizecimii? Vestea cea bună a unui Mântuitor înviat a fost dusă până la cele mai îndepărtate margini ale lumii locuite. Inima ucenicilor a fost umplută de o generozitate atât de deplină, atât de adâncă, atât de cuprinzătoare, încât i-a determinat să meargă până la marginile pământului. (…) Atunci când proclamau adevărul aşa cum este el în Isus, inimile cedau în faţa puterii mesajului. Biserica vedea cum nou-convertiţii alergau spre ea cu grămada, din toate părţile. Cei apostaţi se reconverteau. Păcătoşii se uneau cu creştinii pentru a căuta mărgăritarul de mare preţ. (…) Fiecare creştin vedea în fratele său asemănarea cu dragostea şi generozitatea divină. Un singur interes predomina. Un singur model de imitat le absorbea pe toate celelalte. Unica ambiţie a credincioşilor era de a dovedi asemănarea cu Hristos în caracter şi de a lucra pentru extinderea Împărăţiei Lui. – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, pp. 23–24
După coborârea Duhului Sfânt, ucenicii au plecat să proclame un Mântuitor înviat, singura lor dorinţă fiind mântuirea sufletelor. Ei se bucurau într-o dulce comuniune cu sfinţii. Erau plini de afecţiune, de grijă şi de consideraţie faţă de cei din jur, dispuşi să-şi tăgăduiască eul şi să facă orice sacrificiu de dragul adevărului. În relaţiile lor de fiecare zi unul cu altul, dădeau pe faţă dragostea pe care le-o poruncise Hristos. Prin cuvinte şi fapte altruiste, ei se străduiau să aprindă această dragoste şi în alte inimi.

Credincioşii urmau să cultive întotdeauna dragostea care a umplut inimile apostolilor după coborârea Duhului Sfânt. Ei urmau să meargă mai departe ascultând de bunăvoie porunca cea nouă: „Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan 13:34). Atât de strâns trebuiau să fie uniţi cu Hristos, încât să fie făcuţi în stare să împlinească poruncile Lui. Puterea unui Mântuitor care era capabil să-i îndreptăţească prin neprihănirea Sa trebuia să fie proslăvită. – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, pp. 193–194
Răbdarea este o plantă care va crește repede dacă va fi cultivată cu grijă. Prin cunoașterea personală temeinică și apoi prin împletirea hotărârii noastre ferme cu harul divin, putem fi învingători și putem deveni desăvârșiți în toate lucrurile, neducând lipsă de nimic.
Răbdarea toarnă balsamul păcii și iubirii în experiențele din viața de familie. (…) Răbdarea va căuta unitatea în biserică, în familie și în comunitate. Harul acesta trebuie împletit cu viața noastră. – My Life Today, p. 97

Duminică, 28 octombrie: Zilele de pregătire

Când ucenicii s-au întors la Ierusalim, oamenii îi priveau cu surprindere. După judecarea şi răstignirea lui Hristos, se crezuse că ei vor arăta abătuţi şi ruşinaţi. Vrăjmaşii lor se aşteptau să vadă pe feţele lor o expresie de întristare şi înfrângere. Dar, în loc de aceasta, vedeau numai veselie şi biruinţă. Feţele lor străluceau de o fericire care nu era de natură pământească. Ei nu se tânguiau pentru nădejdi spulberate, ci erau plini de laudă şi de recunoştinţă pentru Dumnezeu. (…)

Ucenicii nu mai aveau nicio îndoială cu privire la viitor. Ei ştiau că Isus este în cer şi că El continuă să-i iubească. Ei ştiau că au un prieten la tronul lui Dumnezeu şi erau nerăbdători să-I prezinte Tatălui cererile lor în Numele lui Isus. În temere sfântă, şi-au plecat capetele în rugăciune, repetând asigurarea: „Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:23,24). Ei au înălţat mâna credinţei mai sus şi tot mai sus. (…) Iar Ziua Cincizecimii le-a adus plinătatea bucuriei prin prezenţa Mângâietorului, exact aşa cum făgăduise Hristos. – Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 724
Rugăciunea prezenta acum un nou interes, deoarece constituia comuniunea cu Mântuitorul lor. Cu noi și intense emoții și cu încrederea deplină că rugăciunea lor avea să fie ascultată, [ucenicii] s-au strâns în camera de sus pentru a-și prezenta cererile și a invoca făgăduința Mântuitorului care le spusese: „Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ei s-au rugat în Numele lui Isus.

Aveau de predicat Evanghelia – Hristos în formă umană, un om al durerii; Hristos smerit, luat de mâini nelegiuite și răstignit; Hristos înviat și înălțat la cer, în prezența lui Dumnezeu, spre a fi apărătorul omului; Hristos care va veni iar cu putere și mare slavă pe norii cerului. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZȘ, vol. 6, p. 1054
Ar trebui să ne rugăm pentru coborârea Duhului Sfânt la fel de stăruitor cum s-au rugat ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă ei au avut nevoie de El la vremea aceea, cu atât mai mult avem nevoie noi astăzi. (…) Fără Duhul şi fără puterea lui Dumnezeu, vom lucra în zadar pentru a prezenta adevărul.

Numai prin contemplarea lui Hristos, prin exercitarea credinţei în El şi prin cunoaşterea din experienţă personală a harului Său mântuitor vom fi în stare să Îl prezentăm lumii pe Dumnezeu. Dacă am învăţat de la El, Isus va fi tema predicării noastre, iar dragostea Sa, arzând pe altarul inimii noastre, va atinge inimile oamenilor. Adevărul va fi prezentat atunci nu ca o teorie rece, lipsită de viaţă, ci ca o dovadă a Duhului. – Mărturii, vol. 5, ed. 2016, pp. 134–135

Luni, 29 octombrie: De la Babel la Cincizecime

Să remarcăm că Duhul a fost revărsat abia după ce ucenicii ajunseseră la o deplină unitate, când nu se mai luptau pentru locurile cele mai înalte. Erau toţi de acord. Orice neînţelegere fusese lăsată deoparte. Iar mărturia dată de ei după ce le-a fost dat Duhul este aceeaşi. Notaţi raportul biblic: „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet” (Faptele 4:32). Duhul Celui care murise pentru ca păcătoşii să poată trăi însufleţea întreaga adunare a credincioşilor.
Ucenicii nu au cerut o binecuvântare pentru ei. Îi apăsa povara pentru suflete. Evanghelia trebuia să fie dusă până la marginile pământului, iar ei au cerut înzestrarea cu puterea pe care o promisese Hristos. Atunci, Duhul Sfânt a fost revărsat şi mii de oameni s-au convertit într-o zi.

La fel poate fi şi acum. Creştinii să dea la o parte orice disensiune dintre ei şi să I se consacre lui Dumnezeu, pentru mântuirea celor pierduţi. Să ceară în credinţă binecuvântarea promisă, şi ea va veni. – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, p. 24
Dumnezeu este dornic să ne dea o binecuvântare asemănătoare atunci când o căutăm cu ardoare.

Domnul nu a încuiat rezervorul cerului după ce a turnat Duhul Său asupra primilor ucenici. Și noi putem primi din plinătatea binecuvântării Sale. Dacă nu avem puterea Sa, nu o avem din cauza letargiei noastre spirituale, a indiferenței noastre, a indolenței noastre. Să ieșim din starea aceasta de formalitate și lipsită de viață! – The Advent Review and Sabbath Herald, 4 iunie 1889
Toţi aceia care mărturisesc a crede în Numele lui Hristos trebuie să aştepte, să vegheze şi să se roage cu un singur gând. Toate neînţelegerile dintre ei trebuie să fie înlăturate, iar unitatea şi dragostea duioasă trebuie să predomine în mijlocul lor. Atunci, rugăciunile noastre se vor înălţa unite şi cu o credinţă stăruitoare către Tatăl ceresc. După aceea, să aşteptăm cu răbdare şi cu nădejde împlinirea făgăduinţei Sale.

(…) Dumnezeu ştie cum şi când să răspundă la rugăciunile noastre. Partea noastră în lucrare este să ne punem în legătură cu mijloacele prevăzute de Dumnezeu. El este răspunzător pentru partea Sa în lucrare. Dumnezeu este credincios faţă de lucrurile făgăduite. Partea cea mare şi importantă care ne revine este să avem o singură inimă şi un gând, înlăturând orice invidie şi răutate şi, ca nişte oameni umili ai rugăciunii, să veghem şi să aşteptăm. Domnul Isus, Reprezentantul şi Conducătorul nostru, este gata să facă pentru noi acelaşi lucru pe care l-a făcut pentru cei care s-au rugat şi au vegheat în Ziua Cincizecimii. – Istoria mântuirii, ed. 2009, pp. 193–194
Dumnezeu poate să sufle viață nouă în orice suflet care își dorește sincer să Îi slujească, îi poate atinge buzele cu cărbunele aprins de pe altar și îl poate face în stare să vorbească elocvent despre laudele Sale. Mii de voci vor fi unse cu puterea de a vesti adevărurile minunate din Cuvântul lui Dumnezeu. Limba bâlbâită va fi dezlegată, iar cel timid va fi făcut puternic pentru a aduce mărturie despre adevăr cu curaj. Domnul să-i ajute pe cei din poporul Lui să-și curețe templul sufletului de orice murdărie și să păstreze o relație strânsă cu El ca să poată avea parte de ploaia târzie atunci când ea va fi revărsată! – The Advent Review and Sabbath Herald, 20 iulie 1886

Marţi, 30 octombrie: Legătura frăţească

Unirea dintre Hristos şi poporul Său trebuie să fie vie, reală şi unică, asemănându-se cu unirea ce există între Tatăl şi Fiul. Această unire este rodul locuirii lăuntrice a Duhului Sfânt. Toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu vor face cunoscută lumii unirea lor cu Hristos şi cu fraţii lor. Aceia în ale căror inimi locuieşte Hristos vor aduce roade ale iubirii frăţeşti. Ei îşi vor da seama că sunt datori, ca membri ai familiei lui Dumnezeu, să cultive, să nutrească şi să perpetueze iubirea şi comuniunea creştină, în spirit, cuvinte şi acţiune.

A fi copii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei regale, înseamnă mai mult decât presupun mulţi. Aceia care sunt socotiţi de Dumnezeu ca fiind copii ai Săi vor manifesta, unii pentru alţii, o iubire asemenea iubirii lui Hristos. Ei vor trăi şi vor lucra pentru un scop – reprezentarea potrivită a Domnului Hristos în faţa lumii. Prin iubirea şi unitatea lor, ei vor arăta lumii că au acreditarea divină. Prin nobleţea iubirii şi a renunţării la sine, ei le vor arăta celor din jurul lor că sunt urmaşi credincioşi ai Mântuitorului. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:35). – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 301

Fii amabil, blând şi iertător cu alţii! Lasă ca eul tău să se cufunde în dragostea lui Isus, ca să-L poţi onora pe Răscumpărătorul tău şi să realizezi lucrarea pe care El ţi-a repartizat-o. Cât de puţin cunoşti încercările inimii unui suflet sărman, care este legat în lanţurile întunericului şi căruia îi lipsesc hotărârea şi puterea morală! Străduieşte-te să înţelegi slăbiciunea altora. Ajută-i pe cei nevoiaşi, răstigneşte-ţi eul şi lasă ca Isus să-ţi ia în stăpânire sufletul, ca să poţi transpune principiile adevărului în viaţa ta de fiecare zi. Atunci vei fi cum nu ai mai fost până acum – o binecuvântare pentru biserică şi pentru toţi cei cu care vii în contact. – Mărturii, vol. 4, ed. 2015, p. 119

Prin harul lui Hristos au devenit apostolii astfel. Consacrarea sinceră şi rugăciunea stăruitoare i-au adus într-o strânsă comuniune cu El. Au stat împreună cu El în locurile cereşti. Şi-au dat seama de mărimea datoriei pe care o au faţă de El. Prin rugăciune fierbinte şi stăruitoare, ei au obţinut înzestrarea cu Duhul Sfânt şi apoi, apăsaţi de povara salvării de suflete, au pornit plini de zel pentru a extinde triumful crucii. Iar prin eforturile şi străduinţele lor, multe suflete au fost aduse de la întuneric la lumină şi au fost înfiinţate multe biserici. – Mărturii, vol. 7, ed. 2017, p. 33
Cuvintele: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15) îi sunt adresate fiecăruia dintre cei ce-L urmează pe Hristos. Toţi cei care sunt chemaţi la viaţa lui Hristos sunt chemaţi şi să lucreze la mântuirea semenilor lor. Acelaşi dor al sufletului pe care l-a simţit El de a-i salva pe cei pierduţi se manifestă şi în ei. Nu toţi pot să ocupe acelaşi loc, dar pentru toţi este un loc în lucrare. Toţi cei asupra cărora s-au revărsat binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să răspundă printr-o slujire concretă, fiecare dar trebuie să fie folosit pentru înaintarea Împărăţiei Lui. – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, p. 21

Miercuri, 31 octombrie: Generozitate şi lăcomie

Într-un contrast izbitor cu exemplul de bunăvoinţă manifestat de credincioși a fost comportarea lui Anania și a Safirei, a căror experienţă, redată prin pana inspiraţiei, a lăsat o pată neagră asupra istoriei primei biserici. (…) Sub influenţa Duhului lui Dumnezeu, Anania și Safira au făcut o promisiune să-I dea Domnului venitul din vânzarea unei moșioare.

După aceea însă, Anania și Safira L-au mâhnit pe Duhul Sfânt lăsându-se stăpâniţi de simţăminte de lăcomie. Ei au început să regrete făgăduinţa făcută și, în curând, au pierdut plăcuta influenţă a binecuvântării care le încălzise inimile cu dorinţa de a face lucruri mari pentru cauza lui Hristos. Ei au gândit că s-au cam pripit și că ar trebui să-și reconsidere hotărârea. (…) Fiindu-le rușine ca nu cumva fraţii lor să afle că inimile lor egoiste se împotriveau făgăduinţei făcute în mod solemn în faţa lui Dumnezeu, ei, în mod conștient, au hotărât să vândă moșioara și să spună că au pus în fondul de obște tot ce au dobândit din vânzarea ei, dar, în realitate, să păstreze pentru ei o mare parte din bani. În felul acesta, aveau să se asigure de cele necesare vieţii din fondurile de obște și, în același timp, să câștige și stima fraţilor. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 55

Generozitatea constantă, manifestată prin renunţarea la sine, este remediul oferit de Dumnezeu împotriva păcatelor distrugătoare ale egoismului şi lăcomiei. Dumnezeu a stabilit dăruirea sistematică pentru a-Şi susţine lucrarea şi pentru a alina nevoile celor suferinzi şi ale celor săraci. El a plănuit ca dăruirea să devină un obicei, astfel încât să poată contracara păcatul periculos şi înşelător al lăcomiei. Dăruirea continuă slăbeşte lăcomia până când o anihilează cu totul. (…)

Practicarea constantă a planului lui Dumnezeu de dăruire sistematică slăbeşte lăcomia şi întăreşte generozitatea. (…) Dumnezeu cunoaşte pericolul în care ne aflăm şi ne-a înconjurat cu posibilităţi şi resurse pentru a ne feri să ajungem la ruină. El ne cere să dăm dovadă în mod continuu de generozitate, pentru ca forţa obiceiului de a face fapte bune să zdrobească obiceiul pe care ni l-am format în direcţia opusă. – Mărturii, vol. 3, ed. 2011, p. 481

În măsura în care dragostea lui Hristos ne umple inima şi ne controlează viaţa, lăcomia, egoismul şi iubirea de confort vor fi învinse şi va fi plăcerea noastră să facem voia lui Hristos, ai Cărui slujitori pretindem că suntem. Atunci, fericirea noastră va fi proporţională cu faptele noastre altruiste, motivate de dragostea lui Hristos.

(…) Cel care dă celui nevoiaş îi binecuvântează pe alţii şi este binecuvântat el însuşi într-o şi mai mare măsură. Dumnezeu ar fi putut să-Şi atingă obiectivul de a-i mântui pe păcătoşi fără ajutorul omului, dar El ştia că omul nu putea să fie fericit fără să ia parte la această măreaţă lucrare, în cadrul căreia avea să cultive sacrificiul de sine şi generozitatea.

Pentru ca omul să nu piardă rezultatele binecuvântate ale generozităţii, Mântuitorul nostru a făcut un plan prin care să-l înroleze ca împreună-lucrător cu El. (…) El îi trimite pe săraci ca reprezentanţi ai Săi. (…) Atunci când răspundem acestor chemări, prin eforturile şi prin faptele noastre de binefacere, noi suntem asemănaţi cu chipul Aceluia care, de dragul nostru, S-a făcut sărac. Dăruind, noi îi binecuvântăm pe alţii şi, în felul acesta, ne adunăm adevăratele bogăţii. – Mărturii, vol. 3, ed. 2011

Joi, 1 noiembrie: Grija faţă de săraci

Săracii sunt moștenirea lui Dumnezeu. Hristos Și-a dat viața pentru ei. El îi cheamă pe cei pe care i-a ales drept administratori ai Lui să ofere cu generozitate din mijloacele ce le-au fost încredințate pentru a-i ajuta pe săraci și pentru a susține lucrarea Sa pe pământ. Domnul este bogat în resurse. El i-a ales pe oameni drept trezorieri ai Săi în lume. Datoria lor este să folosească în slujba Sa ce au primit de la El.
– Manuscrisul 146, 1903
În toate bisericile ar trebui înființat un fond pentru săraci. Apoi fiecare membru să-I aducă lui Dumnezeu un dar de mulțumire săptămânal sau lunar, cum îi este cel mai bine. Darul acesta va fi un mod de a ne exprima recunoștința pentru că am primit sănătate, hrană și haine confortabile. Și vom aduce pentru cei săraci, suferinzi și cu probleme după cum ne-a binecuvântat Dumnezeu cu aceste lucruri. (…) Aduceți-vă aminte de săraci. Renunțați la unele articole de lux, da, chiar și la confort pentru a-i ajuta pe cei care nu pot face rost decât de extrem de puțină hrană și îmbrăcăminte. Ce veți face pentru ei veți face pentru Isus în persoana sfinților Săi. El Se identifică cu omenirea suferindă. (…) Aduceți daruri regulat, chiar zece, douăzeci sau cincizeci de cenți pe săptămână, în funcție de ce doriți să vedeți trecut în raportul ceresc în ziua lui Dumnezeu. – Lucrarea de binefacere, p. 272

Standardul regulii de aur este adevăratul standard al creştinismului; orice măsură mai mică constituie o amăgire. O religie care nu preţuieşte fiinţele omeneşti cărora Domnul Hristos le-a acordat o valoare atât de mare, încât S-a jertfit pentru ele, o religie care ne face să fim indiferenţi faţă de nevoile şi suferinţele oamenilor sau să neglijăm drepturile lor este o religie falsă. Dacă ignorăm cererile celor sărmani, suferinzi şi plini de păcate, ne dovedim a fi nişte trădători ai lui Hristos. Creştinismul are atât de puţină putere în lume, tocmai pentru că oamenii îşi atribuie Numele lui Hristos, în timp ce viaţa lor constituie o negare a caracterului Său. Din acest motiv, Numele Domnului este dezonorat. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ed. 2011, p. 116

Vineri, 2 noiembrie: Pentru studiu suplimentar

Faptele apostolilor, cap. 4, „Ziua Cincizecimii”.