Ediția instructori (st. 12)

Obiective

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să observe că, uneori, răspândirea Evangheliei va presupune şi prezentarea unui cuvânt personal de apărare.

La nivelul sentimentelor: Să simtă că au responsabilitatea de a răspândi Evanghelia prin metodele cele mai rezonabile posibil.

La nivel practic: Să vestească Evanghelia în diferite circumstanţe, făcând apel la argumente logice şi la mărturia personală.

SCHIŢA STUDIULUI

I. Cunoştinţe: Creştinii sunt chemaţi uneori să se apere

A. Ai obiceiul să îţi ceri scuze pentru convingerile personale sau, mai degrabă, să îţi aperi credinţa? De ce?

B. Ne permite societatea în care trăim să ne apărăm credinţa? De ce da sau de ce nu?

C. În ce situaţii este potrivit să ne apărăm credinţa?

II. Sentimente: Responsabilitatea de a răspândi Evanghelia

A. Prin ce metode putem răspândi Evanghelia?

B. Ce situaţii impun o adaptare a metodelor?

C. De unde ştim ce metodă este mai adecvată într-o anume situaţie?

III. Practic: Argumente logice şi mărturie personală

A. Ce contribuţie are experienţa personală la apărarea Evangheliei?

B. Cum să recurgem la logică pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă Evanghelia?

C. Putem să ne apărăm pe noi înşine în timp ce apărăm Evanghelia? Explică.

Rezumat: În Faptele 24–26, Pavel se apără pe sine şi îşi apără credinţa de trei ori în faţa a trei grupuri de oameni. Din exemplul său, aflăm cum ar trebui să luăm poziţie pentru convingerile noastre.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

1. MOTIVARE
Pasajul central: Faptele 26:29.

Ideea de bază: În unele situaţii, este necesar să ne apărăm credinţa atunci când prezentăm Evanghelia şi putem face acest lucru în mod respectuos.

Ajută-i pe membrii grupei să identifice principalele subiecte controversate, de natură politică sau morală, care sunt relevante pentru zona în care locuiţi. Dacă unele dintre subiectele menţionate nu sunt relevante pentru voi, înlocuieşte-le cu unele mai potrivite.

Discuţie introductivă: În lumea contemporană, considerăm că „apărarea credinţei” echivalează cu susţinerea unei anume poziţii în domeniul politic sau moral. În Occident, sunt obişnuite reacţii de tipul: „Eşti împotriva avortului?” „Eşti de acord cu rugăciunea în instituţiile de învăţământ? „Ar trebui să includă programa pentru ştiinţe şi teoria creaţionistă?” „Îţi recomand să-i scrii reprezentantului tău din parlament cu privire la motivul tău de îngrijorare legat de probleme morale.” Toate acestea sunt lucruri importante şi demne de interes. Însă apărarea credinţei creştine nu se reduce la apărarea unei poziţii în aceste domenii. Studiul din săptămâna aceasta ne ajută să înţelegem ce înseamnă de fapt să ne apărăm credinţa.

Când a fost arestat şi i s-a dat ocazia să vorbească, Pavel nu şi-a propus să evidenţieze derapajele morale (numeroase de altfel) ale conducătorilor, ci să-L prezinte pe Isus în aşa fel, încât ascultătorii să devină creştini ca şi el, exceptând lanţurile.

Întrebări

1. Ce poziţii morale/politice se consideră că ar trebui să apere creştinii din ţara noastră?

2. În ce măsură sunt acestea conforme cu Evanghelia?

2. APROFUNDAREA STUDIULUI

În greacă, termenul pentru „cuvânt de apărare” este apologia. Pavel ţine trei astfel de apologii în aceste trei capitole. Ajută-i pe participanţi să observe diferenţele dintre discursurile lui şi să se întrebe de ce foloseşte Pavel abordări diferite.

Comentariu biblic

Pavel este întemniţat în Cezareea. Este chemat de trei ori să se apere de acuzaţiile aduse de conducătorii iudei. De fiecare dată când se apără pe sine, el apără şi Evanghelia pe orice cale posibilă. Pavel apare mai întâi înaintea lui Felix, apoi înaintea lui Festus şi, în final, la iniţiativa lui Festus, înaintea lui Agripa şi a surorii acestuia, Berenice.

I. Pavel înaintea lui Felix
(Revezi împreună cu grupa Faptele 24:10-21.)

Pavel este mutat din temniţa în care a stat în Ierusalim. Este dus la Cezareea, la reşedinţa lui Irod, unde rămâne sub pază. La cinci zile după transfer, conducătorii iudei, însoţiţi de un „vorbitor”, un fel de avocat, vin să-şi prezinte acuzaţiile. În principiu, Pavel este acuzat că face agitaţie şi că tulbură liniştea publică. Discursul lor, specific retoricii juridice, are menirea de a-l convinge pe Felix de gravitatea acuzaţiilor. Felix îi ascultă şi apoi îi face semn lui Pavel să se apere. Apostolul înfruntă fiecare acuzaţie cu o apărare concretă.

În cuvântul său de apărare, el afirmă că nu a făcut tulburare în Ierusalim, ci doar a îndeplinit un ritual religios de curăţire. Poate că unii iudei din Asia ar fi putut să-i aducă unele învinuiri reale, dar ei nu sunt de faţă, iar acuzatorii nu au nicio dovadă prin care să demonstreze că au dreptate. Pavel este unul dintre primii apologeţi (apărători) ai credinţei creştine. În secolul al II-lea, apărătorii credinţei primesc numele de apologeţi. Oameni ca Iustin Martirul şi Tertulian le-au scris membrilor senatului roman scrisori în care îi susţineau pe creştini, arătând că ei erau cetăţeni-model care nu aduceau pagube statului şi că nu ar trebui să fie persecutaţi. Pavel are grijă să demonstreze că el nu a tulburat ordinea publică şi că acuzaţiile aduse de iudei sunt de natură religioasă şi nu civilă.

Întrebări
1. Cum am putea să ne apărăm astăzi, arătând că un creştin este un bun cetăţean?
2. Sunt într-adevăr creştinii nişte buni cetăţeni? Justifică-ţi răspunsul.

II. Pavel înaintea lui Festus
(Revezi împreună cu grupa Faptele 25:8-12.)

Felix îl trimite pe Pavel înapoi în temniţă şi, în următorii doi ani, îl mai cheamă la el de câteva ori, aşteptând mită. Când este eliberat din funcţie, îl lasă în continuare în temniţă, ca să-şi păstreze bunăvoinţa iudeilor. Noul proconsul este Festus, iar acesta, înainte e a veni în Cezareea, se opreşte în Ierusalim pentru o întrevedere cu conducătorii iudei. Aflându-le nemulţumirile, profită de situaţie pentru a le câştiga favoarea. El respectă legea romană şi îi cheamă pe conducătorii iudei să-şi susţină cazul în Cezareea, de faţă cu acuzatul. Întrevederea  este relatată pe scurt, însă poziţiile rămân neschimbate. Iudeii aduc aceleaşi acuzaţii, iar apostolul se apără iarăşi. Festus, în încercarea de a rămâne în graţiile iudeilor, le propune ca acuzatul să fie judecat la Ierusalim. Bănuind că avea să fie ucis, Pavel refuză acest lucru şi face apel la curtea supremă romană, cerând să fie dus înaintea cezarului. El îşi susţine încă o dată nevinovăţia, lucru de care Festus era de fapt convins. Proconsulul a decis să-l trimită la Roma.

Întrebări
1. De ce crezi că cere Pavel tocmai în acel moment să fie judecat de cezar? De ce nu a cerut acest lucru mai devreme?
2. Ce legătură are mesajul îngerului din finalul capitolului 23 din Fapte cu motivaţia lui Pavel de a merge la Roma?

III. Pavel înaintea lui Festus şi Agripa
(Revezi împreună cu grupa Faptele 26.)

Festus ştie că Pavel este nevinovat, iar lucrul acesta îl pune în dificultate când trebuie să redacteze scrisoarea pe care trebuie să o trimită la Roma împreună cu întemniţatul. Neştiind ce să scrie, îi cere sfatul lui Agripa. Aşa ajunge Pavel înaintea lui Agripa şi a lui Berenice, sora acestuia. Cei doi sunt strănepoţii lui Irod cel Mare şi, potrivit unor cercetători, aveau o relaţie incestuoasă. (Vezi Darrel L. Bock, op. cit., pp. 709–710.) În cuvântul său de apărare, Pavel ar fi putut condamna relele din viaţa acestor conducători la fel cum condamnase Ioan Botezătorul relaţia regelui Irod cu soţia fratelui său. Însă Pavel urmăreşte altceva. Ei este entuziasmat de ocazia de a-i prezenta lui Agripa Evanghelia, ştiind că el credea în profeţii din Vechiul Testament. Acesta este cel mai lung discurs al său din Cezareea; încă o dată îşi împărtăşeşte experienţa personală, la fel ca în Ierusalim. Festus îl întrerupe cu exclamaţia că învăţătura multă îl face să dea în nebunie. Pavel ia cuvântul din nou, apărându-se pe sine şi apărându-şi credinţa. Leagă creştinismul de rădăcinile lui iudaice şi de speranţa învierii, împlinită de Isus. Şi i se adresează direct lui Agripa, iar la final îl invită să-L primească pe Isus, cel în care se împliniseră prorociile din Vechiul Testament. În acest context, Pavel nu-L numeşte pe Hristos Domn, ci Cel Dintâi din învierea morţilor, Cel în care se concentrează toată speranţa lui Israel.

Întrebări
1. Ce răspunde Agripa când Pavel îl îndeamnă să creadă?
2. Care este reacţia lui Festus la mărturia şi argumentele lui Pavel?
3. De ce a ales Pavel să includă mărturia personală în cuvântul de apărare ţinut înaintea lui Agripa?

3. APLICAŢIA PENTRU NOI

În cadrul acestei secţiuni, este bine să-i ajuţi pe participanţi să recunoască faptul că mărturia personală constituie un mod de apărare a credinţei creştine. De asemenea, este important să-i ajuţi să descopere în ce situaţii actuale ar trebui să-şi apere credinţa în scopul răspândirii Evangheliei.

Întrebări

1. Pe ce căi ne putem apăra credinţa?

2. Cu ce acuzaţii referitoare la credinţa noastră ne confruntăm astăzi? Prin ce se aseamănă şi prin ce se deosebesc de acuzaţiile care i-au fost aduse lui Pavel?

3. Cum să ne prezentăm mărturia personală în cadrul cuvântului de apărare a credinţei noastre?

4. ACTIVITATE

Pe baza mărturiei date de Pavel înaintea lui Irod, ajută-i pe membrii grupei tale să-şi prezinte mărturia personală cu scopul vestirii Evangheliei. Este bine să te gândeşti în prealabil la mărturia ta, pentru a le oferi un exemplu. Reţine paşii urmaţi de Pavel:
1) Cum era viaţa ta înainte de a te preda lui Hristos?
2) Cum L-ai cunoscut pe Hristos?
3) Cum este viaţa ta după ce L-ai primit pe Hristos?

Sugestii:

1. Grupaţi-vă câte doi şi prezentaţi-vă mărturia unul înaintea celuilalt.

2. Faceţi recomandări reciproce de ajustare a mărturiei, pentru a transmite Evanghelia cât mai bine şi pentru a include apelul de o primi.

3. Cum puteţi adapta mărturia la diferitele situaţii?

4. Cum puteţi apăra creştinismul prin mărturia voastră?

5. Ce argument logic puteţi include pentru a întări mărturia personală? Unde anume îl puteţi include?