Comentarii inspirate (st. 9)

A doua călătorie misionară

Sabat după-amiază, 25 august

Cipru era unul dintre locurile în care au fugit credincioşii din Ierusalim din pricina prigonirii care a urmat după moartea lui Ştefan. Din Cipru veniseră unii la Antiohia şi „au propovăduit Evanghelia” (Faptele 11:20). Chiar Barnaba era „de neam din Cipru” (Faptele 4:36) şi acum, el împreună cu Pavel şi însoţiţi şi de Ioan Marcu, o rudă a lui Barnaba, au vizitat această insulă.
Mama lui Marcu era convertită la religia creştină şi casa ei din Ierusalim era un loc de adăpost pentru ucenici. Acolo, ei erau întotdeauna siguri că găsesc o primire bună şi se pot odihni puţin. Cu ocazia unei vizite făcute de apostoli în casa mamei sale, Marcu le-a propus lui Pavel şi lui Barnaba să-i însoţească în călătoria lor misionară. El simţea binecuvântarea lui Dumnezeu în inima sa şi dorea mult să se consacre pe deplin lucrării slujirii Evangheliei. – Faptele apostolilor, p. 166
Barnaba era gata să meargă cu Pavel, însă dorea să-l ia cu ei şi pe Marcu, care se hotărâse din nou să se consacre lucrării. Pavel însă n-a fost de acord cu aceasta. El „socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela” care, în timpul primei lor călătorii misionare, îi părăsise într-o vreme de nevoie. El nu era dispus să scuze slăbiciunea lui Marcu de a fi părăsit lucrarea în schimbul siguranţei şi odihnei căminului. El a susţinut că cineva cu atât de puţină statornicie nu era potrivit pentru o lucrare care cerea răbdare, sacrificiu de sine, curaj, devotament, credinţă, un spirit gata de sacrificiu şi, dacă ar fi fost nevoie, chiar viaţa. Atât de aprinsă a fost neînţelegerea, încât Pavel şi Barnaba s-au despărţit, ultimul rămânând la părerile sale şi luând cu sine pe Marcu. Astfel, „Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru. Pavel şi-a ales pe Sila, şi a plecat, după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului.” – Ibidem, p. 202

Acest lucru l-a făcut pe Pavel ca, pentru un timp, să-l judece pe Marcu foarte nefavorabil, ba chiar cu asprime. Barnaba, pe de altă parte, era înclinat să-l scuze din cauza lipsei lui de experienţă. El se temea ca nu cumva Marcu să părăsească lucrarea, pentru că vedea în el calităţi care aveau să-l facă potrivit să fie un lucrător folositor pentru Hristos. În anii de mai târziu, bunăvoinţa de a-l susţine pe Marcu a fost bogat răsplătită, căci tânărul bărbat s-a predat fără rezerve Domnului şi lucrării de vestire a soliei Evangheliei în câmpuri grele. Sub binecuvântarea lui Dumnezeu şi sub înţeleapta instruire a lui Barnaba, el s-a dezvoltat şi a ajuns un lucrător valoros.
Mai târziu, Pavel s-a împăcat cu Marcu şi l-a primit ca tovarăş de lucru. De asemenea, el li l-a recomandat fraților din Colose ca pe un împreună-lucrător „pentru Împărăţia lui Dumnezeu” şi care-i fusese „de mângâiere” (Coloseni 4:11). Şi iarăşi, nu cu mult timp înainte de moartea sa, el vorbea despre Marcu „ca fiindu-i de folos pentru slujbă” (2 Timotei 4:11). – Faptele apostolilor, p. 170

Duminică, 26 august: Înapoi, în Listra

Timotei cunoştea Scripturile din copilărie şi această cunoaştere i-a fost o protecţie împotriva influenţelor rele care-l înconjurau şi împotriva ispitei de a alege plăcerea şi satisfacţia egoistă înaintea datoriei. Toţi copiii noştri au nevoie de o astfel de protecţie şi trebuie să fie o parte a lucrării părinţilor şi a ambasadorilor lui Hristos aceea de a se îngriji ca aceşti copii să fie instruiţi în mod corespunzător în Cuvântul lui Dumnezeu. – Îndrumarea copilului, p. 508
Când sunt aduse în viaţa zilnică, învăţăturile Bibliei au o influenţă profundă asupra caracterului. Timotei le-a învăţat şi le-a pus în practică. El nu avea talente deosebit de strălucitoare, însă lucrarea lui era de preţ pentru că însuşirile pe care i le dăduse Dumnezeu le folosea în slujba Învăţătorului. Faptul că el cunoştea din practică evlavia îl deosebea de alţi credincioşi şi-l făcea să aibă influenţă. – Faptele apostolilor, pp. 204–205

Experienţele apostolului Pavel şi învăţătura sa cu privire la sfinţenia lucrării slujitorului lui Dumnezeu sunt un izvor de ajutor şi inspiraţie pentru cei care sunt angajaţi în lucrarea Evangheliei. Inima lui Pavel ardea de iubire pentru păcătoşi şi el îşi folosea toată energia în lucrarea de câştigare de suflete. Niciodată nu a existat un lucrător mai plin de lepădare de sine şi mai perseverent. El preţuia binecuvântările primite ca pe tot atâtea oportunităţi de a le folosi spre binecuvântarea altora. El nu a pierdut nicio ocazie de a vorbi despre Mântuitorul sau de a le ajuta celor în necazuri. El a mers din loc în loc predicând Evanghelia lui Hristos şi întemeind biserici. Oriunde putea găsi un ascultător, el căuta să zădărnicească răul şi să îndrepte picioarele oamenilor, bărbaţi şi femei, pe calea neprihănirii. (…)

Acest mod de lucru al lui Pavel cuprinde o învăţătură importantă pentru slujitorii Evangheliei de azi. Apostolul a considerat că o parte a lucrului său era aceea de a forma tineri pentru slujba de predicare. El îi lua cu sine în călătoriile misionare şi astfel ei dobândeau o experienţă care mai târziu îi făcea destoinici să ocupe poziţii de răspundere. Când era despărţit de ei, Pavel era totuşi la curent cu lucrarea lor şi scrisorile lui către Timotei şi Tit sunt dovezi despre profunzimea dorinţei lui ca ei să aibă succes. – Ibidem, p. 367

Luni, 27 august: În Filipi

Întrucât Sabatul este memorialul puterii creatoare, el este ziua mai presus de oricare alta în care ar trebui să ne familiarizăm cu Dumnezeu prin lucrările Sale. În mintea copiilor, chiar noţiunea de Sabat ar trebui să fie legată de frumuseţea lucrurilor naturale. Fericită este familia care poate să se ducă în Sabat la locul de închinare, aşa cum Isus şi discipolii Săi mergeau la sinagogă – peste câmpuri, de-a lungul malurilor lacului sau prin dumbrăvi. – Educaţie, p. 251
În Sabat sinagoga era plină de lume, şi totuşi mulţi nu erau în stare să mai intre înăuntru. Ca de obicei, mulţi veneau numai de curiozitate, erau însă de faţă şi unii care doreau în mod serios să capete lămuriri mai de aproape despre Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 137

Apostolii au avut de suferit chinuri groaznice din pricina poziţiei dureroase în care fuseseră lăsaţi, însă nu au murmurat. Dimpotrivă, în întunericul acela dens şi al apăsării izolării din închisoare, ei s-au încurajat unul pe altul prin rugăciuni şi au cântat laude la adresa lui Dumnezeu, fiindcă au fost găsiţi vrednici să sufere ruşine pentru El. Inimile lor erau însufleţite de o adâncă şi sinceră iubire pentru cauza Răscumpărătorului lor. – Faptele apostolilor, p. 213
Asprimea cu care temnicerul se purtase faţă de ei nu trezise niciun resentiment în inima apostolilor. Pavel şi Sila aveau spiritul lui Hristos şi nu spiritul răzbunării. Inimile lor, pline de iubirea Mântuitorului, nu aveau niciun colţişor pentru răutate împotriva prigonitorilor lor.

Temnicerul a azvârlit sabia şi, cerând o lumină, s-a grăbit să ajungă în închisoarea dinăuntru. El avea să vadă ce fel de oameni erau aceştia, care răsplăteau cu bunătate cruzimea cu care fuseseră trataţi. Ajungând acolo unde erau apostolii şi aruncându-se înaintea lor, el le-a cerut iertare. După aceea, scoţându-i afară, i-a întrebat: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

Temnicerul s-a cutremurat când a văzut mânia lui Dumnezeu manifestată prin cutremur; la gândul că cei închişi ar fi scăpat, el fusese gata să-şi aducă moartea cu mâna sa, dar acum toate aceste lucruri păreau de mică importanţă în comparaţie cu temerea cea nouă şi ciudată care îi frământa mintea, precum şi cu dorinţa de a avea liniştea şi voioşia arătate de apostoli în suferinţă şi ocară.

Cu deplină umilinţă, el le-a cerut apostolilor să-i arate calea vieţii. „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta”, au răspuns ei; „şi i-au vestit Cuvântul Domnului atât lui, cât şi tuturor celor din casa lui.” Apoi, temnicerul a spălat rănile apostolilor, iar după aceea a fost botezat de ei împreună cu toată casa lui. O influenţă sfinţitoare s-a răspândit printre cei întemniţaţi şi minţile tuturor au fost deschise să asculte adevărurile rostite de apostoli. Ei erau convinşi că Dumnezeul cărora Îi slujeau aceşti oameni îi scăpase din robie. – Ibidem, pp. 216–217
Priviţi-l [pe Pavel] în temniţa din Filipi, în care, în ciuda trupului său sfâşiat de durere, cântecul lui de laudă rupe tăcerea miezului de noapte. După ce cutremurul a deschis uşile temniţei, vocea lui se face din nou auzită, cu cuvinte de încurajare pentru temnicerul păgân: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci suntem toţi aici” (Faptele 16:28) – fiecare om era la locul lui, constrâns de prezenţa unui singur tovarăş de detenție. Iar temnicerul, convins de realitatea acelei credinţe care-l susţinea pe Pavel, întreabă care este calea către mântuire şi, alături de toţi cei din casa lui, se alătură grupului prigonit al discipolilor lui Hristos. –
Educaţie, p. 66

Marţi, 28 august: În Tesalonic şi Bereea

După ce au plecat din Filipi, Pavel şi Sila s-au îndreptat spre Tesalonic. Aici nu au avut prilejul să li se adreseze unor mari mulţimi de oameni în sinagoga iudaică. Înfăţişarea lor mărturisea despre tratamentul ruşinos pe care îl primiseră de curând şi cerea deci o explicație cu privire la cele ce se întâmplaseră. Lucrul acesta l-au făcut fără a se înălţa pe ei înşişi, ci preamărind pe Acela care săvârşise eliberarea lor.
Predicând tesalonicenilor, Pavel s-a referit la profeţiile Vechiului Testament cu privire la Mesia. Hristos, în timpul lucrării Sale, luminase mintea ucenicilor cu privire la aceste profeţii: „Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27). (…) Prin inspirata mărturie a lui Moise şi a profeţilor, el a dovedit în mod lămurit că Isus din Nazaret era una şi aceeaşi persoană cu Mesia şi a arătat că, din zilele lui Adam, glasul lui Hristos a fost acela care a vorbit prin patriarhi şi profeţi. – Faptele apostolilor, p. 221
Iudeii necredincioşi din Tesalonic, plini de gelozie şi ură faţă de apostoli şi nemulţumiţi că doar îi izgoniseră din cetatea lor, i-au urmărit şi la Bereea şi au stârnit împotriva lor furia clasei celei mai de jos. Temându-se să nu-i facă vreun rău lui Pavel, dacă ar rămâne acolo, fraţii l-au trimis la Atena, însoţit de câţiva dintre bereenii care primiseră de curând credinţa. – Ibidem, p. 232

Mintea celor din Bereea nu era mărginită din cauza prejudecăţilor. Ei erau dispuşi să cerceteze dacă învăţăturile predicate lor de către apostoli erau adevărate. Ei au studiat Biblia nu din curiozitate, ci pentru a putea afla ce fusese scris cu privire la Mesia cel făgăduit. Ei cercetau zilnic rapoartele inspirate şi, în timp ce comparau Scriptură cu Scriptură, îngerii cerului erau lângă ei, luminându-le mintea şi influenţându-le inima. – Faptele apostolilor, p. 231

În ceea ce priveşte puterea educativă, Biblia este mai valoroasă decât scrierile tuturor filosofilor din toate timpurile. Cu o mare varietate de stiluri şi subiecte, Biblia are pentru fiecare ceva interesant şi instructiv din punct de vedere moral. Lumina revelaţiei străluceşte cu putere asupra trecutului îndepărtat, pe care cronicile istoriei nu reuşesc să-l clarifice. (…) Biblia are o logică solidă şi o elocvenţă pasionată. Ea descrie fapte curajoase de integritate, exemple de bunătate personală şi onoare publică, lecţii de sfinţenie şi de puritate.

Nimic nu dă energie minţii şi nu întăreşte inteligenţa mai mult decât studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Nicio altă carte nu are puterea de a înălţa gândurile şi de a întări capacitatea aşa cum o face Biblia. Dacă ar studia Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum ar trebui, oamenii, bărbaţi şi femei, ar avea o minte deschisă, un caracter excepţional şi un ţel neclintit, cum se văd rareori în zilele noastre. Căutarea adevărului îl răsplăteşte pe căutător şi fiecare descoperire deschide şi mai multe câmpuri valoroase pentru cercetare. – Chemaţi să fim diferiţi, p. 106
Biblia nu este ţinută în lanţuri. Poate fi dusă la uşa fiecărui om şi adevărurile ei pot fi prezentate conştiinţe oricărui om. Sunt multe persoane care, ca şi cei din Bereea, vor căuta în Scriptură în fiecare zi, să vadă dacă ceea ce le este prezentat este adevărat sau nu. Hristos a spus: „Cercetaţi Scripturile căci în ele socotiţi că aveţi viaţă veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Isus, Mântuitorul lumii, îi îndeamnă pe oameni nu numai să citească, ci şi să cerceteze. Aceasta este o lucrare mare şi importantă şi ne este încredinţată nouă. Dacă facem aşa vom avea mari beneficii, întrucât ascultarea de porunca lui Hristos nu rămâne nerăsplătită. El va încununa cu însemnele favorii Sale speciale acest act de loialitate faţă de lumina descoperită în Cuvântul Său. – Sfaturi pentru lucrarea Şcolii de Sabat, pp. 29–30

Miercuri, 29 august: Pavel în Atena

Prin urmare, ei l-au condus la Areopag (pe Muntele lui Marte). Acesta era unul dintre cele mai sacre locuri din toată Atena, iar amintirile şi gândurile în legătură cu el erau astfel, încât să fie privit cu o veneraţie superstiţioasă, care, în minţile unora, se schimba chiar în teamă. În locul acesta, problemele privitoare la religie erau deseori luate în atenţie cu multă grijă de către oameni care lucrau ca judecători supremi în toate problemele morale şi civile mai importante.

Aici, departe de zgomotul şi îmbulzeala trecătorilor şi de gălăgia discuţiilor obişnuite, apostolul putea fi auzit fără întrerupere. În jurul lui s-au adunat poeţii, artiştii şi filosofii, savanţii şi înţelepţii Atenei, care i s-au adresat în felul acesta: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă, pe care o vesteşti tu? Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz; am dori să ştim ce înseamnă toate lucrurile acestea.”
În acel moment, de solemnă răspundere, apostolul era liniştit şi stăpân pe sine. Inima lui era împovărată cu o solie importantă şi cuvintele care au căzut de pe buzele sale i-au convins pe ascultătorii săi că nu era un palavragiu. „Bărbaţi atenieni!” a spus el, „în toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: «Unui Dumnezeu necunoscut!» Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.” Cu toată inteligenţa şi cunoştinţele lor generale, ei nu cunoşteau nimic despre Dumnezeul care crease universul. Însă erau unii dintre ei care doreau mai multă lumină. Ei căutau Nemărginitul.
Cu mâna întinsă spre templul ticsit de idoli, Pavel şi-a revărsat povara sufletului şi a arătat înşelăciunea religiei atenienilor. Cei mai înţelepţi dintre ascultătorii săi au fost înmărmuriţi la auzul raţionamentului său. El s-a dovedit un bun cunoscător al lucrărilor lor de artă, al literaturii cum şi al religiei lor. Îndreptându-le atenţia spre statui şi idoli, el a declarat că Dumnezeu nu poate fi asemenea formelor născocite de oameni. (…)

Pavel a îndreptat mintea idolatrilor lui ascultători dincolo de limitele religiei lor false, la o viziune adevărată a Dumnezeirii pe care ei o numiseră „Dumnezeu necunoscut”. Fiinţa aceasta, despre care el le vorbea acum, era independentă de om, neavând nevoie ca mâinile omeneşti să mai adauge ceva la puterea şi slava Sa. – Faptele apostolilor, pp. 236–237

Lecţia cea mai grea şi mai umilitoare pe care omul trebuie să o înveţe este lecţia cu privire la starea lui de neputinţă, atunci când depinde de înţelepciunea omenească, şi cu privire la totala nereuşită a eforturilor lui de a înţelege corect natura. Păcatul i-a întunecat mintea, iar omul nu poate să interpreteze singur natura fără să o aşeze mai presus de Dumnezeu. El nu poate să-L vadă în natură pe Dumnezeu, nici pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Omul se află în aceeaşi poziţie în care au fost atenienii care au ridicat altare pentru a-i aduce închinare naturii. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi le-a prezentat oamenilor din Atena maiestatea viului Dumnezeu în contrast cu închinarea lor idolatră. – Solii alese, cartea 1, p. 143

Joi, 30 august: Pavel în Corint

În timpul primului secol al erei creştine, Corintul era una dintre cetăţile de seamă nu numai ale Greciei, ci chiar ale lumii. Greci, iudei şi romani la un loc, cum şi călători din orice ţară se îmbulzeau pe străzile lui, umblând cu lăcomie după afaceri şi plăceri. Mare centru comercial, situat în aşa fel încât se putea ajunge foarte uşor la el din toate părţile Imperiului Roman, era şi un important loc în care să fie stabilite monumente de aducere aminte despre Dumnezeu şi adevărul Său.

Predicând Evanghelia în Corint, apostolul a urmat o cale deosebită de aceea pe care o folosise în lucrarea sa la Atena. La Atena, el a căutat să adapteze felul vorbirii sale la cultura celor care îl ascultau: a întâmpinat logica cu logică, ştiinţa cu ştiinţă, filosofia cu filosofie. Gândindu-se la timpul petrecut în felul acesta şi văzând că propovăduirea sa în Atena nu adusese decât puţine roade, s-a hotărât să urmeze un alt plan de lucru în Corint, în străduinţa de a atrage atenţia celor nepăsători şi indiferenţi. El era hotărât să evite argumentările şi discuţiile elaborate cu grijă şi să nu ştie între corinteni nimic „altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit”. – Faptele apostolilor, pp. 243–244
Domnul Dumnezeul lui Israel doreşte cu nerăbdare să aibă roade. El îi cheamă pe lucrătorii Săi să facă o lucrare mai extinsă decât fac în prezent. Apostolul Pavel a mers din loc în loc, predicându-le adevărul acelora care se aflau în întunericul ideilor false. El a lucrat timp de un an şi şase luni în Corint şi a dovedit caracterul divin al misiunii lui, întemeind o biserică înfloritoare, alcătuită din iudei şi neamuri. Cei convertiţi dintre neamuri erau mai numeroşi decât cei convertiţi dintre iudei, iar mulţi dintre ei erau convertiţi cu adevărat – aduşi din întuneric la lumina Evangheliei. – Evanghelizare, p. 327
Pavel nu vedea timpul petrecut astfel ca fiind pierdut. În timp ce lucra cu Aquila, el ţinea legătura cu marele Învăţător şi avea grijă să nu piardă nicio ocazie de a da mărturie pentru Mântuitorul şi de a-i ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutor. Mintea lui era mereu în căutare de cunoştinţe spirituale. Le dădea tovarăşilor lui de lucru instrucţiuni în lucruri spirituale, dar şi un exemplu de hărnicie şi meticulozitate. El era un lucrător rapid, îndemânatic, sârguincios în lucru, „plin de râvnă cu duhul, slujind Domnului”. Lucrând în meseria lui, apostolul a avut acces la o clasă de oameni la care nu ar fi ajuns altfel. (…)
Aquila şi Priscila nu au fost chemaţi să-şi dedice tot timpul lucrării Evangheliei, totuşi aceşti muncitori umili au fost folosiţi de Dumnezeu ca să-i arate lui Apolo mai clar calea adevărului. Domnul angajează diferite instrumente pentru îndeplinirea scopurilor Sale. În timp ce unii, cu talente deosebite, sunt aleşi să-şi dedice toate energiile lucrării de învăţare şi predicare a Evangheliei, mulţi alţii, peste care nu au fost niciodată puse mâini omeneşti pentru hirotonire, sunt chemaţi să aibă o parte importantă în salvarea sufletelor.

Există un câmp întins înaintea lucrătorului Evangheliei care se întreţine singur. Mulţi pot câştiga o experienţă valoroasă în slujire, folosind o parte a timpului lucrând vreo meserie şi, prin metoda aceasta, se pot dezvolta lucrători puternici pentru un serviciu important în câmpuri nevoiaşe. – Lucrarea de binefacere, p. 63