Comentarii inspirate (st. 8)

Închinaţi-vă Creatorului!

Sabat după-amiază, 19 mai

De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi. (2 Petru 1:12)
Noi credem fără nicio urmă de îndoială că Hristos vine curând. Nu este pentru noi un basm, ci este o realitate. Nu avem nicio îndoială şi nici de-a lungul anilor nu am avut nicio îndoială că doctrinele pe care le avem astăzi sunt adevărul prezent şi că ne apropiem de judecată. Ne pregătim să ne întâlnim cu Acela care, escortat de un alai de îngeri sfinţi, Se va arăta pe norii cerului, ca să le dea celor credincioşi şi drepţi atingerea finală a nemuririi. (…)

Dumnezeu Îşi testează şi Îşi încearcă acum poporul. Caracterul este în curs de formare. Îngerii cântăresc valoarea morală şi păstrează un raport fidel al tuturor faptelor fiilor oamenilor. (…) Dumnezeu cunoaşte inimile tuturor şi va scoate la lumină lucrurile ascunse ale întunericului de acolo unde se bănuieşte a se afla cel mai puţin, pentru ca pietrele de poticnire care au împiedicat înaintarea adevărului să fie date la o parte. – The Faith I Live By, p. 218

Sufletele sincere vor vedea lanţul clar al adevărului prezent. Vor descoperi legăturile lui armonioase, verigă după verigă, unindu-se într-un tot unitar, şi se vor lega strâns de el. Adevărul prezent nu este greu de înţeles, iar poporul pe care îl conduce Dumnezeu va fi unit pe această platformă clară şi solidă. El nu va folosi oameni cu o credinţă diferită, cu opinii şi concepţii diferite, ca să risipească şi să dezbine. Cerul şi îngerii sfinţi lucrează pentru a uni, pentru a-i aduce la unitatea credinţei, într-un singur trup. Satana se opune acestui lucru şi este hotărât să împrăştie, să dezbine şi să conducă la sentimente diferite, pentru ca rugăciunea lui Hristos să nu-şi găsească împlinirea: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:20,21). Isus a dorit ca poporul Său să aibă o singură credinţă. – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 278
Trebuie să cercetăm Scripturile zi de zi, ca să cunoaştem calea Domnului şi să nu fim amăgiţi de ideile religioase false. Lumea este plină de teorii false şi de idei spiritiste amăgitoare, care tind să nimicească înţelegerea spirituală clară şi să îndepărteze de adevăr şi de sfinţenie. Îndeosebi în timpul acesta, trebuie să ascultăm avertizarea: „Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte” (Efeseni 5:6). Trebuie să fim atenţi, să nu interpretăm greşit Scripturile. Învăţăturile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie să fie interpretate spiritual, aşa încât realitatea să fie pierdută din vedere. Nu exageraţi semnificaţia unor propoziţii din Biblie, în efortul de a evidenţia lucruri ciudate, cu scopul de a face pe plac fanteziei. Citiţi Scripturile aşa cum sunt scrise. Evitaţi speculaţia cu privire la ce va fi în Împărăţia cerurilor. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, pp. 153–154

Duminică, 20 mai: Universalitatea Evangheliei

Ultimele cuvinte ale lui Hristos către ucenicii Săi dovedesc importanţa care trebuie dată lucrării de răspândire a adevărului. Chiar înainte de înălţarea Sa, El le-a dat mandatul: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28:19,20). (…)
Fie ca toţi aceia care au lumina adevărului să urmeze exemplul dat de Hristos şi să nu-şi folosească timpul dăruit lor de Dumnezeu, priceperea şi mijloacele într-un loc sau două, când lumina adevărului trebuie să meargă în toată lumea. Minunata manifestare a harului dovedită în solia Evangheliei trebuie să fie dusă în toate locurile. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 102

Biserica lui Hristos este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Misiunea ei este de a-i duce lumii Evanghelia. Iar această îndatorire le revine tuturor creştinilor. Fiecare, în limitele darului său şi ale ocaziilor pe care le are, trebuie să aducă la îndeplinire însărcinarea dată de Mântuitorul. Iubirea lui Hristos, descoperită nouă, ne face datori faţă de toţi cei care nu Îl cunosc. Dumnezeu nu ne-a dat lumină ca să o păstrăm pentru noi, ci pentru ca s-o revărsăm asupra lor.
Dacă urmaşii Domnului Hristos ar fi fost conştienţi de datoria lor, ar fi fost mii acolo unde astăzi este numai un vestitor al Evangheliei în ţările lumii. (…) Și ar mai fi încă mult mai multă nevoie de eforturi serioase pentru sufletele din ţările considerate creştine. – Calea către Hristos, ed. 2013, p. 60

Îndurarea presupune nedesăvârşirea obiectului faţă de care este manifestată. Ea a fost adusă la existenţă din cauza nedesăvârşirii omului. Păcatul nu face obiectul iubirii lui Dumnezeu, ci al urii Sale. Cu toate acestea, El îl compătimeşte pe păcătos, fiindcă cel vinovat poartă chipul Creatorului şi a primit de la El capacităţi care îi dau posibilitatea de a deveni fiu de Dumnezeu, nu prin meritele sale, ci prin meritele atribuite ale lui Isus Hristos, prin marele sacrificiu făcut pentru el de Mântuitorul. – That I May Know Him, p. 46
Ia Biblia şi mergi la Dumnezeu cu rugăciune serioasă! Roagă-L să te înveţe să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi înţelegi slăbiciunea, păcatele şi nesăbuinţele, din perspectiva veşniciei. Cere-I să-ţi arate cum eşti în ochii Cerului. Aceasta este o lucrare individuală. (…) Trimite cererea Ta cu umilinţă către Dumnezeu şi nu te opri, fie zi sau noapte, până când nu poţi spune: Iată ce a făcut Domnul pentru mine!, până când nu poţi aduce o mărturie vie şi până când nu poţi povesti despre biruinţele obţinute. – In Heavenly Places, p. 88

Luni, 21 mai: Tâlharul de pe cruce şi „Evanghelia veşnică”

Tâlharii care erau răstigniţi alături de Domnul Isus sufereau aceeaşi tortură fizică, dar numai unul dintre ei era împietrit şi îşi sfida durerea cuprins de disperare. El a preluat cuvintele de batjocură ale preoţilor şi I le-a adresat lui Isus, spunând: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!” (Luca 23:39). Celălalt tâlhar nu era un răufăcător înrăit. Când a auzit cuvintele sarcastice ale tovarăşului său de tâlhărie, l-a mustrat zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău” (Luca 23:40,41). Apoi, în timp ce inima îi era cuprinsă de milă pentru Hristos, iluminarea divină i-a inundat mintea. El L-a văzut în Isus cel rănit, batjocorit şi atârnat pe cruce pe Răscumpărătorul lui, singura lui speranţă şi s-a rugat cu o credinţă umilă. – Istoria mântuirii, ed. 2015, p. 174
Când a fost condamnat pentru fărădelegea lui, tâlharul a căzut în disperare şi descurajare, dar, ciudat, gânduri mai bune îi vin în minte acum. Îşi aduce aminte de tot ce a auzit de la Isus. (…) Duhul Sfânt îi iluminează mintea şi, puţin câte puţin, lanţul dovezilor este pus cap la cap. În Isus (…), el Îl vede pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. În glasul lui, speranţa se împleteşte cu chinul sufletesc, în timp ce sufletul neputincios, muribund se prinde de Mântuitorul aflat pe moarte. „Doamne, adu-Ţi aminte de mine”, strigă el, „când vei veni în Împărăţia Ta!” Răspunsul a venit imediat. Tonul vocii a fost dulce şi melodios, iar cuvintele, pline de iubire, compasiune şi putere: „Adevărat îţi spun astăzi că vei fi cu Mine în rai.” (…) Peste tâlharul pocăit s-a lăsat pacea desăvârşită care îl cuprinde pe cel care este primit de Dumnezeu. – Conflict and Courage, p. 326

Isus nu te-a lăsat să fii surprins de încercările şi de dificultăţile cu care te confrunţi. El ţi-a spus totul despre ele şi ţi-a mai spus să nu te laşi doborât şi apăsat când vin încercările. Priveşte la Isus, Răscumpărătorul tău, şi fii vesel şi bucură-te! Încercările cel mai greu de suportat sunt acelea care vin de la fraţii noştri de credinţă şi de la prietenii noştri apropiaţi, dar chiar şi aceste încercări pot fi suportate cu răbdare. Isus nu zace în mormântul cel nou al lui Iosif. El a înviat şi S-a înălţat la cer ca să mijlocească acolo în favoarea noastră. Avem un Mântuitor care ne-a iubit atât de mult, încât a murit pentru noi, pentru ca prin El să putem avea speranţă, putere, curaj şi un loc cu El pe tronul Lui. El poate şi vrea să te ajute ori de câte ori Îl chemi.

Dacă încerci să-ţi porţi singur poverile, vei fi zdrobit sub ele. Ai responsabilităţi grele. Isus le cunoaşte şi nu te va părăsi dacă tu nu-L părăseşti. El este onorat când Îi încredinţezi paza sufletului tău ca unui Creator credincios. El te invită stăruitor să îţi pui speranţa în harul Lui, având credinţa că El nu doreşte să porţi aceste responsabilităţi grele doar prin puterea ta. Crede numai, şi vei vedea mântuirea lui Dumnezeu! – Mărturii, vol. 8, ed. 2017, p. 109

Marţi, 22 mai: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă!

În cartea Apocalipsa, apostolul Ioan prezice lucrarea de propovăduire a Evangheliei, care va avea loc chiar înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos. El vede un înger „zburând prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeţi-vă de Dumnezeu și daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui»” (Apocalipsa 14:6,7).
În această profeţie, avertizarea cu privire la judecată, alături de soliile legate de aceasta, este urmată de venirea Fiului omului pe norii cerului. Proclamarea judecăţii constituie un anunţ al faptului că a doua venire a Domnului Hristos este aproape. Iar această proclamare este numită Evanghelia veșnică. Prin urmare, predicarea celei de a doua veniri a Domnului Hristos și vestea că ea este aproape sunt prezentate ca fiind o parte esenţială a soliei Evangheliei. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 165–166

Poruncile şi harul Lui sunt adaptate nevoilor noastre şi, fără ele, noi nu putem fi mântuiţi, orice am face. Domnul cere ascultare deplină. Dăruirea de bunuri şi orice fel de slujire nu vor fi acceptate fără dăruirea inimii. Voinţa trebuie adusă la supunere. Domnul cere din partea voastră o mai mare consacrare faţă de El şi o mai mare separare de spiritul şi de influenţa lumii. (…) Purtarea creştinilor este ca aceea a Domnului lor. El a înălţat stindardul şi a lăsat la latitudinea noastră să spunem dacă vrem sau nu să ne adunăm în jurul lui. Domnul şi Mântuitorul nostru Şi-a lăsat deoparte suveranitatea, bogăţiile şi slava şi a venit să ne caute, ca să ne salveze din starea nenorocită în care ne aflam şi să ne facă asemenea Lui. S-a smerit şi S-a făcut asemenea nouă, pentru ca noi să putem să învăţăm de la El, să urmăm exemplul vieţii Lui de generozitate şi de tăgăduire de sine, să Îl urmăm pas cu pas, pe calea către cer. Nu puteţi să egalaţi Modelul, dar puteţi ajunge să vă asemănaţi cu El şi, atât cât vă stă în putere, să faceţi la fel. – Mărturii, vol. 2, pp. 137–138

Taţii şi mamele care Îl aşază pe Dumnezeu pe primul loc în familia lor, care îşi învaţă copiii că frica de Domnul este începutul înţelepciunii, Îi dau slavă lui Dumnezeu înaintea îngerilor şi înaintea oamenilor (…)
Privilegiul sacru al comuniunii cu Dumnezeu face distinctă şi clară imaginea lucrurilor glorioase pregătite pentru aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu şi care au respect faţă de poruncile Sale. Avem nevoie să aducem reverenţa în viaţa noastră zilnică. (…)
Noi aducem în îndatoririle zilnice ale vieţii prea mult din ceea ce este neînsemnat şi comun, iar urmarea este că nu-L vedem pe Cel nevăzut. În felul acesta, pierdem multe binecuvântări bogate în experienţa noastră religioasă.

Reverenţa adevărată este dovedită prin ascultare. Dumnezeu nu a poruncit nimic care să nu fie esenţial şi nu există altă cale de a manifesta reverenţa care-I este plăcută decât ascultarea de cuvintele pe care le-a rostit El. – My Life Today, p. 284

Miercuri, 23 mai: A venit ceasul judecăţii

Există mulţi astăzi printre cei care susţin că sunt creştini care ar declara că Daniel a fost prea scrupulos şi l-ar considera îngust şi fanatic. Ei consideră problema mâncării şi băuturii de prea mică importanţă pentru a necesita o astfel de poziţie hotărâtă – una care să implice sacrificarea oricărui avantaj pământesc. Însă cei care judecă astfel vor descoperi în ziua judecăţii că au întors spatele cerinţelor clare ale lui Dumnezeu şi au făcut din propriile păreri un standard în ce priveşte binele şi răul. Ei vor descoperi că ceea ce lor li se părea neimportant nu a fost privit în acelaşi mod de Dumnezeu. Cerinţelor Sale ar trebui să li se dea ascultare cu sfinţenie. Cei care acceptă şi se supun unuia dintre preceptele Sale, deoarece le este convenabil să facă astfel, în timp ce pe altele le resping, deoarece păzirea acestora ar necesita sacrificii, coboară standardul în ce priveşte binele şi, prin exemplul lor, îi conduc şi pe alţii să privească cu uşurinţă Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. „Aşa zice Domnul” trebuie să fie regula noastră în toate lucrurile. – Sfaturi pentru sănătate, ed. 2000, p. 66

„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1). Deşi nu trebuie să avem o părere mai înaltă decât ar trebui despre noi înşine, Cuvântul lui Dumnezeu nu condamnă respectul de sine cuvenit. Ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, ar trebui să ne păstrăm demnitatea caracterului, o demnitate în care mândria şi importanţa de sine nu au niciun loc. – Our High Calling, p. 143
Acest gând trebuie să fie pe deplin clarificat în orice minte: Dacă Îl primim pe Hristos ca Răscumpărător, trebuie să Îl primim și în calitate de Conducător. Până când nu Îl recunoaștem ca Rege al nostru și nu ascultăm de poruncile Sale, nu putem avea siguranţa și încrederea deplină în Hristos ca Mântuitor al nostru. În felul acesta, dovedim că am ales să fim de partea lui Dumnezeu. Atunci, vom avea un cadru optim pentru exercitarea credinţei, deoarece este o credinţă vie. Ea se manifestă prin iubire. Spuneţi din toată inima: „Doamne, cred că Tu ai murit ca să mă mântuiești. Dacă Tu ai dat o valoare atât de mare sufletului meu, încât Ţi-ai jertfit viaţa pentru mine, eu voi răspunde. Îţi dau în păstrare viaţa mea și toate posibilităţile ei, cu toată slăbiciunea mea.”

Voinţa trebuie să fie adusă în armonie deplină cu voinţa lui Dumnezeu. Când acest lucru este înfăptuit, nimic nu se va putea opune razelor de lumină care strălucesc în inimă și în minte. Sufletul nu va mai fi împrejmuit de obstacolele prejudecăţii, numind lumina întuneric și întunericul lumină. Lumina care vine din cer este bine primită, ca o lumină ce umple toate încăperile sufletului. – Credinţa şi faptele, ed. 2005, p. 10

Joi, 24 mai: Închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul!

Datoria de a ne închina lui Dumnezeu derivă din faptul că El este Creatorul şi că Lui Îi datorează existenţa toate celelalte fiinţe. Şi, ori de câte ori apare în Biblie apelul Său la veneraţie şi închinare mai presus de dumnezeii păgânilor, este citată dovada puterii Sale creatoare. (…)

Psalmistul spune: „Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem; noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui” (Psalmii 100:3). „Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” (Psalmii 95:6). Iar fiinţele sfinte care I se închină lui Dumnezeu pe tărâmul ceresc spun despre motivul pentru care I se datorează omagiul: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11). – Lift Him Up, p. 51

Deoarece El a făcut toate lucrurile, El a făcut şi Sabatul. El l-a pus deoparte, ca semn de amintire al lucrării creaţiunii. Sabatul arată spre El, dovedindu-L că este Creator şi Sfinţitor. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer şi pe pământ şi prin care sunt ţinute toate lucrurile este Conducătorul bisericii şi că, prin puterea Lui, noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Căci, vorbind către Israel, El a zis: „Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc” – îi fac sfinţi (Ezechiel 20:12). Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinţi. El le este dat tuturor acelora pe care îi sfinţeşte Hristos. Ca semn al puterii Sale sfinţitoare, Sabatul le este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu. (…)
Pentru toţi aceia care îl primesc ca pe un semn al puterii creatoare şi răscumpărătoare a lui Hristos, Sabatul va fi o desfătare. Văzându-L pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creaţiunii, ca o dovadă a marii Lui puteri de a mântui. În timp ce ne atrage atenţia către pacea Edenului care a fost pierdută, Sabatul ne vorbeşte despre pacea restabilită prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură repetă chemarea Lui: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 243

Vineri, 25 mai: Studiu suplimentar

Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. (Romani 6:4)

Credinciosul pocăit, care face paşii necesari spre convertire, comemorează prin botezul lui moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos. El coboară în apă în asemănare cu moartea şi îngroparea lui Hristos şi este ridicat din apă în asemănare cu învierea Lui – nu ca să ia de la capăt viaţa de păcat, ci ca să ducă o viaţă nouă în Hristos Isus.
Acela care a zis: „Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau” (Ioan 10:17) a ieşit din mormânt la viaţa care era în Sine Însuşi. Natura omenească a murit, natura divină nu a murit. În natura Sa divină, Hristos avea puterea de a rupe legăturile morţii. El declară că are în Sine Însuşi viaţa şi că o va da oricui voieşte.
Toate făpturile create trăiesc prin voinţa şi puterea lui Dumnezeu. Ele primesc viaţă din viaţa Fiului lui Dumnezeu. Oricât de abile şi talentate ar fi şi oricât de mari ar fi capacităţile lor, ele sunt realimentate cu viaţa care vine din Sursa vieţii. El este Izvorul, Fântâna vieţii. Numai Cel ce este Singurul care are nemurirea, care locuieşte în lumină şi viaţă, poate să spună: „Am putere s-o dau [viaţa] şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:18). (…) Hristos a fost învestit cu dreptul de a da nemurirea. Viaţa pe care o dăduse în natura umană, a luat-o înapoi şi a dat-o omenirii. (…)
Hristos S-a făcut una cu omenirea, pentru ca oamenii să poată ajunge una cu El în duh şi viaţă. În virtutea acestei uniri în ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa Sa ajunge să fie viaţa lor. El îi spune celui pocăit: „Eu sunt Învierea şi Viaţa” (Ioan 11:25). Hristos priveşte moartea ca pe un somn – tăcere, întuneric, somn. El vorbeşte despre ea ca durând doar o clipă. „Oricine trăieşte şi crede în Mine”, spune El, „nu va muri niciodată” (Ioan 11:26). (…) „Nu va vedea moartea” (Ioan 8:51). Pentru cel ce crede, moartea este doar o problemă minoră. Pentru el, moartea este numai un somn. „Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14). – That I May Know Him, p. 71