Comentarii inspirate – studiul 2

 

 

Sabat după-amiază, 7 aprilie

Minunată este lucrarea pe care Dumnezeu doreşte să o realizeze prin servii Săi, pentru ca Numele Său să fie glorificat. Dumnezeu a făcut din Iosif un izvor de viaţă pentru egipteni. Prin Iosif, viaţa întregului popor a fost salvată. Prin Daniel, Dumnezeu a salvat viaţa tuturor înţelepţilor Babilonului. Şi aceste izbăviri au fost nişte pilde care le arătau oamenilor ce binecuvântări spirituale le erau oferite prin legătura cu Dumnezeul căruia I se închinau Iosif şi Daniel. În acelaşi fel, prin credincioșii Săi de astăzi, Dumnezeu doreşte să-i aducă lumii binecuvântări. Fiecare lucrător în a cărui inimă locuieşte Hristos, care arată lumii dragostea Lui, este un colaborator al lui Dumnezeu în binecuvântarea neamului omenesc. Dacă primeşte de la Mântuitorul har ca să-l împartă altora, din întreaga lui fiinţă se va revărsa un torent de viaţă spirituală. – Mărturii, vol. 6, ed. 2017, p. 185

Dumnezeu n-a conceput ca poporul Său să înalţe un zid de despărţire între el și semeni. Inima Iubirii Infinite le era deschisă tuturor locuitorilor pământului. Deși ei L-au lepădat, El căuta fără încetare să li Se descopere și să-i facă părtași la iubirea și harul Său. Binecuvântarea Sa a fost dată poporului Său ales, pentru ca, la rândul lui, el să fie o binecuvântare pentru alţii.

Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, l-a făcut să prospere și l-a onorat, iar credincioșia patriarhului a fost o lumină pentru oamenii din toate ţările pe unde a peregrinat. Avraam nu s-a izolat de oamenii din jurul său. El a cultivat relaţii de prietenie cu domnitorii naţiunilor înconjurătoare, dintre care unii îl tratau cu mare respect, iar cinstea, altruismul, vitejia și bunăvoinţa lui reprezentau caracterul lui Dumnezeu. În Mesopotamia, Canaan, Egipt și chiar înaintea locuitorilor Sodomei, Dumnezeul cerului a fost descoperit prin reprezentantul Său. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 370–371 Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie canale pentru transmiterea celei mai înalte influenţe din univers. (…)

Scopul pe care Dumnezeu doreşte să-l realizeze prin poporul Său de astăzi este acelaşi cu cel pe care a dorit să-l realizeze prin Israelul din vechime, când l-a scos din Egipt. Văzând bunătatea, mila, dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu descoperite în biserică, lumea va avea o reprezentare a caracterului Său. Iar atunci când Legea lui Dumnezeu va fi astfel exemplificată în viaţă, chiar şi lumea va recunoaşte superioritatea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, se tem de El şi Îi slujesc mai presus decât oricare alt popor de pe pământ. Domnul are privirea îndreptată asupra oricărui om care face parte din poporul Său; El are planurile Lui cu fiecare. Scopul Său este ca aceia care pun în practică preceptele Sale sfinte să fie un popor deosebit, distinct. Cuvintele scrise de Moise prin Duhul Inspiraţiei îi sunt adresate poporului lui Dumnezeu de astăzi în aceeaşi măsură în care i-au fost adresate Israelului din vechime: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” (Deuteronomul 7:6). – Mărturii, vol. 6, ed. 2017, p. 19

 

Duminică, 8 aprilie: Credincioşi în cele mai mici lucruri

 Dumnezeu îi alesese pe copiii lui Israel. El îi chemase ca să păstreze între oameni cunoaşterea Legii Sale şi a simbolurilor şi profeţiilor care arătau spre Mântuitorul. El a dorit ca ei să devină izvoare de mântuire pentru lume. Ceea ce a fost Avraam pe pământul pribegiei sale, ceea ce a fost Iosif în Egipt şi Daniel la curţile din Babilon, poporul evreu trebuia să fie pentru toate naţiunile. El trebuia să li-L descopere oamenilor pe Dumnezeu. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 18

Omul poate fi educat să aducă la îndeplinire cu credincioșie responsabilităţile mai importante numai prin credincioșia în lucrurile mici. Dumnezeu i-a adus pe Daniel și pe tovarășii lui în legătură cu marii oameni ai Babilonului, pentru ca acești demnitari păgâni să poată cunoaște îndeaproape principiile adevăratei religii. Daniel trebuia să reprezinte caracterul lui Dumnezeu în mijlocul unei naţiuni de închinători la idoli. Cum a fost el pregătit pentru o onoare și o responsabilitate atât de mari? Credincioșia în lucrurile mici a fost o trăsătură care i-a influenţat întreaga viaţă. El L-a onorat pe Dumnezeu în împlinirea celor mai mici îndatoriri, iar Domnul a colaborat cu el. Dumnezeu le-a dat lui Daniel și tovarășilor lui „știinţă și pricepere pentru tot felul de scrieri și înţelepciune; mai ales însă l-a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile și în toate visele”. Dumnezeu l-a chemat pe Daniel să mărturisească pentru El în Babilon și la fel ne cheamă și pe noi să fim martorii Săi în lumea de azi. Atât în situaţiile minore, cât și în problemele cele mai importante ale vieţii, El dorește ca noi să le descoperim oamenilor principiile Împărăţiei Sale. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 268

Aceia care ocupă astăzi poziţii de încredere să caute lecţia din rugăciunea lui Solomon. Cu cât un om ocupă o poziţie mai înaltă, cu atât are de purtat o răspundere mai mare, cu atât mai mare va fi influenţa pe care o exercită și cu atât mai mult va avea nevoie să depindă de Dumnezeu. Întotdeauna să-și amintească că, odată cu chemarea la lucru, vine și chemarea de a umbla cu grijă înaintea semenilor lui. El trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu în atitudinea unui ucenic. Poziţia nu aduce și sfinţenia caracterului. Un om este cu adevărat mare atunci când Îl onorează pe Dumnezeu și ascultă de poruncile Lui. Dumnezeul pe care Îl slujim nu caută la faţa omului. Acela care i-a dat lui Solomon un duh de discernământ și de înţelepciune este gata să dea aceeași binecuvântare, astăzi, copiilor Săi. „Dacă îi lipsește cuiva înţelepciunea”, declară Cuvântul Său, „s-o ceară de la Dumnezeu care dă cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). – Profeţi şi regi, ed. 2011, pp. 20–21

 

Luni, 9 aprilie: Smerenia lui Daniel

 Neemia s-a smerit înaintea Domnului, dându-I slava care I se cuvenea. Aşa a procedat şi Daniel în Babilon. Să studiem rugăciunile acestor oameni! Ele ne învaţă să ne smerim, dar să nu ştergem niciodată linia de demarcaţie dintre poporul lui Dumnezeu păzitor al poruncilor şi cei care nu au respect pentru Legea Sa.

Cu toţii avem nevoie să ne apropiem de Dumnezeu. El Se va apropia de aceia care vin la El cu smerenie, plini de veneraţie sfântă faţă de măreţia Sa sacră şi stând înaintea Lui separaţi de lume. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 3, p. 1136

Dumnezeu te cheamă să-L cauţi cu inima smerită. Citeşte rugăciunea lui Daniel şi vezi dacă experienţa ta va trece proba focului. Dumnezeu îi va binecuvânta din belşug pe cei care se umilesc înaintea Lui. (…)

Nu trebuie să fim îngroziți de moarte de către aceia care nu ştiu ce înseamnă a umbla cu Dumnezeu. (…) Nu trebuie să ne permitem să intrăm în dispută. Trebuie să rostim cuvinte aducătoare de pace, har şi adevăr. Trebuie să ne cercetăm cu atenţie inimile, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 253

Niciunul dintre apostoli sau profeţi nu a pretins vreodată că ar fi fără păcat. Bărbaţi care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, bărbaţi care mai degrabă ar fi fost dispuși să-și sacrifice viaţa decât să săvârșească cu bună știinţă o faptă rea, bărbaţi pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină și putere divină au mărturisit păcătoșenia firii lor. Ei nu și-au pus încrederea în braţul de carne, nu au pretins că au o neprihănire a lor, ci s-au încrezut în totul în neprihănirea lui Hristos. Tot așa va fi cu toţi aceia care privesc la Hristos. Cu cât ne vom apropia mai mult de Isus și cu cât vom vedea mai clar curăţia caracterului Său, cu atât mai clar vom vedea imensa păcătoșenie a păcatului și cu atât mai puţin vom fi dispuși să ne înălţăm pe noi înșine. Va fi o continuă alergare a sufletului după Dumnezeu, o continuă, serioasă și zdrobitoare de inimă mărturisire a păcatului și o smerire a inimii înaintea Lui. Cu fiecare pas făcut în experienţa creștină, pocăinţa noastră va fi mai profundă. Vom recunoaște că satisfacţia, împlinirea noastră este numai în Hristos și ne vom însuși mărturisirea apostolului: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească.” „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine și eu, faţă de lume!” (Romani 7:18; Galateni 6:14). (…)

Dacă rămânem în Hristos, dacă iubirea lui Dumnezeu sălășluiește în inimă, simţămintele, gândurile și acţiunile noastre vor fi în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Inima sfinţită este în armonie cu preceptele Legii lui Dumnezeu. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 413–414, 415

 

Marţi, 10 aprilie: Chipul de aur

Istoria se va repeta. Religia falsă va fi înălţată. Prima zi a săptămânii (…) va fi ridicată aşa cum a fost ridicat chipul în Babilon. Tuturor naţiunilor, limbilor şi popoarelor li se va da porunca de a se închina acestui sabat neadevărat. Acesta este planul lui Satana de a face fără valoare ziua instituită de Dumnezeu şi dată lumii ca memorial al creării ei.

Decretul care impune închinarea în această zi se va răspândi în toată lumea. Într-o măsură limitată, el se răspândeşte deja. (…) Încercarea şi persecuţia vor veni peste toţi cei care, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, refuză să se închine acestui fals sabat. Forţa este opţiunea finală a oricărei religii false. La început, ea încearcă să atragă, cum a încercat împăratul Babilonului, prin puterea muzicii şi a spectacolului. Dacă aceste atracţii, inventate de oameni sub inspiraţia lui Satana, nu reuşeau să-i determine pe oameni să se închine înaintea chipului, flăcările flămânde ale cuptorului erau pregătite să-i mistuie. Aşa va fi şi acum. Papalitatea şi-a exercitat puterea de a-i constrânge pe oameni să i se supună şi va continua să şi-o exercite. Avem nevoie de acelaşi spirit care a fost manifestat de slujitorii lui Dumnezeu în lupta cu păgânismul. – Signs of the Times, 6 mai 1897

Acela care a fost alături de tinerii evrei merituoşi în cuptorul de foc va fi şi cu urmaşii Săi oriunde s-ar afla ei. Prezenţa Lui continuă îi va mângâia şi susţine. Când va veni necazul cel mare – necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de când există popoare – aleşii Săi vor sta neclintiţi. Nici chiar Satana cu toate oştirile lui rele nu-l poate distruge pe cel mai slab dintre sfinţii lui Dumnezeu. Îngerii neîntrecuţi în putere îi vor proteja şi Iehova li Se va descoperi drept „Dumnezeul dumnezeilor”, care poate să-i mântuiască în chip desăvârşit pe toţi cei care şi-au pus încrederea în El. – Conflict and Courage, p. 253

Niciodată sufletul încercat de nenorocire nu este iubit de Mântuitorul cu mai multă duioşie decât atunci când suferă dispreţul din cauza adevărului. Când, din cauza adevărului, cel credincios se află la bara de judecată a tribunalelor nelegiuite, Domnul Hristos stă alături de el. Toate acuzaţiile care îi sunt adresate credinciosului sunt îndreptate împotriva lui Hristos, în persoana sfinţilor Săi. Domnul Hristos a zis: „Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). Domnul Hristos este condamnat din nou şi din nou în persoana ucenicilor Săi credincioşi. (…)

Persecuţia nu poate să facă nimic mai mult decât să provoace moartea, dar cel credincios va avea parte de viaţa veşnică şi de slava veşnică. Puterea persecutoare ar putea să se împotrivească şi să le poruncească ucenicilor lui Hristos să renunţe la credinţă, să dea ascultare duhurilor înşelătoare şi învăţăturilor dracilor, anulând Legea lui Dumnezeu. Totuşi ucenicii pot să întrebe: „De ce ar trebui să fac astfel? Eu Îl iubesc pe Isus şi nu voi renega niciodată Numele Său!” Când puterea asupritoare spune: „Pot să vă declar tulburători ai păcii”, ei pot să răspundă: „Tot aşa L-au declarat şi pe Isus, care a fost adevărul, harul şi pacea.” – Solii alese, cartea 3, ed. 2012, p. 350

 

Miercuri, 11 aprilie: Convertirea neamurilor

 Vreme de şapte ani, Nebucadneţar a stârnit uimirea tuturor supuşilor lui; vreme de şapte ani, a fost smerit înaintea lumii întregi. Apoi i-a revenit judecata şi, privind în sus cu smerenie la Dumnezeul cerului, a recunoscut mâna divină în pedeapsa primită. Într-o proclamaţie publică, şi-a mărturisit vina şi a recunoscut marea îndurare a lui Dumnezeu care îl readusese la starea de mai înainte. (…)

Scopul lui Dumnezeu ca împărăţia cea mai mare din lume să vestească laudele Sale era acum împlinit. Această proclamaţie publică, în care Nebucadneţar a recunoscut îndurarea, bunătatea şi autoritatea lui Dumnezeu, a fost ultimul act din viaţa sa consemnat în istoria sacră. – Conflict and Courage, p. 253

Cine dintre noi urmează cu credincioşie Modelul? Cine dintre noi a început şi a continuat războiul împotriva mândriei? Care dintre noi a luptat cu toată seriozitatea împotriva egoismului până acolo încât acesta să nu mai locuiască în inimă şi nici să nu se mai manifeste în viaţă? Să ajute Dumnezeu ca lecţiile pe care ni le dă, atunci când privim la crucea lui Hristos şi când vedem semnele care ne aduc mai aproape de judecată, să fie atât de bine întipărite în inimile noastre, încât să ne facă mai smeriţi decât suntem astăzi, mai dispuşi la tăgăduire de sine, mai amabili unul cu altul, mai puţin preocupaţi de propria persoană, mai puţin înclinaţi spre critică şi mai dispuşi să ne purtăm poverile unii altora.

Mi s-a arătat că noi, ca popor, ne îndepărtăm de simplitatea credinţei şi de curăţia Evangheliei. Mulţi se află într-un mare pericol. Dacă nu îşi schimbă purtarea, vor fi tăiaţi din Adevărata Viţă aşa cum sunt tăiate mlădiţele nefolositoare. Fraţi şi surori, mi s-a arătat că noi stăm pe pragul lumii veşnice. Acum trebuie să câştigăm biruințe la fiecare pas. – Mărturii, vol. 5, ed. 2016

Hristos lucrează necontenit asupra inimii printr-un instrument la fel de nevăzut ca vântul. Puţin câte puţin, poate fără ca beneficiarul să fie conştient de aceasta, sunt întipărite convingeri care tind să atragă sufletul la Hristos.

Deşi vântul este invizibil, efectele pe care le produce sunt vizibile şi simţite. La fel, lucrarea Duhului asupra sufletului se va dezvălui prin fiecare faptă a celui care i-a simţit puterea mântuitoare. Când ia inima în stăpânire, Duhul Sfânt transformă inima. Gândurile păcătoase sunt îndepărtate, faptele rele sunt abandonate; dragostea, smerenia şi pacea iau locul mâniei, invidiei şi certurilor. Bucuria ia locul tristeţii şi faţa reflectă lumina cerească. Nimeni nu vede mâna care ridică povara sau lumina coborâtă din curţile de sus. Binecuvântarea vine atunci când sufletul se predă, prin credinţă, lui Dumnezeu. Atunci, puterea aceea pe care ochiul omenesc nu o poate vedea creează o făptură nouă după chipul lui Dumnezeu.

Minţii mărginite îi este imposibil să înţeleagă lucrarea de răscumpărare. Taina ei depăşeşte capacitatea omului de a cunoaşte; cu toate acestea, acela care trece de la moarte la viaţă îşi dă seama că ea este o realitate divină. Începutul răscumpărării îl putem cunoaşte aici printr-o experienţă personală. Rezultatele ei se întind de-a lungul veacurilor veşnice. – Maranatha, p. 70

Joi, 12 aprilie: Credincioşia lui Daniel

 Ce-ar fi fost dacă Daniel şi prietenii lui ar fi făcut compromis cu acei dregători păgâni şi ar fi cedat presiunii situaţiei, mâncând şi bând aşa cum era obiceiul la babilonieni? Acea singură ocazie de îndepărtare de la principiu le-ar fi slăbit simţul dreptăţii şi al ororii faţă de păcat. Îngăduirea poftei ar fi atras după sine sacrificarea tăriei fizice, a clarităţii minţii şi a puterii spirituale. Un pas greşit ar fi condus cu siguranţă spre alţi paşi greşiţi, până ce legătura lor cu Cerul ar fi fost pusă în primejdie, iar ei ar fi fost târâţi în ispită. – Sfaturi pentru sănătate, ed. 2000, p. 63

Daniel, prim-ministrul celei mai mari împărăţii de pe pământ, era totodată și profet al lui Dumnezeu, primind lumina inspiraţiei cereşti. Deși a fost un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi, pana inspiraţiei îl descrie ca fiind fără vină. Când au fost supuse analizei celei mai amănunţite, tranzacţiile lui au fost găsite fără greşeală. Prin exemplul său, el a arătat ce poate deveni orice om de afaceri atunci când inima lui este convertită şi consacrată şi atunci când motivaţiile lui sunt corecte în ochii lui Dumnezeu. (…)

Neclintit în loialitatea lui faţă de Dumnezeu, neînduplecat în stăpânirea lui de sine, Daniel, prin demnitatea lui nobilă şi prin integritatea lui neabătută, deşi nu era decât un tânăr, a câştigat „bunăvoinţă şi trecere” înaintea slujbaşului păgân în grija căruia fusese dat. (…) El a urcat repede la poziţia de prim-ministru al împărăţiei Babilonului. În timpul domniei monarhilor care s-au succedat la tron, în momentul căderii naţiunii şi al întemeierii unui alt imperiu mondial, a dat dovadă de atâta înţelepciune şi de atâtea calităţi de conducător, de atâta tact, politeţe şi bunătate sinceră a inimii, de atâta fidelitate faţă de principiu, încât până şi duşmanii lui s-au simţit constrânşi să admită că „n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios”. – Conflict and Courage, p. 253

În toate veacurile, martori aleși de Dumnezeu au făcut obiectul ocării și prigoanei din pricina adevărului. Iosif a fost vorbit de rău și persecutat, din cauză că și-a păstrat virtutea și integritatea. David, solul ales al lui Dumnezeu, era vânat de vrăjmașii lui ca un animal de pradă. Daniel a fost aruncat într-o groapă cu lei, fiindcă era credincios supunerii sale faţă de Cer. Iov a rămas fără bunuri pământești, iar trupul său a fost atât de lovit de boală, încât rudelor și prietenilor le era scârbă de el, totuși el și-a păstrat integritatea. Ieremia nu a putut fi împiedicat să rostească cuvintele pe care Dumnezeu i le-a dat să le spună, iar mărturia lui i-a înfuriat atât de mult pe împărat și pe căpetenii, încât el a fost aruncat într-o groapă dezgustătoare. Ștefan a fost împroșcat cu pietre pentru că L-a predicat pe Hristos, și pe El răstignit. Pavel a fost întemniţat, bătut cu nuiele, împroșcat cu pietre și, în cele din urmă, dat morţii, pentru că era un sol credincios al lui Dumnezeu pentru neamuri. Și Ioan a fost exilat pe insula Patmos „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos”.

Aceste exemple de statornicie omenească dau mărturie despre credincioșia făgăduinţelor lui Dumnezeu, despre dăinuitoarea Sa prezenţă și despre harul Său susţinător. Ele dau mărturie despre puterea credinţei de a se împotrivi puterilor lumii. Lucrarea credinţei este aceea de a te sprijini pe Dumnezeu în clipa cea mai întunecoasă, de a simţi, oricât de dureros încercat și azvârlit încoace și încolo de furtună, că Tatăl nostru este la cârmă. Numai ochiul credinţei poate privi dincolo de lucrurile vremelnice pentru a preţui cum se cuvine valoarea bogăţiilor veșnice. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 424

 

Vineri, 13 aprilie: Studiu suplimentar

 Parabolele Domnului Hristos, cap. „Talanţii”, ed. 2015, pp. 112–113. Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, „Cum vede Dumnezeu măreţia”, p. 347.