Instructorul anului 2017
Obiceiul de a-i aprecia pe ceilalţi pentru munca sau pentru reușitele lor nu ne caracterizează, ca oameni, în mod natural. Da, ca excepție, o facem spontan, uneori, atunci când cineva chiar ne uimește sau ne câștigă atenția prin ceea ce face. Însă, de obicei, nu prea ne exprimăm aprecierea față de cineva care face o muncă de rutină, fără să iasă în evidență. Pe o listă care, în mod sigur, nu ar încăpea aici se află: femeia de serviciu; secretara; șoferul de autobuz; brutarul; vânzătoarea; paznicul; tipograful; strungarul; casierul, grefierul, cameramanul, poștașul etc. O simplă parcurgere a listei clasificării ocupațiilor va arăta această realitate: există foarte multe persoane (cele mai multe!) care, în general, nu sunt apreciate pentru munca lor. Unora este posibil să nu li se spună niciodată în întreaga activitate: „Mulţumesc, apreciez munca ta!” Considerăm, probabil, că salariul pe care îl iau este suficient.
Această realitate ne duce cu gândul și la persoanele care slujesc în biserică și care au parte de același „tratament”: lipsa aprecierii pentru munca lor (voluntară!). Nu ne vom putea referi aici la toate categoriile de slujbași (deși merită cu prisosință), ci ne vom limita doar la o categorie: instructorii Școlii de Sabat. Pare ușor ce fac ei, nu-i așa? Sunt bărbați, femei, tineri sau în vârstă care studiază lecția săptămânală nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru a o preda în fața grupei și a o face ușor de înțeles pentru toți; pe lângă faptul că își cumpără ediția mai costisitoare a ghidului de studiu, ei vin la biserică înaintea tuturor, pentru a pregăti predarea lecției („ora instructorilor”); în cadrul programului Școlii de Sabat, vin în fața grupei nu doar cu ideile pe care le-au asimilat sau cu metodele prin care să conducă eficient discuția, ci și cu speranța că vor reuși, că vor stabili sau vor continua o relație specială cu grupa lor și, mai presus de orice, cu speranța că lucrarea lor este apreciată. Și încă nu am spus tot.
Dincolo de detaliile slujbei lor, doar ei știu ce alte poveri poartă uneori în suflet, poveri care pot fi apăsătoare, chiar copleșitoare, dar pe care trebuie să le suporte sau să le mascheze sub un zâmbet formal, atunci când vin în fața grupei Școlii de Sabat, pentru că vor să-și facă slujba cu credincioșie, înaintea lui Dumnezeu. Uneori, reușesc; alteori, nu. Dar ce găsesc acolo în grupă? Ce văd pe fețele noastre? Ce simt în tonul vocii noastre, în atitudinea noastră? Ce să înțeleagă atunci când încearcă să zâmbească și li se răspunde prin încruntare sau indiferență? Cum să comunice când au în față persoane care stau cu privirea în jos (citesc pe „lecțiune”), fără măcar să le întâlnească privirea? Ce să facă atunci când pun o întrebare și nimeni nu le răspunde? Ei bine, unii se descurajează și renunță la slujba de instructor (poate că și aceasta este o explicație pentru lipsa instructorilor), iar alții continuă totuși s-o facă, indiferent de circumstanțe.
Gândindu-mă la această realitate (pe care – da, ați intuit! – am trăit-o personal), o întrebare justificată s-a născut spontan: Cum este apreciat instructorul Școlii de Sabat? Este o întrebare la care sunt invitați să mediteze și să răspundă conducătorii bisericilor locale și nu numai. Poate că răspunsurile ce vor fi găsite se vor concretiza cumva, într-o ocazie specială, la sfârșit de trimestru sau de an, când, într-un fel sau altul, fiecare instructor va primi un semn sau un gest de apreciere.
Pe lângă ceea ce poate face biserica locală, departamentul Școlii de Sabat, din cadrul Uniunii Române, își propune să-i aprecieze și să-i stimuleze pe instructorii Școlii de Sabat, instituind o distincție anuală, acordată unui instructor al Școlii de Sabat din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România. Evident, nu putem menționa aici toate detaliile, în legătură cu criteriile de selecție sau cu tipul de distincție.
Acestea vor fi cât se poate de obiective, ca și cei care – sperăm! – le vor aplica. După selectare și acordarea distincției, vom publica aici, în conținutul introducerii ghidului de studiu, fotografia sa, astfel încât Instructorul anului să fie cunoscut(ă) de toată biserica. Astfel, sperăm că vom compensa, într-un anumit grad (nu știm dacă îndeajuns), lipsa de apreciere de până acum! Și, de asemenea, sperăm că toți instructorii Școlii de Sabat se vor rededica lucrării pe care Dumnezeu, prin biserică, le-a încredințat-o! Și… cine știe?, poate vor fi și alții care se vor decide să accepte chemarea de a fi instructori ai Școlii de Sabat! Dintre ei va fi ales, poate, Instructorul anului!
Florian Ristea, Departamentul Școala de Sabat/Lucrarea Personală
