Ediția instructori – st. 13

 

Obiective

 

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să remarce rezultatele şi beneficiile administrării creştine a vieţii.

 

La nivelul sentimentelor: Să aprecieze privilegiul de a face parte dintr-o comunitate de creştini care ştiu să administreze cu credincioşie ce le-a fost încredinţat.

 

La nivel practic: Să-şi pună în practică principiile studiate.

 

SCHIŢA STUDIULUI

 Cunoştinţe: O viaţă care merită trăită

1. Ce înseamnă afirmaţia: „Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Timotei 6:6)?
2. Cum să ne raportăm la lucrurile din lumea aceasta, asupra cărora nu avem control?
3. Ce relaţie există între credincioşia unui bun administrator creştin şi influenţa lui asupra celor care nu cred în Dumnezeu?

Sentimente: Cuvintele lui Dumnezeu de aprobare

1. Cum ne vom simţi când vom auzi cuvintele de aprobare din Matei 25:23?
2. Cum ne vom simţi când vom întâlni în Împărăţia lui Dumnezeu oameni mântuiţi ca urmare a credincioşiei cu care ne-am îndeplinit lucrarea ca administratori?

Practic: Lupta cea bună

1. Cum ar trebui să trăim ca să Îl descoperim pe Dumnezeu celorlalţi locuitori ai acestei planete întunecate de păcat?
2. Cum să ne unim eforturile pentru ca efortul individual să se multiplice?
3. Cum pot creşte în credinţă creştinii care îşi iau în serios îndatoririle ca administratori pentru Dumnezeu?

 

Rezumat: Rezultatul administrării vieţii depinde de Dumnezeu, care Îşi face partea întotdeauna, şi de oamenii nedesăvârşiţi, care urmează învăţăturile Sale uneori în întregime, alteori în mod nedesăvârşit, alteori doar parţial, iar alteori deloc. Variabila este elementul uman. Pentru a avea rezultate mai bune, trebuie ca administratorul să fie mai bun.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

 

Motivare

Pasajul central: 1 Petru 2:12; 3:15.

 

Ideea de bază. Scopul imediat al administrării creştine a vieţii este îndeplinirea lucrării lui Dumnezeu de răscumpărare a lumii.

Discuţie introductivă. Deschide o discuţie despre instituţiile sau firmele în care lucrează participanţii. Întreabă-i ce obiectivele au aceste firme sau instituţii. Este cineva angajat într-o organizaţie care îşi propune să combată delincvenţa juvenilă? Sau într-un restaurant care se laudă că serveşte cea mai bună pizza din oraş? Lucrează cineva într-o companie multinaţională care are obiective multiple?

Întreabă-i cum se măsoară, în instituţiile în care lucrează ei, rezultatele obţinute. Folosesc un proces de evaluare sau un set de instrumente de evaluare? Aşteptările din partea conducerii sunt clare pentru angajaţii de la toate nivelurile instituţiei?

Aplicaţi apoi aceste concepte la viaţa spirituală. Care este scopul sau misiunea principală a bisericii? Cum evaluăm cât de eficient realizăm acest scop şi atingem obiectivele? Cum utilizăm aceste informaţii pentru a face schimbările necesare şi pentru a deveni mai eficienţi?

Aprofundarea studiului

Întreabă-i pe participanţi: Cât de bună este lucrarea noastră spirituală în localitatea în care trăim? Suntem priviţi ca nişte intruşi, ca nişte extremişti religioşi? Suntem invizibili? Ne facem remarcaţi doar la „Sărbătoarea Secerişului”? Consideră concetăţenii noştri că participăm activ la îmbunătăţirea situaţiei din localitate? Ne punem la lucru capacităţile de administratori pentru a ne extinde influenţa creştină?

 

Comentariu biblic

 

Evlavia

(Recitiţi împreună în grupă Iov 1:1; 29:11-17; 2 Timotei 3:1-9 şi Iacov 1:27.)

Pavel spune că în zilele din urmă oamenii vor avea doar o formă de evlavie, dar îi vor nega puterea. Mulţi farisei aveau o evlavie de acest fel. Însă, conform definiţiei date de Iacov şi de alţi scriitori ai Scripturii, religia adevărată nu este o religie de paradă şi nici evadarea practicată de ordinele monastice, care evită contactul cu lumea exterioară. Religia adevărată înseamnă să fim administratori credincioşi ai harului lui Dumnezeu şi se manifestă prin acţiuni concrete de ameliorare a situaţiei lumii în care trăim, de alinare a suferinţei şi de aducere a oamenilor la Dumnezeu. Iacov a definit-o. Iov a exemplificat-o. Iov a fost neprihănit în starea lui de om bogat şi le-a oferit altora din ce avea. Ieremia a fost un exemplu de adevărată evlavie şi de bună administrare când şi-a îndeplinit cu credincioşie rolul de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, în pofida suferinţelor îndurate. Capitolul 11 din Evrei abundă în nume de oameni care au răspuns chemării lui Dumnezeu de a-I sluji cu credincioşie. Noi suntem chemaţi să scriem capitolul următor!

De discutat. Cum a exemplificat Iov definiţia evlaviei dată de Iacov?

Ce efecte va avea asupra concetăţenilor noştri faptul că noi avem o evlavie adevărată?

 

Evlavia însoţită de mulţumire

(Recitiţi împreună în grupă Filipeni 4:4-13; 1 Timotei 6:1-10 şi Evrei 13:5-7.)

Fără îndoială că evlavia în sine este un mare câştig. Totuşi Scriptura cuplează evlavia cu mulţumirea şi spune că împreună sunt un mare câştig. Ce aduce în plus mulţumirea? Încredere, apreciere şi recunoştinţă. Când spunem că Dumnezeu ne va purta de grijă, dar ne plângem că nu avem destul, ne contrazicem singuri. Pavel a declarat că putea să fie mulţumit în orice situaţie, deşi trecuse prin multe încercări şi fusese de multe ori în pericol de moarte. În 2 Corinteni 11:23-33 se găseşte o scurtă enumerare a situaţiilor prin care a trecut, iar a doua parte a cărţii Faptele apostolilor ni le prezintă detaliat. Deşi nu a avut o viaţă uşoară, Pavel a fost un om mulţumit.

Mulţumirea nu depinde atât de mult de circumstanţele în care ne găsim, cât de atitudinea pe care o avem faţă de ele. Isus a spus că vulpile aveau vizuini şi păsările aveau cuiburi, dar El nu avea unde-Şi odihni capul (Matei 8:20). Cu toate acestea, El a fost întruchiparea atitudinii de mulţumire. Agur I-a cerut lui Dumnezeu să nu-i dea nici sărăcie, nici bogăţie, ca nu cumva în belşug să devină arogant, iar în lipsă să ajungă să fure (Proverbele 30:7-9). Câtă înţelepciune! Şi apoi, ce bogăţii pe pământ se pot asemăna cu comoara pe care o avem în Hristos?

De discutat. În ce sens este mulţumirea dovada încrederii noastre în Dumnezeu?

 

Sufletul care crede

(Recitiţi în grupă Proverbele 3:5; Isaia 55:9; Matei 22:37; 1 Corinteni 4:5 şi 13:12.)

 

Hristos a afirmat că inima omului este acolo unde îi este comoara. Cât de clar este ilustrat acest adevăr în experienţa tristă a tânărului bogat (Matei 19)! Bogăţiile au fost punctul de cedare pentru acest tânăr promiţător şi talentat. „Pretenţia lui că păzise Legea lui Dumnezeu era o amăgire. El dovedise că avuţiile erau idolul lui. El nu putea să ţină poruncile lui Dumnezeu, câtă vreme lumea avea locul cel dintâi în inima lui. Iubea mai mult darurile lui Dumnezeu decât pe Dătător.

Numai cei care vor deveni conlucrători cu Hristos, numai cei care vor zice: «Doamne, tot ce am şi tot ce sunt este al Tău», numai aceia vor fi recunoscuţi ca fii şi fiice, copii ai lui Dumnezeu. Toţi trebuie să-şi dea seama ce înseamnă a dori cerul şi totuşi să renunţe la el din cauza condiţiilor puse. Gândiţi-vă ce înseamnă a-I zice «nu» lui Hristos.

Fruntaşul a zis: «Nu, nu pot să-Ţi dau totul.» Spunem şi noi la fel? Mântuitorul Se oferă să împartă cu noi lucrarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o să o facem. El ne pune la dispoziţie toate mijloacele date nouă de Dumnezeu, pentru a duce mai departe lucrarea Sa în lume. Numai în felul acesta El ne poate mântui.

Fruntaşului îi fuseseră încredinţate mari averi ca să se dovedească un ispravnic credincios; el trebuia să folosească aceste bunuri pentru binecuvântarea celor în nevoie. Tot astfel şi azi, Dumnezeu le încredinţează oamenilor mijloace, talente şi ocazii, ca ei să poată fi slujitorii Săi pentru ajutorarea celor săraci şi suferinzi. Acela care foloseşte darurile încredinţate aşa cum intenţionează Dumnezeu devine conlucrător cu Mântuitorul. El câştigă suflete la Hristos, deoarece este un reprezentant al caracterului Său.” – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 446–447

Tânărul bogat nu a fost în stare să-I încredinţeze lui Dumnezeu comoara lui. A refuzat cu tristeţe invitaţia lui Isus de a-L urma. Ultimele versete din Matei 6 ne amintesc care sunt răsplătirile pentru cei care cred că Dumnezeu le va purta de grijă, cum le poartă şi păsărilor. Ce uşurare sufletească! Să credem în Dumnezeu cu totul!

 

De discutat. Ce înseamnă afirmaţia din Evrei 11:6, potrivit căreia este imposibil să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu dacă nu avem credinţă?

 

Cum să-i influenţăm pe alţii

(Recitiţi în grupă Efeseni 5:8; Matei 5:16; Tit 2:7; 1 Petru 2:11,12 şi 3:15.)

 

Imaginează-ţi ce influenţă are Dumnezeu atunci când creştinii reflectă caracterul Său! Influenţa unui muncitor conştiincios şi vesel, a unui vecin plin de compasiune, a unui angajat corect şi a unei persoane plăcute este semnificativ mai mare decât a unui om bisericos care spune banalităţi. A vorbi despre Hristos poate însemna pur şi simplu a avea grijă de copilul unei vecine, pentru ca ea să poată ajunge la un interviu pentru angajare, a ajuta la treburile casei o familie de bătrâni sau a face o vizită la închisoare copilului unui vecin. Când facem lucrurile acestea, le facem pentru Hristos (Matei 25:31 şi următoarele). Influenţa aceasta centrată pe Hristos are puterea de a cuceri lumea.

De discutat. Ce atitudini negative ale creştinilor îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu?

 

APLICAŢIA

 

Întrebări

 

1. După ce criterii îi va întâmpina Isus pe unii cu aprecierea: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:21), iar pe alţii îi va respinge spunându-le: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor” (Matei 25:41)?
2. Cum putem dovedi că am înţeles cât de important este să-i iubim pe oameni?
3. Cum îi putem câştiga pe prieteni prin spiritul nostru de mulţumire şi cum poate fi mulţumirea un punct de pornire a discuţiei cu cei ce nu cred în Dumnezeu?
4. Ce relaţie există între mulţumire, încredere şi credinţă?

 

ACTIVITATE

 

Sugestii

Notează trei adevăruri pe care le-ai reţinut în urma studiilor din acest trimestru şi ia decizia să le aplici în viaţă, prin harul lui Dumnezeu. Începe să ţii un jurnal în care să notezi modul în care schimbările din viaţa ta îi influenţează pozitiv pe cei din jur.