CiteșteDevoțional

Naufragiul credinței

Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te 

Știu în cine am crezut

Dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce 

Marele nostru Preot

De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele-Preot al mărturisirii noastre, adică 

Un țepuș în carne

Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, 

Un vas făcut țăndări

  Să spargi apoi vasul sub ochii oamenilor care vor merge cu tine. Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul 

Ca lutul în mâna olarului

„Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel?” zice Domnul. „Iată, cum este lutul 

Piatra albă

Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă şi pe 

Marele mesaj al Sfintei Cine

Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va 

Nu mai sunt articole.