DĂ-MI MÂNA!


L-a apucat de mâna dreaptă și l-a ridicat. Îndată i s-au întărit tălpile și gleznele.
Faptele 3:7

Ascultă ediția audio aici.

Versetul acesta prezintă vindecarea unui olog din naștere, aflat zilnic la poarta Templului, pentru cerșit. Petru și Ioan trecuseră pe acolo în multe ocazii și îi cunoșteau așteptările. De data aceasta, s-au oprit și i-au zis: „Uită-te la noi!” Probabil i-au sclipit imediat ochii de curiozitate, să vadă ce culoare au bancnotele. „Atunci, Petru i-a zis: «Argint și aur n-am, dar ce am, îți dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!» L-a apucat de mâna dreaptă și l-a ridicat. Îndată i s-au întărit tălpile și gleznele.” (v. 6–7)

Imaginea aceasta cu mâna întinsă după ajutor este mai reală ca oricând, la fiecare pas existând oameni care așteaptă să fie ridicați.

Miercuri, 10 februarie 2021, ora 13:35, în stația de metrou Dristor 1, o fată de 16 ani observă că metroul se apropie și sare în fața lui pentru a se sinucide. O altă fată, Alexandra, care era în apropiere, a strigat-o să se ridice. Parcă trezită dintr-un vis urât, fata s-a ridicat de pe șine, întorcându-se spre marginea peronului. În momentul imediat următor, Răzvan, un alt călător, a alergat spre marginea peronului strigând: „Dă-mi mâna!” Întinzând mâna, a fost trasă de pe șine exact în momentul în care metroul ajungea în stație, ștergându-i numai piciorul.

Este impresionantă imaginea aceasta cu mâna întinsă! Mâna celui disperat și mâna salvatorului! Cincisprezece secunde a durat experiența de mai sus și s-a încheiat cu cei trei protagoniști îmbrățișați! Nimeni nu s-a mai gândit la infectarea cu Covid-19, nimeni nu s-a gândit la distanțare socială… Secunda a opta a fost momentul în care mâinile au fost prinse și fata, salvată!

Și astăzi sunt mulți tineri la opt secunde de moarte, cu mâinile întinse după ajutor, așteptând un sfat, o încurajare, o îmbrățișare. Pe peronul lumii postmoderne, trecem în viteză pe lângă persoane cu mâna întinsă, uneori prea ocupați să le observam. Dar ele sunt acolo și au nevoie de noi.

Uită-te țintă la oameni, observă, apucă-i de mâna dreaptă și… întărește-le „tălpile și gleznele”!

autor: Doru Codițoiu


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.