Annie Smith (1828–1855) - Studii Biblice

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul.” (Psalmii 23:1-3)

Ascultă ediția audio aici.

La vârsta de 10 ani, Annie și-a predat inima lui Isus și s-a alăturat grupului de credincioși adventiști. După Marea Dezamăgire de la 22 octombrie 1844, Annie și Uriah Smith, fratele ei, și-au pierdut interesul față de speranța revenirii lui Hristos și s-au întors la studiile lor. Din fericire, rugăciunile mamei ei și predicile lui Joseph Bates au ajutat-o să accepte din nou mesajul adventist. Până în acel moment, speranța și, în același timp, ambiția ei a fost să devină profesoară. Dar, după ce a acceptat mesajul adventist, toate ambițiile ei s-au schimbat. În loc să accepte un loc de profesoară pe un salariu foarte bun, ea s-a oferit voluntară să îl ajute pe James White la editarea revistei The Review and Herald, fără a primi salariu, ci doar cazare și masă. Într-o dare de seamă, ea scria următoarele: „Sunt încrezătoare că am renunțat la tot pentru a-L urma pe Miel oriunde mă va conduce El. Pământul și-a pierdut cu totul atracțiile sale. Speranța, bucuria și pasiunile mele sunt îndreptate spre lucrurile de sus, divine” (The Review and Herald, II, nr. 7, 25 noiembrie 1851, p. 52).

În anul 1855, tuberculoza i-a scurtat viața. Cu o zi înainte de a muri, ea a scris prefața la poemul Căminul de aici și căminul din cer, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care i-o încredințase aici, dar întorcându-și ochii spre cer.

Chiar dacă Annie a avut o viață scurtă, influența ei a dăinuit, în special prin imnurile scrise de ea și prin fratele ei, Uriah, pe care experiența ei l-a ajutat să vină la Domnul, la sfârșitul anului 1852.

Doamne, ajută-mă să îmi cresc copiii astfel încât să Te cunoască pe Tine și să iubească lucrarea Ta!