DULCE ORĂ A RUGĂCIUNII

Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri. Rugați-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos pentru care, iată, mă găsesc în lanțuri.
Coloseni 4:2,3

Îmi place să dirijez serviciul muzical la capela noastră săptămânală. Ca parte a slujbei noastre, eu și soțul meu am mers la aziluri de bătrâni și la centre de îngrijire. Unul dintre cântecele preferate pe care le cânt cu rezidenții de acolo este „Sweet Hour of Prayer” (Dulce oră a rugăciunii), care a fost scris de un orb, William Walford. După ce am cântat aceste cuvinte frumoase, i-am întrebat dacă au petrecut vreodată o oră întreagă în rugăciune. Cei mai mulți dintre ei s-au uitat la mine cu o privire goală. Dar unul dintre bărbații mai în vârstă, John, așezat în scaunul său cu rotile, a șoptit încet că da.

După cum știe acest om, timpul privat pe care îl petrecem cu Isus este atât de prețios și este o onoare. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi ne avântăm în rugăciunile noastre cu o atitudine grăbită, pentru a putea ajunge la „lucruri mai importante”. Ar trebui să fim mai mult ca apostolul Iacov. El era foarte conștient de necesitatea de a petrece mult timp în rugăciune pentru sine și pentru alții.

În timp ce ne desfășurăm rutina zilnică, ne găsim prea ocupați pentru a ne ruga? Rugăciunea trebuie să fie chiar fundamentul vieții noastre, ca să fim în stare să facem lucrarea Domnului. Unul dintre autorii mei preferați afirmă: „Poporul lui Dumnezeu ar trebui acum să mijlocească puternic la El pentru ajutor. Este privilegiul fiecărui credincios mai întâi să vorbească cu Dumnezeu, iar apoi, ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, să vorbească cu alții. Pentru a avea ceva de transmis, trebuie să primim zilnic lumină și binecuvântare” (Ellen G. White, Review & Herald, 8 decembrie 1910).

Ai ceva pe care Duhul Sfânt ți l-a pus pe inimă? Fă-ți timp astăzi să te rogi în legătură cu acest lucru și descoperă puterea și bucuria autentică pe care Dumnezeu vrea să ți le dăruiască. La urma urmei, o oră nu este deloc lungă atunci când o petreci cu Domnul. Întrebați-l pe John!       

autor: Karen M. Phillips


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.