Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint.
Proverbele 25:11
Sunteți deosebit de drăguță astăzi”, a remarcat, într-o dimineață de Sabat, diaconeasa aflată la intrarea în biserică, în timp ce îmi înmâna buletinul informativ. Eu, drăguță? Mă simțeam deosebit de „nedrăguță” în acea zi, deși purtam o rochie de vară frumoasă, verde, cu jachetă asortată și sandalele albe. Totuși, cuvintele ei amabile m-au făcut să mă simt cu mult mai bine.
Într-o zi am fost vizitată de sora mea, care a venit însoțită de fiica și nepoata ei (studentă). Într-una dintre discuțiile noastre, nepoata a spus aproape șoptit că ea nu este frumoasă. Am prins remarca ei, dar nu am spus nimic pe moment. Câteva zile mai târziu, i-am scris câteva rânduri, asigurând-o că este o tânără frumoasă și că nu ar trebui să se subestimeze. Am aflat că a fost atât de mișcată de mesajul meu, încât a plâns. Mi-a răspuns mai târziu, mulțumindu-mi pentru că i-am ridicat moralul și că am făcut-o să se simtă mai bine în pielea ei.
Cu siguranță că nu este adevărată vorba care spune că „bățul și piatra pot să-mi rupă oasele, însă vorbele nu mă pot răni niciodată”. Odată, în urmă cu ceva timp, telefonul meu a sunat. Când am răspuns, am fost luată cu totul prin surprindere când fiica adultă a unui prieten apropiat m-a acuzat spunându-mi tot felul de lucruri dureroase despre starea mintală a tatălui ei. I-am spus că nu am nicio idee despre ce vorbește. După reacția ei glacială, nu cred că m-a crezut. Soția bărbatului mi-a spus mai târziu că acesta avusese probleme și fusese consultat de un neurolog, dar eu nici nu știusem despre așa ceva și nici nu spusesem niciun cuvânt despre el. Sunt bucuroasă să spun că suntem încă prieteni.
Deși m-a durut să fiu acuzată pe nedrept, acest incident nici nu mi-a adus vreun prejudiciu fizic și nici nu mi-a lăsat în suflet vreun simțământ rănit. Cât de diferit a fost însă când Domnului Isus a ajuns în mâinile celor pe care venise să-i mântuiască! Nu doar că au fost acolo oameni răi care L-au acuzat pe nedrept și L-au condamnat, dar i-au pus coroana de spini pe cap, L-au lovit, L-au batjocorit și L-au scuipat. Apoi, soldații romani L-au pironit pe o cruce. Nici chiar atunci batjocura n-a încetat, pentru că preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii s-au unit cerându-I în zeflemea să „dovedească” favoarea lui Dumnezeu, coborându-Se de pe cruce. Ce ispită ar fi fost aceasta pentru natura mea umană! Totuși, fiindcă atât de mult a iubit lumea, Domnul Isus a îndurat agonia crucii, pentru ca oricine crede în El să poată avea viața veșnică.
Îți mulțumesc, Doamne, că acest „oricine” mă include și pe mine!
