Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo. Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca.
Psalmii 139:7-10
În lumea această, ispitele ne vor asalta, circumstanțele grele ne vor testa credința, ne vor slăbi rezistența și ne vor astupa urechile să nu auzim șoaptele de har ale lui Dumnezeu. Datoria și încercările zilei caută să ne clatine ca să cedăm în fața vrăjmașului, care este mereu pregătit să ne ducă în rătăcire și să facă să luăm decizii spre răul și nefericirea noastră. Peste vreme, după zile, luni sau poate ani de respingere a voinței Sale, vocea rugătoare a lui Dumnezeu se aude tot mai încet. În cele din urmă, disperarea şi simţământul de nevrednicie ne imobilizează întreaga ființă. Strânsoarea păcatului este neîndurătoare. Nu mai vedem drumul înapoi spre casă. Strigăm la Dumnezeu, întrebându-ne dacă mai este acolo, gata să ierte și să refacă.
Într-o dimineață, pe când deschideam ușa de la congelator frigiderului, am observat că recipientul de producere a gheții era peste măsură de încărcat. Cuburile de gheață înghețaseră în cutie, făcând total inoperabilă funcția pentru care fusese conceput. După câteva manevre, am scos recipientul și am golit în chiuvetă conținutul înghețat. Ce a urmat a fost ca o exemplificare a harului, răbdării și căutării lui Dumnezeu în relația cu noi – indiferent dacă pretindem că nu auzim sau dacă dorim să rătăcim pe drumurile noastre. La început, când am pornit apa caldă peste gheață, debitul ei staționar căzând în același loc a făcut ca blocul înghețat să rămână în aceeași stare, rezistentă la schimbare. Dar apoi jetul de apă constant a început să producă sunete specifice spargerii gheții în bucăți mai mici, care semănau cu sunetul ploii. Apoi pauză… M-am gândit: Oare e gheața prea înghețată în independența ei ca să se opună debitului de apă fierbinte? Stai! Cuburile înghețate au început să se separe, cedând unul după celălalt. Vedeți? Pe neobservate, jetul de apă fierbinte s-a extins în toate direcțiile, fără să-i pese de distanță sau de rezistență. Apoi cetățuia gheții rezistente s-a predat cu totul căldurii apei, aducând eliberare și, în sens spiritual, iertare… apele vii curând libere pentru a aduce o viață nouă… oriunde am fi. Dumnezeu aude strigătul nostru după iertare, oriunde am fi. El ne îmbracă cu haina neprihănirii și ne urează bun venit acasă.
