PROFESIONISTUL

… Aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
Filipeni 3:20

Acum, când mă gândesc, îmi vine să râd, însă, atunci, situația a fost destul de grea și cu potențial devastator. După vacanță, eu și soțul meu ne-am întors acasă, la buruienile crescute peste măsură în grădina noastră. Purtând haine de lucru și mănuși de protecție, am început să scot buruienile înalte de aproape un metru, aplecându-mă printre ele ca să le apuc de rădăcină. A fost o muncă cu adevărat grea. Pe măsură ce lucram, am observat că se prinseseră scaieți în păr și pe haine. Am crezut că sunt doar câțiva și am continuat, cu gândul să-mi termin mai repede treaba. După aproape trei ore, am terminat, realizând însă că sunt plină de scaieți!     Văzându-mi capul acoperit de o „cască” de ghimpi mici și verzi, dar periculoși, soțul meu m-a întrebat uimit: „Cum ai putut să faci așa ceva?” Firește, am încercat să scap singură de acești scaieți. Am făcut duș, folosind șamponul, balsamul și apoi uleiul vegetal. Însă nu a funcționat nimic. Bret a încercat să-i scoată cu mâna, reușind să înlăture doar câțiva dintre ei. Am început să mă tem că nu voi scăpa niciodată de ei. Gândul mi-a zburat înapoi, atunci când mi-am pierdut părul după chimioterapia pentru cancerul de sân. Gândul că voi fi nevoită din nou să mă rad pe cap a trezit amintiri urâte și am început să plâng.
În acea seară de duminică ne-am dat seama că trebuie să apelăm la ajutor profesionist. Vechea mea coafeză fusese cea care venise la noi acasă ca să mă radă pe cap în timpul chimioterapiei. Așa că am sunat-o de urgență. Mi-a spus că nu poate să vină decât a doua zi, după orele de lucru.
Când a sosit, aproape că a căzut din picioare când a văzut cum arată părul meu, dar a știut exact ce are de făcut. Ea și, mai târziu, mama ei au lucrat metodic, peste șase ore fiecare, ca să îndepărteze toți scaieți și să-mi facă din nou părul moale și neted. Cât de ușurată am fost când am scăpat în sfârșit de toți scaieții!
     Noi, toți, avem „scaieți” în viața noastră, lucruri care s-au „lipit” de noi, păcate de care nu putem să scăpăm, oameni care ne sunt toxici, decizii rele cu urmări dăunătoare și evenimente care aduc haos în viața noastră. Tot ce trebuie să facem este să mergem la un „profesionist” – la un Mântuitor care singur poate să îndepărteze acești ghimpi, aceste păcate și să vindece pagubele și haosul. Poate că încercăm să ne reparăm singuri, dar nu funcționează. Mântuitorul nostru, Domnul Isus, doar El este Cel care poate să ierte și să ofere o viață curată și intactă. Noi trebuie să mergem zilnic la Profesionistul nostru, la Mântuitorul nostru.

Karen Dobbin


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.