Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.
Psalmii 91:11
În 1972 eram în primul an de liceu în Florida. Familia noastră emigrase de curând din Cuba. Eram diferită de ceilalți din punct de vedere cultural, lingvistic și al modului în care mă îmbrăcam. Mă simțeam foarte singură. Programele școlare antihărțuire (bulling) erau inexistente în acele zile. Într-o școală publică fie înotai, fie te înecai. Dădusem peste un grup de fete răutăcioase și devenisem subiectul lor de hărțuire. Mă bruscau, râdeau de mine, își băteau joc de felul în care vorbeam și mă îmbrăcam. Într-o zi am primit o „condamnare la moarte”. Fetele care mă hărțuiau mi-au spus: „Mâine dimineață, când vei ajunge la școală, te vom aștepta.”
Ce să fac? Să fug? Să mă ascund? Să întreb un adult cum să rezolv problema? Nu, dacă făceam așa, era ca și cum îmi pictam o țintă pe spate. Eram foarte descumpănită. Totuși, în acea seară, acasă, am învățat despre puterea îngerilor care veghează asupra noastră. Dumnezeu mi-a dat o nouă „sentință”. Vedeți, mama era o femeie credincioasă. Ea Îl iubea pe Mântuitorul ei și credea cu adevărat că El ne veghează cu cea mai profundă afecțiune. M-a luat în camera ei, a deschis sertarul de sus al micii noptiere vechi de lângă patul ei și a luat de acolo Biblia ei mare. Apoi a început să-mi povestească despre lumea îngerilor și despre grija protectoare a lui Dumnezeu față de copiii Lui de pe pământ.
Pe măsură ce degetele mamei se plimbau repede pe paginile Bibliei ei, făgăduințele lui Dumnezeu deveneau tot mai reale și mai prețioase pentru mine. Știam că armele mele cele mai bune de a doua zi aveau să fie credința și încrederea în grija Tatălui meu ceresc.
A doua zi dimineață, când am ajuns la școală, acele fete deja mă așteptau. Se împărțiseră în două grupuri, de-o parte și de alta a ușii prin care urma să trec, flancând astfel intrarea. Nu era prezent niciun adult care să supravegheze și nu era nicio cale de întoarcere. Atunci, ceva inexplicabil s-a întâmplat. Pe când mă îndreptam spre ușă, fetele din fața mea au intrat parcă în transă. Incapabile să se miște sau măcar să vorbească, pur și simplu au stat și m-au urmărit tăcute, ca și când ar fi văzut ceva sau pe cineva pe care eu nu puteam să-l văd. Am crezut atunci și cred și acum că în acea dimineață l-au văzut pe îngerul meu păzitor mergând alături de mine.
De atunci nu am mai fost victima hărțuielii acelor fete. Au încetat toate agresiunile și hărțuielile și am absolvit liceul, ca un luptător învingător în Domnul.
