ÎN SFÂRȘIT, LIBERĂ!

Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”
Iosua 1:9

Când Îl auzi pe Dumnezeu că te cheamă este aproape imposibil să Îl ignori. În primul an de liceu am simțit că Dumnezeu mă chema să mă implic într-un proiect evanghelistic pentru vară, unde era nevoie și de predicare. Dintotdeauna mi-a fost teamă să vorbesc în public și niciodată nu am simțit că mă descurc la acest capitol. Am fost confuză când am simțit îndemnul de a aplica pentru o poziție care avea la bază vorbirea în public, dar am decis să o fac. Am avut încredere că Dumnezeu mă va ajuta în privința temerilor mele, astfel încât să pot predica Cuvântul Său. Am primit slujba pentru care am aplicat, lucru care mi-a confirmat că Dumnezeu mă chema să lucrez pentru El. Am început să îmi pregătesc predicile și, mai mult decât orice, să mă rog ca Dumnezeu să mă ajute când urma să fie momentul să vorbesc.

Ziua cea mare a venit. Era prima dată când vorbeam în public. Am început să mă îndoiesc că Dumnezeu mă putea folosi din moment ce mie îmi era teamă să vorbesc în public. Anxietatea apăsa puternic pe pieptul meu și tot ce am simțit că puteam face era să mă rog neîncetat. Am ales totuși să pășesc înainte și cel puțin să încerc să fac ceea ce m-am angajat că voi face. El m-a ajutat să îmi termin predica.

După ce am terminat de predicat am simțit că mă cuprinde o pace. Am știut că mesajul lui Dumnezeu atinsese multe dintre inimile celor prezenți. M-am simțit bine după prima predică și am fost încrezătoare că Dumnezeu urma să mă ajute tot restul verii să transmit mesajul Său.

Încrederea că El se va ocupa de temerile tale este singura modalitate prin care poți scăpa de ele. Încrezându-mă în Dumnezeu, lăsându-L pe El să mă folosească, în ciuda fricii, am reușit să predic Cuvântul Său și să ajung la inima multor oameni. Am crezut că nu mă descurcam deloc bine la a vorbi în public, dar El mi-a demonstrat contrariul și mi-a arătat că, atât timp cât mă încred în El, se vor întâmpla lucruri uimitoare.

Dumnezeu ne spune în cuvântul Său că El este cu noi oriunde mergem. Nu trebuie să ne fie teamă de ceea ce simțim că suntem incapabili să facem. Dacă Dumnezeu te cheamă, alege să te încrezi și renunță la îndoieli și griji. Lasă-L să te elibereze de ceea ce te reține din a duce Vestea bună.

Megan Michalenko


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.