Darurile unui om îi fac loc și-i deschid intrarea înaintea celor mari.
Proverbele 18:16
Am urcat pe scenă în ultima duminică în cadrul întâlnirii pentru femei din Africa de Sud. „Sunt însărcinată!” am strigat cât am putut de tare. Cele peste două sute de participante au început să strige de bucurie. „Doamnelor, deja v-am spus că eu nu voi fi mamă!” S-a așternut liniștea în sală și următoarele mele cuvintele le-a luat prin surprindere: „Toate sunteți însărcinate – însărcinate cu un scop!” Le-am explicat doamnelor că Dumnezeu a pus ceva măreț în fiecare din ele, cam la fel ca o sarcină. Datoria lor era să împingă „bebelușul” afară pentru a putea avea impactul lor unic asupra lumii. Căci „copilul” cuiva nu poate fi născut de altcineva.
Deși nu am fost însărcinată niciodată, am citit foarte mult despre experiența prin care trec femeile însărcinate: grețuri matinale, dureri de spate, bufeuri, arsuri stomacale, glezne umflate și oboseală. Sunt convinsă că uneori femeile care sunt „însărcinate” cu un scop se tem că „stomacul” (scopul) lor în creștere poate fi ofensiv, de neacceptat sau îi poate face pe ceilalți să se simtă inconfortabil. Poate unele aleg să își strângă „stomacul” de parcă ar vrea să ascundă scopul. Alte femei însărcinate cu un scop poate se tem să „împingă” bebelușul spre viață. În consecință, ele încearcă să țină copilul înăuntru, fiindu-le frică de responsabilitățile aduse de trăirea acelui scop. În acea zi, la întâlnirea femeilor din Africa de Sud, am împărtășit o experiență personală despre sora mea care, pe când era în travaliu, i-a fost foarte greu să împingă copilul afară. De fapt, de patru ori, chiar a numărat mama, bebelușul s-a întors, moment în care sora mea aproape a murit. Apoi, mai pot fi alte femei „însărcinate” care se tem de judecata celorlalți și pur și simplu se simt nepregătite să dea „naștere” scopului lor.
Fiecare femeie însărcinată cu un scop trebuie să își dea seama că trebuie să dea naștere la ce a pus Dumnezeu în ea. Nu poate împinge înapoi, înăuntru, pentru că o va îmbolnăvi. Dacă face acest lucru, ar putea chiar „muri” pentru scopul ei nenăscut o îngreunează și continuă în viață pe pilot automat, mergând cu valul. Totuși, o astfel de viață îi produce și mai multă durere. Ea va avea constant un simțământ de dezechilibru deoarece nu își trăiește scopul adevărat. Rareori va simți pace pentru că ea nu face ce i-a fost menit să facă.
Singura alegere pe care o ai ca femeie „însărcinată” este, în puterea lui Dumnezeu, să împingi!
