Miraculoasa mașină de cusut
Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.” – Matei 19:26
Proiectul meu misionar este să cos pături tip quilt pentru pacienţii de la azil. Maşina mea de cusut este una simplă, cu doar câteva opţiuni de decorare. După ce termin fiecare pătură, aplic cusături decorative pe margini. Cusăturile decorative variază, de la modele simple la cele mai complexe. După ce am terminat, am uitat să reglez maşina de cusut pe cusătură dreaptă, aşa cum fac de fiecare dată după ce termin o pătură.
Câteva zile mai târziu, am încercat să reglez maşina pentru a coase mai strâns, dar nu se mişca. Am încercat din nou. Clic! Pe loc mi-am dat seama că ceva s-a rupt. Maşina continua să coasă, dar fiecare cusătură era o combinaţie între cusătura de dinainte şi cea de după. Am dus maşina la reparat şi ei m-au asigurat că maşina putea fi reparată – cu rugămintea să nu mai forţez niciodată butonul de reglare.
Am început să lucrez la o altă pătură şi am observat că butonul de reglare nu voia să treacă de un punct anume. Am cusut o pătură pe trei părţi şi tocmai începeam să cos a patra parte când soţul meu a intrat în cameră.
„Cum merge maşina de cusut?” a întrebat el. Când i-am spus că butonul de reglare nu voia să treacă de un punct anume, a spus: „Lasă-mă pe mine să încerc.” A încercat şi… clic! Întristată, am dus maşina de cusut înapoi la reparat. Le-am explicat că mai aveam de terminat doar o parte dintr-o pătură. Acum, maşina nu mai putea fi reparată şi nu am găsit o altă maşină de cusut care să facă acea cusătură de care aveam nevoie.
Supărată, m-am întors acasă cu maşina de cusut stricată şi am încercat o altă opţiune pentru cusătură. Nu a funcţionat. Am încercat alte cusături; nimic nu funcţiona. Soţul meu a spus: „Te-ai rugat pentru asta?” Nici nu mă gândisem la acest lucru!
M-am dus în camera mea unde coseam şi mi-am plecat capul. „Doamne, Te rog să mă ajuţi să termin această pătură.” După ce m-am rugat, am privit spre pătura neterminată. M-am uitat mai bine şi am observat că nu folosisem cusătura care trebuia, ci o alta. Am reglat butonul pentru o altă opţiune, am cusut un material de probă şi cusătura era perfectă! Apoi am terminat cât mai aveam de cusut la pătură. „Doamne, Îţi mulţumesc!”
Când eu şi soţul meu i-am povestit ce am păţit celui care ne repara maşina, el a zâmbit. Fiind creştin, el ştia că pentru om unele lucruri sunt imposibile, dar la Dumnezeu totul este posibil (vezi Matei 19:26).
Laura Hartmann
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.