Puterea rugăciunii (II)
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. – Psalmii 107:28
În clipele acelea, când tatăl meu beat îndrepta ameninţător şi cu înjurături cuţitul spre mama, la primele ore ale dimineţii, genunchii mei au început să se înmoaie de la prea mult stat pe podeaua tare de beton. Mintea mea îngrozită a început să îşi piardă puterea. Mintal eram epuizată. îmi amintesc că am spus: Dragă Isuse, sunt obosită! Nu mai pot să mă rog. Facă-se voia Ta, şi nu a mea. Dacă doreşti ca tata să ne ia viaţa, atunci eu îmi predau viaţa Ţie. Amin! M-am ridicat şi m-am aşezat în pat, pregătită să mor. Dintr-odată, am auzit sunetul făcut de un obiect greu căzând pe jos şi apoi zgomotul făcut de metal pe podeaua de ciment, înainte de o izbitură de perete. După aceea, linişte deplină.
Mi-am dat seama că zgomotul acela puternic fusese făcut de trupul tatălui meu care căzuse la podea şi că obiectul de metal era cuţitul. Sinceră să fiu, nu îmi amintesc dacă L-am lăudat pe Dumnezeu sau nu în acea clipă. Mintea şi trupul meu tânăr erau în şoc. Atunci a intrat mama în cameră, unde eu şi cele două surori mai mici dormeam într-un singur pat. Ea ne trezea pentru a fi eliberate.
Prin intermediul rugăciunii, există putere şi eliberare de la Dumnezeu. Timp de treisprezece ani, am trăit ca un copil abuzat, am suferit multe momente cumplite şi stresante de nelinişte, întristare şi abuz mintal, fizic şi psihic. Totuşi, de-a lungul anilor de vieţuire creştină, am simţit foarte clar puterea lui Dumnezeu în răspunsurile la rugăciune.
Astăzi sunt aici, după atâţia ani, spunându-vă această experienţă deoarece ştiu că există foarte multe femei şi atâţia copii care suferă la fel cum am suferit eu – unii chiar mai mult. Cea mai mare speranţă a mea şi cea mai sinceră rugăciune a mea este ca, dacă şi tu eşti un suflet rănit, să îl cauţi pe Dumnezeu din toată inima (vezi Ieremia 29:13). Dumnezeu le-a promis celor care îl caută că îl vor găsi. El îi va auzi şi îi va vindeca. El te va elibera (vezi 2 Cronici 7:14).
Nu îţi pierde speranţa! Predă-ţi inima şi sufletul lui Dumnezeu! Caută ajutor, te rog! Şi lasă ca vitaminele B (Biblia) şi R (rugăciunea) să fie dozele tale zilnice de nutrienţi, care să îţi asigure sănătatea spirituală. Războiul împotriva răului nu poate fi câştigat niciodată fără aceste două vitamine în inima, mintea, trupul şi sufletul nostru. Să nu uităm că Dumnezeu este întotdeauna ajutorul nostru: „Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor” (Psalmii 107:28).
Lily Morales-Narvâez
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.