Comentarii inspirate – Credința lui Avraam (studiul 5)
Sabat după-amiază, 28 octombrie
Pentru că Legea Domnului este desăvârşită şi, prin urmare, neschimbătoare, oamenii păcătoşi nu se pot ridica prin puterea proprie la înălţimea standardului cerinţelor ei. Acesta a fost motivul pentru care a venit Domnul Isus ca Răscumpărător al nostru. Misiunea Lui a fost aceea de a-i face pe oameni părtaşi ai naturii divine, de a-i aduce într-o stare de armonie cu principiile Legii cerului. Când renunţăm la păcat şi Îl acceptăm pe Hristos ca Mântuitor personal, Legea este înălţată. Apostolul Pavel întreabă: „Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea” (Romani 3:31).
Făgăduinţa noului legământ este: „Voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” (Evrei 10:16). Deşi sistemul jertfelor, care arătau spre Hristos ca Mielul lui Dumnezeu care va ridica păcatul lumii, urma să-şi încheie menirea odată cu moartea Lui, totuşi principiile neprihănirii exprimate prin Decalog sunt tot atât de neschimbătoare ca tronul veşnic al lui Dumnezeu. Nicio poruncă nu a fost anulată, nicio iotă sau o frântură nu a fost modificată. Acele principii care i-au fost prezentate omului în Paradisul edenic drept marea Lege a vieţii vor exista în forma lor neschimbată în Paradisul restaurat. Când Edenul va înflori din nou pe pământ, Legea iubirii lui Dumnezeu va fi respectată de toate fiinţele care există sub soare. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, ed. 2011, pp. 47,48
Credinţa adevărată se va manifesta prin fapte bune, deoarece faptele bune sunt roadele credinţei. Când Dumnezeu lucrează în inima omului şi când omul Îi supune Domnului voinţa lui şi conlucrează cu El, în viaţa lui se văd efectele transformării pe care o face Dumnezeu înăuntrul lui prin Duhul Sfânt, iar între intenţiile inimii şi practicile vieţii este armonie. Fiecare păcat trebuie să fie îndepărtat ca fiind acel lucru odios care L-a răstignit pe Domnul vieţii şi al slavei, iar cel credincios trebuie să aibă o experienţă progresivă, făcând continuu faptele lui Hristos. Binecuvântarea îndreptăţirii este păstrată printr-o ascultare continuă.
Aceia care sunt îndreptăţiţi prin credinţă trebuie să aibă în inimă dorinţa de a rămâne pe calea Domnului. Când faptele sale nu corespund cu mărturisirea, omul dovedeşte că nu este îndreptăţit prin credinţă. Iacov spune: „Credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită” (Iacov 2:22).
Credinţa care nu produce fapte bune nu aduce îndreptăţirea sufletului. – Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 342
Noi suntem creştini şi ne-am angajat să ne achităm şi să ne îndeplinim responsabilităţile şi să arătăm lumii că avem o legătură apropiată cu Dumnezeu. Hristos va fi reprezentat astfel de către ucenicii Săi prin cuvinte şi prin fapte evlavioase.
Dumnezeu cere de la noi ascultare desăvârşită de Legea Sa – expresia caracterului Său… Legea aceasta constituie ecoul glasului lui Dumnezeu care ne spune: „Sfânt, da, mereu mai sfânt.” – The Upward Look, p. 284
Duminică, 29 octombrie: Legea
Iudeii I-au întors spatele Domnului Isus, Cel anunţat de profeţi ca fiind Mesia ce avea să vină, şi nu au reuşit să ia măsuri pentru încetarea lucrurilor care fuseseră desfiinţate. Prin desfiinţarea Legii lui Dumnezeu, prin faptul că a întors spatele adevărului cu repulsie, lumea creştină I-a întors spatele lui Hristos şi a demonstrat că nu era obişnuită să privească la adevărul de origine divină. Întunericul s-a transformat într-un giulgiu de înmormântare şi acoperă întreg pământul. Acesta nu este momentul să devenim slabi şi moi în credinţă. Acesta nu este momentul să îi permitem lumii să convertească biserica lui Dumnezeu. Cei care au lumină să se ridice acum şi să strălucească! – That I May Know Him, p. 343
Legământul harului a fost făcut întâia dată cu omul în Eden, când, după cădere, s-a dat o făgăduinţă divină – că sămânţa femeii urma să-i zdrobească șarpelui capul. Legământul acesta le oferea tuturor oamenilor iertare și sprijinul harului lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credinţa în Hristos. Li se făgăduia, de asemenea, viaţa veșnică, dar cu condiţia credincioșiei faţă de Legea lui Dumnezeu. În felul acesta, patriarhii au primit nădejdea mântuirii.
Același legământ a fost reînnoit faţă de Avraam în făgăduinţa: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” (Geneza 22:18). Această făgăduinţă arăta spre Domnul Hristos. Așa a înţeles-o Avraam (vezi Galateni 3:8,16) și și-a pus încrederea în Domnul Hristos pentru iertarea păcatelor. Credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. Legământul cu Avraam menţinea, de asemenea, autoritatea Legii lui Dumnezeu. (…)
Deși acest legământ a fost făcut cu Adam și reînnoit cu Avraam, a putut fi ratificat numai la moartea lui Isus Hristos. El existase în chip de făgăduinţă a lui Dumnezeu de la cea dintâi comunicare făcută cu privire la mântuire; fusese primit prin credinţă; și, cu toate acestea, când a fost ratificat de Domnul Hristos, a fost numit un legământ nou. Legea lui Dumnezeu stătea la baza acestui legământ, care, în principiu, era un acord pentru a-i aduce din nou pe oameni în armonie cu voinţa divină, așezându-i într-o poziţie în care puteau asculta de Legea lui Dumnezeu. – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 373, 374
Nimeni nu a fost făcut vreodată mai bun prin denunţare şi incriminare. Faptul că îi vorbeşti sufletului ispitit despre vinovăţia lui nu îi va inspira, în niciun fel, dorinţa de a se purta mai bine. Conduceţi sufletele descurajate şi greşite la Acela care este în stare să-i salveze pe toţi cei ce vin la El. Arătaţi-le ce ar putea deveni. Ajutaţi-i să înţeleagă că, deşi în ei nu există nimic care să-i recomande înaintea lui Dumnezeu, Domnul Hristos a murit pentru ca ei să poată fi acceptaţi prin El. Inspiraţi-le speranţă, spunându-le că, prin puterea lui Hristos, ei ar putea face ceva mai bun. Înfăţişaţi-le posibilităţile de care dispun. Descrieţi-le înălţimile la care pot ajunge. Ajutaţi-i să creadă în bunăvoinţa Domnului şi să aibă încredere în puterea Sa iertătoare. Isus aşteaptă să prindă mâna lor şovăitoare şi să le ofere puterea de a trăi o viaţă nobilă şi curată. – Minte, caracter şi personalitate, ed. 2015, pp. 368-369
Luni, 30 octombrie: Datorie sau har?
Nu era destul pentru ucenicii lui Isus să fie instruiţi cu privire la natura Împărăţiei Sale. Ceea ce le trebuia era o schimbare a inimii, care să-i aducă în armonie cu principiile ei. Chemând la Sine un copilaş, Isus l-a aşezat în mijlocul lor; apoi, strângându-l cu gingăşie în braţe, El a zis: „Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Simplitatea copilaşului, uitarea de sine şi iubirea sa plină de încredere sunt însuşiri pe care Cerul le apreciază. Acestea sunt caracteristicile adevăratei măriri.
Isus le-a explicat din nou ucenicilor că împărăţia Sa nu este caracterizată prin fast şi strălucire pământească. La picioarele lui Isus, toate deosebirile sunt uitate. Bogatul şi săracul, învăţatul şi neînvăţatul se întâlnesc, neţinând cont de castă sau întâietate lumească. Toţi se întâlnesc ca fiinţe răscumpărate prin sânge, la fel de dependenţi de Acela care i-a răscumpărat pentru Dumnezeu. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 376, 377
Doar prin credinţa în Numele lui Hristos poate fi mântuit păcătosul… Credinţa în Hristos nu este lucrarea naturii, ci lucrarea lui Dumnezeu la mintea umană, îndeplinită în suflet de către Duhul Sfânt, care Îl descoperă pe Hristos, aşa cum Hristos L-a descoperit pe Tatăl. Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Prin puterea ei de a îndreptăţi, de a sfinţi, ea este mai presus de ceea ce oamenii numesc ştiinţă. Ea este ştiinţa realităţilor veşnice. Ştiinţa umană este de multe ori decepţionantă şi înşelătoare, însă ştiinţa aceasta cerească nu înşală niciodată. Este atât de simplă încât până şi un copil o poate înţelege, dar cu toate acestea, oamenii cei mai învăţaţi nu o pot explica. Este inexplicabilă şi imposibil de măsurat, dincolo de capacitatea omului de a o reda în cuvinte.
Ce dragoste inexprimabilă a manifestat Mântuitorul faţă de fiii oamenilor! El nu numai că înlătură amprenta păcatului, ci curăţă şi purifică sufletul, îmbrăcându-l în veşmântul neprihănirii Sale, care este fără pată, ţesut la războiul ceresc.
El nu numai că ridică blestemul de deasupra păcătosului, ci îl şi aduce în unire cu Sine, reflectând asupra lui razele strălucitoare ale neprihănirii Sale. El este primit de universul ceresc, este acceptat în Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu. Câtă slavă Îi poate aduce înapoi lui Dumnezeu omul căzut, prin pocăinţă şi credinţă! – In Heavenly Places, p. 51
Marţi, 31 octombrie: Făgăduinţa
Într-o viziune de noapte, a fost auzit din nou glasul divin: „Avraame, nu te teme”, au fost cuvintele Prinţului prinţilor, „Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare”. Dar mintea sa era atât de copleșită de gânduri negre, încât nu putea să prindă acum făgăduinţa cu o încredere neîndoielnică, așa ca până atunci. El s-a rugat să i se dea o dovadă palpabilă că aceasta se va împlini. Și cum avea oare să se împlinească făgăduinţa legământului, atâta vreme cât nu i se dădea un fiu? „Ce-mi vei da”, spuse el, „căci mor fără copii?… și slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu”. El a propus ca Eliezer, slujitorul său credincios, să fie – prin adopţie – fiul său și deci moștenitor al averilor sale. Dar i s-a dat asigurarea că propriul copil avea să fie moștenitorul său. Apoi, a fost dus afară din cort și i s-a spus să privească stelele nenumărate ce sclipeau pe bolta cerului; în timp ce el făcea acest lucru, au fost rostite cuvintele: „Așa va fi sămânţa ta” (Geneza 15:2-5). „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (Romani 4:3). – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 131
Chiar dacă trebuie să fim în armonie cu Legea lui Dumnezeu, noi nu suntem mântuiţi prin faptele Legii, și totuși nu putem să fim mântuiţi fără ascultare. Legea constituie standardul prin care este măsurat caracterul. Însă, fără harul regenerator al Domnului Hristos, noi nu suntem în stare să respectăm poruncile lui Dumnezeu. Numai Isus ne poate curăţa de toate păcatele. El nu ne mântuiește prin Lege, dar nici nu ne va mântui în neascultare de Lege.
Iubirea noastră faţă de Domnul Hristos va fi proporţională cu adâncimea convingerii noastre cu privire la păcat, iar prin Lege vine cunoștinţa păcatului. Totuși, atunci când ne vedem pe noi înșine așa cum suntem, să privim la Domnul Isus, care S-a dat pentru noi, ca să ne poată mântui de orice nelegiuire. Să ne bazăm pe meritele lui Hristos, prin credinţă, iar sângele Său, care curăţă sufletul, își va face lucrarea. Cu cât vom vedea mai clar relele și pericolele la care am fost expuși, cu atât vom fi mai recunoscători pentru eliberarea primită prin Domnul Hristos. Evanghelia lui Hristos nu-i dă omului dreptul de a călca Legea, deoarece potopul de nenorocire a venit peste lume tocmai din cauza nelegiuirii, din cauza călcării Legii. – Credinţa şi faptele, ed. 2005, pp. 84, 85
Există o convingere care nu este o credinţă mântuitoare. Cuvântul declară că şi demonii cred şi se-nfioară. Aşa-zisa credinţă care nu lucrează prin dragoste şi care nu curăţă sufletul nu va îndreptăţi pe nimeni. Apostolul zice: „Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.” Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. De unde ştim că a crezut? Faptele lui au depus mărturie despre caracterul credinţei lui şi credinţa i-a fost socotită neprihănire.
În zilele noastre, avem nevoie de credinţa lui Avraam, care să împrăştie întunericul care ne înconjoară şi care ne împiedică să vedem lumina dragostei lui Dumnezeu şi să creştem spiritual. Credinţa noastră ar trebui să fie plină de fapte bune, întrucât credinţa fără fapte este moartă. Fiecare datorie împlinită, fiecare sacrificiu făcut în Numele lui Isus, ne aduce o răsplată nespus de mare. Prin chiar actul datoriei, Dumnezeu ne vorbeşte şi ne dă binecuvântarea Sa. – Asemenea lui Isus, ed. 2008, p. 69
Miercuri, 1 noiembrie: Legea şi credinţa
Prin credinţă priveşte ochiul spiritual la slava lui Isus… Prin credinţă primeşte sufletul lumină divină de la Isus. Noi vedem farmecul Său inegalabil în puritatea şi smerenia Sa, în renunţarea Sa la Sine, în jertfa Sa minunată pentru mântuirea omului căzut. Contemplarea lui Hristos îl determină pe om să-şi acorde adevărata valoare… Posibilitatea de a fi ca Isus, pe care Îl iubeşte şi Îl adoră, îi insuflă acea credinţă care lucrează prin dragoste şi care curăţă sufletul…
Isus este pentru sufletul care Îl priveşte cu ochiul credinţei mai scump decât orice altceva, iar sufletul care crede este pentru Isus mai scump decât aurul curat din Ofir. Hristos Se uită la mâinile Sale – unde se află semnele răstignirii – şi spune: „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!” (Isaia 49:16). Creştinul este împrejmuit cu zidul făgăduinţelor îmbelşugate ale Dumnezeului infinit. – That I May Know Him, p. 61
Noi avem promisiunea Sa. Noi deţinem titlul de proprietate asupra bunurilor imobile din Împărăţia slavei. Nu există titluri de proprietate mai conforme cu legea sau semnate mai lizibil decât acelea care le conferă celor din poporul lui Dumnezeu dreptul la locuinţele cereşti. „Să nu vi se tulbure inima”, spune Hristos. „Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3)…
Oricine doreşte se poate încadra în făgăduinţa legământului. Scump este preţul plătit pentru răscumpărarea noastră – sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Hristos a fost supus încercării prin testul aspru al suferinţei. Natura Sa umană a fost încercată până la extrem. El a suportat pedeapsa cu moartea pentru nelegiuirea omului. El S-a făcut înlocuitorul şi garanţia omului. El poate să arate roadele suferinţei şi morţii Sale în învierea Sa din morţi. Din mormântul închiriat al lui Iosif răsună proclamaţia: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cei care cred în Mine şi care fac faptele neprihănirii pe care le fac Eu sunt îndreptăţiţi, sfinţiţi, albiţi şi încercaţi. Ei au obţinut evlavia şi viaţa veşnică.” – Scrisoarea 144, 12 iulie 1903, către Edson White
În momentul în care primeşti făgăduinţele lui Dumnezeu prin credinţă şi spui: Eu sunt oaia pierdută pe care Isus a venit să o salveze, vei fi luat în stăpânire de o viaţă nouă şi vei primi putere să îi rezişti ispititorului. Însă credinţa de a primi făgăduinţele nu vine prin simţăminte. „Credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Nu trebuie să aştepţi să se producă o mare schimbare; nu trebuie să te aştepţi să simţi o emoţie extraordinară…
Ia cuvântul lui Dumnezeu pe încredere, spunând: El mă iubeşte, El Şi-a dat viaţa pentru mine şi mă va salva. – In Heavenly Places, p. 116
Joi, 2 noiembrie: Legea şi păcatul
Deşi Hristos Îl mântuieşte pe păcătos, El nu desfiinţează Legea care îl condamnă pe păcătos… Legea ne arată păcatele pe care le-am făcut, la fel cum o oglindă ne arată că suntem murdari pe faţă. Oglinda nu are putere să n cureţe faţa; nu acesta este rolul ei.
La fel se întâmplă şi cu Legea. Ea ne evidenţiază defectele şi ne condamnă, dar nu are putere să ne mântuiască. Trebuie să venim la Hristos pentru a fi iertaţi. El va lua asupra sufletului Său vinovăţia noastră şi ne va îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu. Şi nu numai că ne va elibera de păcat, ci ne va da şi putere să ascultăm de voinţa lui Dumnezeu. – Asemenea lui Hristos, ed. 2008, p. 45
Noi suntem autorizaţi să avem aceeași atitudine și consideraţie ca și ucenicul iubit faţă de aceia care pretind că sunt în Hristos, dar trăiesc călcând Legea lui Dumnezeu. În aceste zile de pe urmă, există rele asemănătoare cu cele care ameninţau prosperitatea primei biserici; și ar trebui să luăm cu multă atenţie seama la învăţăturile apostolului Ioan cu privire la aceste puncte. „Trebuie să aveţi iubire faţă de alţii”, este strigătul ce se aude pretutindeni, îndeosebi din partea acelora care se pretind sfinţi. Dar adevărata iubire este prea curată pentru a acoperi un păcat nemărturisit. În timp ce trebuie să iubim sufletele pentru care a murit Hristos, nu trebuie să facem niciun compromis cu răul. Nu trebuie să ne unim cu cel răzvrătit și să numim aceasta iubire. Dumnezeu cere din partea poporului Său din acest veac să stea pentru adevăr tot atât de neclintit cum a stat și Ioan, împotrivindu-se rătăcirilor distrugătoare de suflet. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 409
Dorinţa după o religie facilă, care nu cere nici luptă, nici abnegaţie, nici renunţare la plăcerile lumii, a făcut ca doctrina: „Credinţa, şi numai credinţa” să se bucure de mare popularitate. Însă ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Mărturia Cuvântului lui Dumnezeu este împotriva acestei doctrine ademenitoare a credinţei fără fapte. A pretinde favoarea Cerului fără a îndeplini condiţiile pe baza cărora se oferă harul nu este credinţă, ci încumetare, pentru că adevărata credinţă se fundamentează pe promisiunile şi prevederile Scripturilor.
Nimeni să nu-şi facă iluzii că poate deveni sfânt în timp ce calcă premeditat una dintre cerinţele lui Dumnezeu. Comiterea unui păcat cunoscut aduce la tăcere vocea mustrătoare a Duhului şi desparte sufletul de Dumnezeu. „Păcatul este fărădelege [călcarea Legii].” Şi „oricine păcătuieşte [calcă Legea] nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut” (1 Ioan 3:4,6). Deşi Ioan, în epistolele sale, insistă foarte mult asupra dragostei, nu ezită să expună adevăratul caracter al acelei categorii de oameni care pretind că sunt sfinţiţi în timp ce se complac în călcarea Legii lui Dumnezeu. „Cine zice: «Îl cunosc» şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el, dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită” (1 Ioan 2:4,5). Prin aceasta se verifică autenticitatea mărturiei oricărui om. Nu putem considera pe nimeni sfânt înainte de a-l compara cu singurul standard de sfinţenie al lui Dumnezeu, atât din cer, cât şi de pe pământ. Când oamenii nu înţeleg importanţa Legii morale, când minimalizează şi tratează cu uşurinţă principiile lui Dumnezeu, când încalcă „una din cele mai mici din aceste porunci” şi îi învaţă şi pe alţii aşa (Matei 5:19), atunci ei n-au aprobarea Cerului şi putem fi siguri că afirmaţiile lor n-au niciun temei. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 388, 389
Vineri, 3 noiembrie: Un gând de încheiere
Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, „Legea şi legămintele”, pp. 365, 366.
