Comentarii inspirate – Îndreptățirea prin credință (studiul 4)

Sabat după-amiază, 21 octombrie

 

Evanghelia veştii bune nu trebuia interpretată în sensul că le-ar permite oamenilor să trăiască mai departe în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu prin încălcarea Legii Sale drepte şi sfinte. De ce nu reuşesc cei care pretind a cunoaşte Scripturile să înţeleagă că cerinţa lui Dumnezeu sub har este una şi aceeaşi cu cerinţa pe care a prezentat-o în Eden: ascultarea desăvârşită de Legea Sa. La judecată, Dumnezeu îi va întreba pe cei care mărturisesc a fi creştini: De ce ai pretins a crede în Fiul Meu dacă ai continuat să încalci Legea Mea?… Evanghelia din Noul Testament nu constă din standardul din Vechiul Testament coborât la nivelul păcătosului, ca să-l mântuiască în păcat. Dumnezeu cere de la toţi supuşii Săi ascultare, ascultare totală de toate poruncile Sale. Cerinţa Sa de acum este cea dintotdeauna: neprihănirea desăvârşită, singura care ne îndreptăţeşte să mergem în cer. Hristos este speranţa şi adăpostul nostru. Neprihănirea Sa îi este atribuită doar celui ascultător. Să o acceptăm prin credinţă, pentru ca Tatăl să nu găsească în noi niciun păcat. Însă cei care au călcat în picioare Legea sfântă nu vor avea niciun drept să ceară această neprihănire. O, dacă am vedea imensitatea planului de mântuire, ca nişte copii ascultători de toate cerinţele lui Dumnezeu, crezând că avem pace cu Dumnezeu prin Isus Hristos, jertfa noastră de ispăşire! – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1072

 

Există două greşeli de care copiii lui Dumnezeu – îndeosebi cei care tocmai au început să se încreadă în harul Său – trebuie să se păzească în mod special. Prima, de care ne-am ocupat deja, este aceea de a se încrede în propriile fapte, pentru a ajunge singuri în armonie cu Dumnezeu. Cel care se străduieşte să devină sfânt prin propriile fapte de păzire a Legii încearcă o imposibilitate. Tot ce poate face omul fără Hristos este corupt de egoism şi păcat. Numai harul Domnului Hristos, primit prin credinţă, este cel care ne poate face sfinţi.

În opoziţie cu aceasta, dar nu mai puţin periculoasă, este greşeala de a considera că, de fapt, credinţa în Hristos îi eliberează pe oameni de obligaţia păzirii Legii lui Dumnezeu; că, din moment ce devenim părtaşi ai harului lui Hristos numai prin credinţă, faptele noastre nu au nicio legătură cu mântuirea.

Dar să observăm aici că ascultarea nu este doar o simplă conformare formală, ci şi o slujire din iubire. Legea lui Dumnezeu este o expresie a naturii Sale intrinseci; este întruparea marelui principiu al iubirii şi deci temelia guvernării Sale în cer şi pe pământ. Dacă inima noastră este înnoită după chipul lui Dumnezeu, dacă iubirea divină este implantată în suflet, atunci oare nu va fi împlinită Legea lui Dumnezeu în viaţa noastră? Când principiul iubirii este instaurat în inimă, când păcătosul este înnoit după chipul Celui care l-a creat, se împlineşte făgăduinţa noului legământ: „Voi pune Legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” (Evrei 10:16). Și dacă Legea este scrisă în inimă, oare nu va modela ea viaţa? Ascultarea – slujirea şi supunerea loială din iubire – constituie adevăratul semn al uceniciei. – Calea către Hristos, ed. 2013, pp. 45, 46

 

Duminică, 22 octombrie: Faptele Legii

 

Încă de la începutul marii lupte, planul lui Satana a fost acela de a reprezenta greșit caracterul lui Dumnezeu și de a incita la răzvrătire împotriva Legii Sale, iar lucrarea sa părea că este încununată de succes. Mulţimile își plecau urechea la înșelăciunea lui Satana și luau atitudine împotriva lui Dumnezeu. Dar, în mijlocul lucrărilor celui rău, planurile lui Dumnezeu se îndreptau cu hotărâre spre împlinire; pentru toate fiinţele inteligente, El Își manifesta dreptatea și bunăvoinţa. Prin ispitirile lui Satana, întregul neam omenesc a devenit călcător al Legii lui Dumnezeu, dar, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, s-a deschis o cale prin care oamenii să se poată întoarce la Dumnezeu. Prin harul Domnului Hristos puteau fi făcuţi în stare să asculte de Legea Tatălui. Astfel, în fiecare veac, din mijlocul apostaziei și al răzvrătirii, Dumnezeu Își adună un popor care este credincios faţă de El, un popor „care are în inimă Legea Mea” (Isaia 51:7). – Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 339

 

Acelora care susţineau că „predicarea Evangheliei satisface toate cerinţele Legii”, Wesley le răspundea: „Noi respingem categoric acest lucru, deoarece nu satisface nici primul scop al Legii, şi anume acela de a-i convinge pe oameni de păcat, de a-i trezi pe aceia care dorm la un pas de iad.” Apostolul Pavel declară că „prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului”. „Până când nu este convins de păcat, omul nu va simţi cu adevărat nevoia de sângele ispăşitor al lui Hristos. (…) «Nu cei sănătoşi», aşa cum afirmă Însuşi Domnul, «au nevoie de doctor, ci cei bolnavi». De aceea, este absurd să le recomanzi un medic celor sănătoşi sau care cel puţin se cred sănătoşi. În primul rând, trebuie să-i convingi că sunt bolnavi, altfel nu-ţi vor mulţumi pentru efortul tău. Este la fel de absurd să-L oferi pe Hristos acelora a căror inimă este întreagă, care n-a fost niciodată zdrobită” (Idem, predica 35).

Astfel, în timp ce predica Evanghelia harului lui Dumnezeu, Wesley, ca şi Domnul lui, căuta să „preamărească Legea şi să o onoreze”. Cu devotament şi-a îndeplinit misiunea  încredinţată de Dumnezeu şi glorioase au fost rezultatele pe care i-a fost îngăduit să le vadă. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 216, 217

 

Primirea noastră la Dumnezeu este asigurată numai prin Fiul Său Preaiubit, iar faptele bune nu sunt decât rodul acţiunii iubirii Sale iertătoare. Ele nu sunt un merit al nostru şi nu ni se acordă nimic în baza faptelor noastre ca să pretindem că am participat la mântuirea sufletului nostru. Mântuirea este darul fără plată oferit celui care crede, de dragul lui Hristos. Sufletul tulburat poate găsi pace prin credinţa în Hristos, iar pacea aceasta va fi pe măsura credinţei şi încrederii lui. El nu-şi poate prezenta faptele bune ca pledoarie pentru mântuirea sufletului său. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 5, p. 1122

 

Luni, 23 octombrie: Neprihănirea dată de Dumnezeu

 

Pavel a stăruit în mod deosebit asupra mult cuprinzătoarelor cerinţe ale Legii lui Dumnezeu. El a arătat că ea se întinde până la cele mai adânci taine ale naturii morale a omului și a aruncat un potop de lumină asupra a ceea ce fusese ascuns de vederea și cunoașterea oamenilor. Ceea ce mâinile pot face sau limba poate rosti – ceea ce dă pe faţă viaţa exterioară – descoperă în mod nedesăvârșit caracterul moral al omului. Legea cercetează gândurile, motivele și intenţiile. Patimile întunecoase care zac ascunse de ochiul omului, gelozia, ura, plăcerile desfrânate și ambiţia, faptele rele, plămădite în tainele întunecoase ale sufletului, dar neaduse niciodată la îndeplinire din lipsa oportunităţii – toate acestea sunt osândite de Legea lui Dumnezeu.

Pavel s-a străduit să îndrepte mintea ascultătorilor săi către unica și marea jertfă pentru păcat. El a arătat sacrificiile care erau umbra bunurilor lucruri viitoare ce aveau să vină și apoi L-a înfăţișat pe Hristos ca antitipul tuturor acestor ceremonii – ţinte spre care arătau ca singurul izvor de viaţă și nădejde pentru omul căzut. (…)

Dumnezeu nu poate face rabat de la cerinţele Legii Sale pentru a ajunge la măsura oamenilor nelegiuiţi; dar nici omul nu poate, prin propria putere, să împlinească cerinţele Legii. Numai prin credinţa în Hristos păcătosul poate să fie curăţit de vinovăţie și adus în stare să asculte de Legea Creatorului său. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 311, 312

 

Ce dragoste uimitoare a arătat Domnul Hristos venind în lume pentru a purta păcatele şi slăbiciunile noastre şi pentru a umbla pe cărarea suferinţei, ca să ne poată arăta, prin viaţa Sa nepătată, cum ar trebui să umblăm şi să biruim aşa cum a biruit El! – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 163

 

Credinţa spre mântuire nu este numai o recunoaştere intelectuală a adevărului. Acela care aşteaptă ca mai întâi să aibă toată cunoştinţa şi abia după aceea să-şi manifeste cre­dinţa nu poate primi binecuvântări de la Dumnezeu. Nu e de ajuns să credem despre Hristos, trebuie să credem în El. Singura credinţă care ne va fi de folos este aceea care-L are pe El ca Mântuitor per­sonal, care-şi însuşeşte meritele Lui. Mulţi consideră credinţa ca o părere. Credinţa mântuitoare este un contract prin care cei ce-L primesc pe Hristos se unesc prin legământ cu Dumnezeu. Credinţa adevărată este viaţă. O credinţă vie înseamnă o creştere a vigorii, o încredere deplină, prin care credinciosul devine o putere cuceritoare. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 295

 

Marţi, 24 octombrie: Prin harul Său

 

Împărăţia harului a fost instituită imediat după căderea omului, după un plan făcut pentru răscumpărarea rasei umane vinovate. Ea exista atunci pentru scopul şi prin făgăduinţa lui Dumnezeu; iar prin credinţă oamenii puteau deveni supuşii ei. (…)

De îndată ce a apărut păcatul, a apărut şi un Mântuitor. Domnul Hristos ştia ce va fi nevoit să sufere – cu toate acestea, a devenit înlocuitorul omului. De îndată ce Adam a păcătuit, Fiul lui Dumnezeu S-a oferit ca garanţie în favoarea rasei umane, cu tot atât de multă putere de a înlătura condamnarea care fusese pronunţată asupra celor vinovaţi ca şi atunci când a murit pe crucea Golgotei.

Ce iubire! Ce bunătate uimitoare! Împăratul slavei propune să se umilească înaintea omenirii căzute! El a vrut să calce pe urmele paşilor lui Adam. A vrut să ia natura decăzută a omului şi să Se angajeze în lupta cu puternicul vrăjmaş care triumfase asupra lui Adam. El vrea să-l biruie pe Satana şi, făcând aceasta, să deschidă calea pentru răscumpărare din ruşinea eşecului şi căderii lui Adam a tuturor acelora care vor să creadă în El. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 21

 

Cu privire la îndreptăţirea prin credinţă, există pericolul de a-i atribui un merit credinţei. Când luaţi neprihănirea lui Hristos ca pe un dar, sunteţi îndreptăţiţi fără plată, prin răscumpărarea lui Hristos. Ce este credinţa? „Și credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Este un asentiment intelectual faţă de faptele lui Dumnezeu, care angajează inima într-o consacrare de bunăvoie și în slujire adusă lui Dumnezeu, Cel care a dat înţelegerea, a impresionat inima, a atras la început atenţia spre Hristos, ca să-L vadă pe crucea Golgotei. Credinţa înseamnă a-I da lui Dumnezeu puterile intelectuale, a-I încredinţa lui Dumnezeu mintea și voinţa și a-L face pe Hristos unica poartă de intrare în Împărăţia cerurilor.

Când oamenii vor înţelege că nu pot câștiga neprihănirea prin meritele faptelor proprii, și când Îl vor căuta pe Domnul Isus Hristos cu o dependenţă deplină și fermă de El, ca fiind singura lor speranţă, nu va mai exista atât de mult eu și atât de puţin Isus. Sufletele și trupurile sunt întinate și murdărite de păcat, inima este înstrăinată de Dumnezeu, și totuși mulţi luptă, cu puterile lor limitate, să câștige mântuirea prin fapte bune. Isus, cred ei, va face o parte din mântuire, iar ei trebuie să facă restul. Acești oameni trebuie să înţeleagă prin credinţă că neprihănirea lui Hristos este singura lor speranţă pentru prezent și pentru veșnicie. – Credinţa şi faptele, ed. 2005, pp. 19, 20

 

Ceea ce ne lipseşte cel mai mult este credinţa în Dumnezeu. Când privim la partea întunecată a lucrurilor, pierdem legătura cu Domnul, Dumnezeul lui Israel. Dacă inima este deschisă la temeri şi suspiciuni, calea progresului este închisă prin necredinţă. Să nu gândim niciodată că Dumnezeu Şi-a părăsit lucrarea. (…)

Mergeţi înainte în credinţă, aveţi încredere că Domnul va pregăti calea pentru lucrarea Sa! Atunci, veţi găsi odihnă în Hristos. – Mărturii, vol. 7, ed. 2017, pp. 169, 170

 

Miercuri, 25 octombrie: Neprihănirea lui Hristos

 

Domnul Isus a luat asupra Sa chipul omului păcătos, îmbrăcând divinitatea Lui cu natura omenească. Dar El era sfânt întocmai cum Dumnezeu este sfânt. Dacă El n-ar fi fost fără pată sau mânjitură a păcatului, n-ar fi putut fi Mântuitorul neamului omenesc. El a fost un Purtător de păcat, fără să aibă nevoie de ispăşire. Fiind una cu Dumnezeu în curăţie şi sfinţenie de caracter. El a putut face ispăşire pentru păcatele lumii întregi. (…)

Atunci când adevărul domină viaţa, există curăţie şi liberare de păcat. Slava, plinătatea şi îndeplinirea planului Evangheliei este înfăptuită în viaţă. lumina adevărului luminează templul sufletului. Priceperea se prinde de Hristos. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 352

 

Ce înseamnă a crede? Înseamnă a accepta pe deplin că Isus Hristos a murit ca jertfă pentru noi, că El a ajuns să fie blestem pentru noi, a luat păcatele noastre asupra Sa și ne-a atribuit neprihănirea Sa. Prin urmare, noi cerem această neprihănire a lui Hristos, credem în ea, și ea este neprihănirea noastră. El este Mântuitorul nostru. El ne mântuiește, pentru că a spus că va face așa. Avem noi de gând să căutăm tot felul de explicaţii ale modului în care El ne poate mântui? Avem, în noi înșine, evlavia care să ne facă mai buni și să ne cureţe de petele păcatului, făcându-ne în stare să venim la Dumnezeu după aceea? Pur și simplu, nu putem face lucrul acesta. (…)

[Tânărul bogat] nu respectase poruncile întru totul. Ar fi trebuit să-L accepte pe Isus Hristos ca Mântuitor al lui și să se încreadă în neprihănirea Sa. Apoi, după ce ar fi avut neprihănirea lui Hristos, ar fi putut să respecte Legea lui Dumnezeu. Tânărul nu ar mai fi putut să calce Legea în picioare. El trebuia să o respecte și să o iubească. Atunci, Domnul Hristos ar fi adus puterea divină pentru a se uni cu eforturile omului. (…)

El a luat natura omenească asupra Sa pentru a demonstra că, prin unirea naturii divine cu cea omenească, omul poate să respecte Legea lui Iehova. Dacă despărţiţi natura omenească de cea divină, puteţi încerca să vă realizaţi propria neprihănire de acum și până va veni Domnul Hristos, dar nu va fi altceva decât o nereușită. – Credinţa şi faptele, ed. 2015, pp. 60, 61

 

Inima lui Dumnezeu simte pentru copiii Săi de pe pământ o dragoste mai puternică decât moartea. Prin dăruirea Fiului Său, El ne-a oferit toate valorile cerului, adunate în acest unic Dar. Viaţa Mântuitorului, moartea şi lucrarea Lui de mijlocire, slujirea îngerilor în favoarea noastră, suspinele negrăite ale Duhului Sfânt, lucrarea Tatălui, care este mai presus de toate şi se manifestă prin toate acestea, interesul necontenit al fiinţelor cereşti – totul este angajat în lucrarea de mântuire a omului. (…)

Oare să nu luăm noi în considerare bunătatea lui Dumnezeu? Ce ar fi putut face El mai mult? Prin urmare, să stabilim o relaţie bună şi corectă cu Acela care ne-a iubit cu o dragoste uimitoare. Să ne folosim de mijloacele harului, care ne-au fost puse la dispoziţie pentru a putea fi  transformaţi până la deplina asemănare cu El şi pentru a fi readuşi în societatea îngerilor, în armonie şi comuniune cu Tatăl şi cu Fiul. – Calea către Hristos, ed. 2013, pp. 16, 17

 

Joi, 26 octombrie: Fără faptele Legii

 

Oare nu putem noi să înţelegem că lucrul cel mai costisitor din lume este păcatul? Păcătuim cu preţul curăţiei conștiinţei, cu preţul pierderii aprobării lui Dumnezeu și al despărţirii sufletului de El și cu preţul pierderii cerului. Păcatul întristării Duhului Sfânt al lui Dumnezeu și al umblării împotriva Lui i-a costat pe mulţi pierderea mântuirii personale. (…)

Din nou și din nou, mi-a fost prezentat pericolul de a susţine, ca popor, idei false cu privire la îndreptăţirea prin credinţă. De ani de zile mi-a fost arătat că Satana va lucra în mod special pentru a încurca minţile asupra acestui subiect. Legea lui Dumnezeu a fost tratată pe larg și a fost prezentată în adunări, aproape la fel de lipsită de cunoașterea lui Isus Hristos și a legăturii Sale cu Legea, cum a fost jertfa lui Cain. (…)

Nu există o altă idee care trebuie să fie tratată cu mai multă seriozitate, să fie repetată mai des sau întipărită cu mai multă fermitate în mintea tuturor, cum este aceea cu privire la imposibilitatea omului căzut de a merita ceva prin faptele sale, oricât ar fi ele de bune. Mântuirea este primită numai prin credinţa în Isus Hristos. – Credinţa şi faptele, ed. 2015, pp. 11-13

 

Adeseori cea mai bună dovadă pe care o putem avea cu privire la faptul că suntem pe calea cea bună este aceea că, cea mai neînsemnată înaintare, ne costă efort şi că întunericul cuprinde cărarea noastră. Aceasta a fost experienţa mea şi anume că cele mai înalte piscuri le putem ajunge numai prin întuneric şi nori. (…)

Piedicile care ne reţin de la desăvârşirea caracterului creştin sunt în noi înşine. Isus le poate îndepărta. Crucea pe care El cere s-o purtăm va da naştere în noi la o putere mai mare decât consumă şi înlătură cele mai grele poveri ale noastre spre a lua povara lui Hristos care este uşoară. Conflictele şi încercările trebuie să le întâmpinăm achitându-ne de această însărcinare. Hristos ne-a chemat la slavă şi virtute. Viaţa pe care ne-a pregătit-o prin suferinţa şi moartea Sa nu L-ar fi costat niciodată durere sau suferinţă dacă n-am fi părăsit-o. Fiecare lepădare de sine şi fiecare sacrificiu pe care îl facem urmând pe Hristos sunt tot atâţia paşi ai oii pierdute care se întoarce în staul. – Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 207

 

Lupta împotriva Legii lui Dumnezeu, care a început în ceruri, va fi continuată până la sfârşitul timpului. Fiecare om va fi încercat. Ascultarea sau neascultarea este problema asupra căreia lumea în­treagă va trebui să hotărască. Va trebui ca toţi să aleagă să asculte ori de Legea lui Dumnezeu, ori de legile oamenilor. Aici se va trage linia de demarcaţie. Nu vor exista decât două clase. Fiecare fiinţă îşi va defini poziţia; şi toţi vor arăta dacă au ales să fie de partea loiali­tăţii sau de partea răzvrătirii. […]

Atunci, planul de mântuire fiind încheiat, caracterul lui Dumnezeu va fi descoperit tuturor fiinţelor create. Se va vedea că preceptele Legii Sale sunt desăvârşite şi neschimbătoare. Păcatul îşi va descoperi natura, iar Satana, caracterul său. Nimicirea păcatului va da satisfacţie iubirii lui Dumnezeu şi va restabili onoarea Sa înaintea unui univers de fiinţe care îndeplinesc cu plăcere voia Sa şi în a că­ror inimă se află Legea Sa. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 664-666

 

Vineri, 27 octombrie: Un gând de încheiere

 

Solii alese, cartea 1, ed. 2012, „Neprihănirea lui Hristos în Lege”, pp. 211-213; „Ascultarea desăvârşită prin Hristos”, p. 323.