ÎNTOARCEREA GREȘITĂ
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra
Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească
Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.Ioan 7:24 Am purtat mai multe pălării de-a lungul anilor, când copiii noștri
Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu
Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om
Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.Psalmii 34:7 Când eram doar o
Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.Evrei 13:16 Îmi amintesc că,
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele
Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, Mântuirea noastră.Psalmii 68:19 Era o zi ca oricare alta când