[Sâmbătă] 24 Noiembrie
Luna „călătorește” în jurul Pământului, efectuând o rotație completă cam într-o lună (mai exact în 27 de zile, 7 ore, 43 minute și 14,95 secunde). Este satelitul natural al Pământului și are un diametru de 3 476 km. Distanța medie de la Pământ la Lună este de 380 400 km. Luna nu are lumină proprie, ci reflectă lumina primită de la Soare.
Luna este „cauza” mareelor – a creșterii și scăderii nivelului apei din oceane și mări, datorită atracției pe care o exercită asupra acestora. Câmpul gravitațional al Lunii ridică oceanele cu circa un metru, în funcție de poziția Soarelui, ajutând prin aceasta viața acvatică în privința hranei, a adăpostului și a reproducerii. Dacă Luna ar fi mai aproape de Pământ, ar produce maree catastrofale.
Luna este principalul „furnizor” de lumină în timpul nopții. Şi funcționează și ca un fel de ceas. Unitățile de timp pe care le arată Luna sunt determinate de „fazele Lunii”. La Luna nouă, Pământul se află între Soare și Lună, astfel că fața dinspre Pământ a Lunii este aproape complet întunecată. Apoi, Luna începe să „crească” – o vedem pe cer ca o seceră foarte subțire, care se lățește până ajunge la „primul pătrar”, când putem vedea frumoasa semilună, atât de diferit prezentată de pictori și graficieni. „Creșterea” Lunii continuă până la faza de „Lună plină”, când întreaga față dinspre Pământ este luminată – atunci o vedem ca pe un frumos glob argintiu, care va scădea din nou, la al doilea pătrar, și apoi tot mai mult, pregătind noua „Lună nouă”.
Toate tipurile de calendare și de unități de măsură a timpului au la bază observarea Soarelui și a Lunii, ca o împlinire a cuvintelor din Geneza 1:14: „Dumnezeu a zis: «Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii»”.
O variație semnificativă a masei Lunii „ar pune în pericol producerea eclipselor totale de Soare și ar face ca Pământul să fie populat cu creaturi cu o vedere nocturnă mult îmbunătățită sau, după caz, slăbită”. O Lună cu masa de două ori mai mică, deci cu un diametru redus cu aproximativ 20% în ideea în care densitatea corpului ceresc s-ar păstra, „ar permite doar producerea eclipselor parțiale sau inelare de Soare, pentru că niciodată Luna nu ar „acoperi” în totalitate steaua, dacă distanța dintre cele două corpuri s-ar conserva”, susține profesorul american. Totuși, teoretic, dacă satelitul ar fi mai puțin masiv, el ar trebui să fie poziționat mai aproape de Terra, iar acest fapt le-ar da eclipselor totale de Soare șanse de producere.
Dacă Luna ar fi „înjumătățită”, ar exercita și o influență mai mică asupra Pământului, ceea ce s-ar traduce și prin maree de o mai slabă intensitate. Țărmurile mărilor și oceanelor ar fi mult mai line, pentru că forța de eroziune a valurilor care se sparg de uscat ar fi mai mică. Deși pare nesemnificativ, în acest caz, vietățile planetei s-ar mai fi confruntat cu o amenințare: gravitația Lunii influențează axa planetei, iar cu un satelit natural mai mic, Pământul ar fi condamnat să treacă prin schimbări relativ bruște ale climei. O Lună „înjumătățită” ar modifica până și durata zilelor. Geologii cred că dacă satelitul nostru natural ar fi fost mai puțin masiv, Pământul nu și-ar mai fi încetinit atât de mult mișcarea, iar zilele ar fi putut avea, astăzi, 15 ore.
Rolurile Lunii sunt multiple, demonstrând încă o dată inteligența Arhitectului a tot ceea ce reprezintă viață.
