Ediția instructori (st. 7)

Obiective

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să observe în ce perioadă a istoriei lumii ne aflăm şi să identifice „simptomele” sfârşitului, în lumina avertizărilor date de Isus.
La nivelul sentimentelor: Să recunoască urgenţa momentului şi să-şi întărească speranţa.
La nivel practic: Să se pregătească pentru întâlnirea cu Domnul. Să-şi schimbe priorităţile. Să nu creadă în hristoşii mincinoşi.

SCHIŢA STUDIULUI

I. Cunoştinţe: Semnele sfârşitului
A. Cum ne putem da seama în ce perioadă din calendarul profetic ne situăm?
B. Care sunt semnele sfârşitului? Cum să identificăm învăţăturile false despre sfârşit şi cum să-i identificăm pe hristoşii mincinoşi?
C. De ce nu putem şti timpul exact când va veni sfârşitul?

II. Sentimente: Urgenţa momentului
A. De ce ne înfricoşează atât de mult evenimentele sfârşitului? Cum să învingem aceste sentimente?
B. De ce nu avem motive să ne temem de aceste necazuri?
C. De ce ne sporesc evenimentele acestea dorul după Împărăţia lui Dumnezeu?

III. Practic: Pregătiţi calea Domnului!
A. Ce ar trebui să faci ca să te pregăteşti pentru venirea Domnului?
B. Ce ar trebui să faci ca să-i pregăteşti pe ceilalţi pentru venirea Lui?
C. Ce ar trebui să faci pentru a duce vestea venirii Lui în lume?

Rezumat: Cuvintele rostite de Isus înainte de răstignirea Sa sunt avertizări serioase despre judecată, care privesc timpul sfârşitului şi destinul întregii lumi.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

1. MOTIVARE
Pasajul central: Matei 24:42-44.

Ideea de bază: Vestea venirii Fiului omului nu se referă doar la evenimentele extraordinare care o vor preceda; evenimentul în sine are un efect imediat asupra vieţii noastre spirituale. Acum este timpul să ne împrospătăm relaţia cu Domnul. Evenimentul viitor al venirii Sale conferă sens şi valoare călătoriei noastre religioase şi spirituale prezente. Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul în rugăciune şi în serviciile de închinare, cu atât mai mult vom dori să-L vedem faţă în faţă.
Studiul acesta va aborda profeţiile şi învăţăturile date de Isus în ultima Sa cuvântare de pe Muntele Măslinilor. Avertizările Sale sunt valabile pentru toţi ucenicii Săi din toate generaţiile, dar în mod special pentru ucenicii Săi din vremea sfârşitului. Istoria umanităţii se va sfârşi. Isus ne avertizează că sfârşitul acesta va fi dificil şi zguduitor şi ne îndeamnă să ne pregătim corespunzător. Accentul nu trebuie să cadă pe înfricoşarea oamenilor, ci pe încurajarea lor de a-şi întări credinţa şi speranţa şi de a-şi reorganiza priorităţile. Dacă suntem conştienţi că timpul sfârşitului a sosit, atunci sfatul lui Isus de a căuta „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6:33) este mai relevant ca oricând.

Discuţie introductivă: De ce şi cum ar trebui să ne împrospătăm conştienţa identităţii şi misiunii noastre ca adventişti, care se referă la timpul sfârşitului şi la venirea foarte apropiată a lui Hristos? Când ne gândim la istoria noastră, poate că suntem frustraţi şi descurajaţi şi poate că schimbăm discuţia. Mişcarea adventistă de ziua a şaptea a trecut prin dezamăgiri; acum, după atâta timp de când vestim Evanghelia, am devenit o instituţie complexă şi bine organizată şi parcă ne-am stabilit permanent în lumea aceasta.

De discutat
1. Cum putem îmbina nevoia de acţiune înţeleaptă pe pământ cu pasiunea pentru Împărăţia cerească?

2. Putem îmbina nevoia de confort în viaţă cu nevoia pregătirii urgente pentru venirea Sa?

2. APROFUNDAREA STUDIULUI
Modul în care vesteşte Isus timpul sfârşitului şi venirea Sa ar trebui să fie pentru noi toţi o sursă de inspiraţie. El nu-Şi începe predica cu o afirmaţie, cu un mesaj teologic sau cu o prezentare PowerPoint a unei doctrine importante. El începe cu o întrebare pornind de la o realitate prezentă, templul: „Vedeţi voi toate aceste lucruri?” (Matei 24:2). Apoi îi şochează pe ucenicii Săi cu vestea că templul va fi distrus. Şi abia după ce ucenicii Îi cer amănunte: „Spune-ne, când… şi care…?” (Matei 24:3), le vorbeşte despre situaţia lor prezentă, din care va desprinde mesajul: „De aceea…” (Matei 24:15). Observă că Îşi ia primul argument din Scriptură, un bine cunoscut verset din cartea lui Daniel „urâciunea pustiirii” (Matei 24:15), după care îi încurajează să citească şi să înţeleagă (Matei 24:15). Primul Său mesaj este o profeţie despre necazul cel mare (Matei 24:21). Pe profeţia aceasta despre timpul sfârşitului clădeşte apoi învăţătura despre „Împărăţia cerurilor” prin intermediul pildelor (Matei 24:22 – 25:30).

Comentariu biblic

I. Necazul cel mare
(Revedeţi împreună, în grupă, Matei 24:15-28.)

Când a scris cartea Exodul, Moise a descris procesul construirii sanctuarului (Exodul 25-40) după modelul raportului despre crearea lumii (Geneza 1:1 – 2:4). Ambele evenimente se desfăşoară în şapte etape şi ambele se încheie cu aceeaşi expresie tehnică: „Astfel… a sfârşit/isprăvit… lucrarea” (Geneza 2:2; Exodul 40:33).

În mod similar, construirea Templului lui Solomon are loc în şapte etape şi se încheie cu expresia: „Aşa a sfârşit/Astfel s-a isprăvit toată lucrarea” (1 Împăraţi 7:40,51). Expresia aceasta apare doar în aceste trei pasaje. Paralela dintre construirea sanctuarului/templului şi lucrarea de creare a lumii indică faptul că, pentru Moise, exista o relaţie între lume şi sanctuar/templu (vezi şi Psalmii 78:69; compară cu 134:3; 150:1,6). De aceea, când Isus a vorbit despre distrugerea templului, ucenicii au înţeles că El se referea la sfârşitul lumii. Expresia „urâciunea pustiitorului” este o expresie foarte rară, utilizată de Daniel pentru prezicerea distrugerii Ierusalimului, care a avut loc în anul 70 d.Hr. (Daniel 9:27; 12:11). Isus aplică această expresie la acest eveniment. Dar o aplică şi la distrugerea finală a lumii, al cărei simbol era templul. El Se adresează astfel la două categorii de ascultători: ucenicilor Săi care aveau să prindă distrugerea templului din Ierusalim şi ucenicilor Săi din timpul sfârşitului care aveau să prindă evenimentele sfârşitului – adică noi.

La fel ca ucenicii lui Isus şi ca iudeii din timpul acela, şi noi avem nevoie să acceptăm mai întâi faptul că va exista un sfârşit. Isus declară că va exista, fără a preciza când anume va veni el. Mesajul Său este relevant pentru toate generaţiile de creştini. Însă Isus are în mod deosebit în minte generaţia de creştini din perioada sfârşitului. Doar ei vor reuşi să recunoască şi să „vadă” aceste evenimente (Matei 24:15). Şi vor reuşi să-L vadă şi să-L recunoască pe Isus ca fiind Hristosul, fiindcă au fost avertizaţi în prealabil de El cu privire la hristoşii mincinoşi (Matei 24:25).

De discutat: Discutaţi despre metoda pedagogică a lui Isus. Cum putem aplica metoda Sa în activitatea noastră de evanghelizare? Care este preocuparea Sa principală? Ce putem învăţa din felul în care Isus abordează Scriptura? Ce legătură are Scriptura cu viaţa personală şi cu istoria? Ce să facem ca să nu cădem în capcanele hristoşilor mincinoşi şi ale interpretărilor mincinoase ale profeţiei?

II. Împărăţia cerurilor
(Revedeţi împreună, în grupă, Matei 25:1-30.)

Isus anunţă că va vorbi despre „Împărăţia cerurilor” (Matei 25:1,14), însă nu o descrie în mod direct, ci în mod indirect, prin intermediul comparaţiei, arătând cu ce „se va asemăna” ea. Apoi zăboveşte asupra situaţiei noastre pe pământ, în existenţa cotidiană. Prima pildă, a fecioarelor, aparţine domeniului personal. A doua pildă, a talanţilor, aparţine domeniului afacerilor. La o comparare a lor, descoperim lecţii similare, dar şi lecţii distincte despre cum să ne pregătim pentru Împărăţia cerurilor.

O lecţie comună este aceasta: untdelemnul simbolizează darul Duhului Sfânt care ne ajută să înţelegem Scripturile. Ideea este că noi nu putem produce lumină singuri. Avem nevoie de lumină de la sursa divină exterioară. Ar trebui să ne obişnuim să luăm în serios aceste daruri preţioase. Ar trebui să fim atenţi să păstrăm untdelemnul. Fecioarele nechibzuite nu s-au îngrijit de untdelemn la fel cum robul răul nu s-a îngrijit de talantul primit.

La lecţia despre importanţa credincioşiei şi despre grija pentru darurile primite, pilda talanţilor adaugă lecţia creativităţii. Nu este suficient să păstrăm ce am primit, este necesar să găsim metode noi de a le înmulţi. Lucrul acesta este adevărat şi cu privire la cercetarea Scripturilor. Nu este destul să repetăm aceleaşi vechi adevăruri; ar trebui să studiem textul biblic pentru a găsi noi mărgăritare. Lecţia aceasta este valabilă şi în viaţa bisericii. Nu este suficient ca biserica să-şi păstreze credincioşii. Este necesar să-i ajute să crească şi să-şi mărturisească speranţa.

De discutat: De ce nu a descris Isus Împărăţia cerurilor în mod direct? Ce relevanţă au cele două pilde prezentate de El pentru pregătirea noastră pentru Împărăţia lui Dumnezeu? De ce nu sunt primite toate fecioarele şi de ce nu sunt primiţi toţi robii? Cum împăcăm ideea că Dumnezeu este iubitor şi îndurător cu imaginea stăpânului sau a mirelui aspru?

3. APLICAŢIA

Isus a vorbit despre Împărăţia cerurilor în pilde pentru că Şi-a dorit, printre altele, ca ucenicii Lui să nu se limiteze la înţelegerea şi aprecierea adevărurilor profunde şi valoroase pe care li le prezenta, ci să le şi integreze în viaţa lor zilnică.

Întrebări
1. Ce aplicaţii la viaţa noastră zilnică găsim în pilda talanţilor? Aplică lecţiile transmise de ea la munca ta sau la viaţa ta personală.
2. Invită-i pe participanţi să compare cele două pilde şi să enumere lecţiile comune şi lecţiile diferite transmise de ele. Care este imaginea de ansamblu pe care o creează ele?

4. ACTIVITATE

Isus a prezentat adevărurile cele mai dificile prin intermediul pildelor. Şi noi ar trebui să folosim această metodă. Observă că unele pilde se inspiră din folclorul din zonă. Ce învăţăm din faptul că Isus era familiarizat cu cultura din vremea Sa şi din capacitatea Sa de a scoate din ea idei noi?