[Marți] 15 Mai

 

Ce importanţă are pentru mine?

 

În vremea apostolilor, biserica se lupta şi cu greutăţi materiale, băneşti. Mulţi dintre noii membri i-au venit însă în ajutor. Nu numai că plăteau cheltuielile bisericii, ci îi ajutau şi pe membrii săraci, care rămăseseră fără casă şi fără familie, pentru că se făcuseră creştini.

 

„Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.” (Faptele 2:45)

 

Anania şi Safira, oameni cu dare de mână, au simţit că trebuie să facă şi ei ceva. Şi au declarat, înaintea tuturor, că vor vinde o moşioară şi vor dărui bisericii banii (vezi Faptele 5). După această hotărâre, au mai vorbit între ei şi, văzând câţi bani au luat, au considerat că sunt mai mulţi decât ar fi vrut ei să dea. Aşa că s-au gândit să păstreze pentru ei o parte din bani. Altfel spus, darul lor nu era făcut cu toată inima.

 

A venit vremea să-şi împlinească făgăduinţa. Şi, pentru că doreau să fie bine văzuţi în biserică, s-au gândit să spună că au adus toţi banii pe care i-au luat pe moşia vândută, deşi opriseră o parte din bani.

 

Înştiinţat de Duhul Sfânt, Petru i-a întrebat dacă darul lor era preţul întreg al moşiei şi ambii au spus că aşa era. Nu le ceruse nimeni nimic, dar, după ce promiseseră că vor da tot, ce spuneau acum era o mare minciună. Au murit pe loc. Dumnezeu i-a pedepsit atât de aspru, ca să fie o lecţie şi toţi să înţeleagă cât de mult urăşte El minciuna. Astăzi, foarte rar se întâmplă să fie pedepsite păcatele pe loc, aşa ca atunci, dar nu înseamnă că El nu urăşte la fel de mult minciuna. Cei ce înşală cu bună ştiinţă vor fi pedepsiţi. Dumnezeu cunoaşte inima şi va acţiona după ce vede în ea.

 

„Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” (1 Timotei 6:10)

 

„Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce nu are.” (2 Corinteni 8:12)