[Sâmbătă] Hristos în sanctuarul ceresc

9. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
10. pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ. (Filipeni 2:9,10, VDCC)

Când se referă la lucrarea Domnului Isus din sanctuarul ceresc, cartea Evrei declară că El a intrat acolo „ca înainte-mergător” al nostru, „când a fost făcut «Mare-Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec»” (Evrei 6:20).

Scriptura, în special Noul Testament, arată clar că Hristos îndeplineşte în sanctuarul ceresc slujba de Mare-Preot al nostru, pe care Şi-a asumat-o după ce S-a dat ca jertfă pentru noi aici, pe pământ (vezi Evrei 10:12).

Săptămâna aceasta, vom studia despre slujirea lui Hristos în sanctuarul ceresc. Lucrarea Sa de mijlocire este esenţială pentru pregătirea poporului Său pentru timpul sfârşitului: „Subiectul sanctuarului şi al judecăţii de cercetare trebuie clar înţeles de poporul lui Dumnezeu. Toţi oamenii trebuie să cunoască personal poziţia şi misiunea Marelui-Preot. Altfel le va fi imposibil să aibă acea credinţă care este absolut necesară în această perioadă sau să ocupe locul hotărât de Dumnezeu pentru ei.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 401)

5 mai – Sabatul Companionului

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ioan 17 – Faptele apostolilor 2

  1. De ce au spus conducătorii iudei că nu pot să-L omoare pe Isus?
  2. Unde scrie că Isus a făcut multe alte semne și multe alte lucruri, pe care Ioan nu le-a scris în „cartea” sa?
  3. Cum este exprimată distanța de la Muntele Măslinilor până la Ierusalim?
  4. Ce anume a determinat adunarea mulțimii care i-a auzit pe ucenici vorbind în mai multe limbi?

Istoria mântuirii, cap. 10

  1. În ce condiții nu ar mai fi fost pus Avraam la cea mai înfricoșătoare încercare?