[sâmbătă, 8 iunie] Conflictul se apropie

 

 

Text de memorat:

 

Ioan 17:17

„Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”.

 

Există un dispozitiv medical relativ nou numit biochip sau Verichip, de mărimea unui bob de orez, care, implantat într-un pacient și scanat cu un scanner extern, transmite informații despre istoricul medical al pacientului. Unii creștini consideră că acest lucru face parte dintr-o conspirație de impunere a semnului fiarei. Pentru alții, semnul fiarei are legătură cu codurile de bare de pe produsele din supermarketuri sau este un număr misterios de pe bancnotele americane care se presupune că ar însuma 666. Pentru unii are legătură cu ordinul masonic, cu Illuminati, cu elicopterele negre ale ONU sau cu ONU în sine.

 

Scopul studiului din această săptămână este să prezinte viitorul conflict din perspectiva închinării. Satana va pune la îndoială autoritatea lui Dumnezeu prin subminarea legii Sale, în special a Sabatului, care va deveni centrul conflictului global. Satana urăște Sabatul pentru că Îl urăște pe Creator și va folosi constrângerea pentru a ne abate loialitatea față de Hristos. Apelul final al lui Dumnezeu este un apel la credincioșie față de Hristos în ciuda persecuției, boicotului economic, întemnițării și decretului de moarte. Studiul din această săptămână pune accent pe puterea Domnului Isus de a ne trece prin ultimul conflict al pământului.

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Osea 9 – Ioel 1
1. Care au fost rezultatele propășirii viei mănoase Israel?
2. Cu ce-L înconjoară Efraim și casa lui Israel pe Dumnezeu?
3. Prin cine a scos Domnul pe Israel din Egipt și l-a păzit?
4. Cum se face întoarcerea la Domnul?

 

Ellen G. White: „Divina vindecare”, capitolul „Adevărata educație – o instruire misionară”
5. Ce susținea Dumnezeu în tot ceea ce stabilea cu Israel?

 

 

Post-ul [sâmbătă, 8 iunie] Conflictul se apropie apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro