[marți, 6 februarie] O conștiință alterată

În articolul anterior am descoperit faptul alarmant că Hollywoodul și industria publicitară folosesc metode hipnotice pentru a accesa și a influența subconștientul oamenilor.

Am mai aflat că divertismentul media are un efect degradant asupra lobului frontal (organul nostru spiritual), în timp ce mărește sistemul limbic al creierului, adică sediul majorității luptelor noastre cu păcatul.

Nu ne surprinde că Hollywoodul și Madison Avenue nu ne aduc nimic bun. Dar ceea ce ne surprinde este că realizatorii de jocuri sunt pe deplin conștienți de ceea ce fac.

Vă amintiți statistica despre cei 19 milioane de americani care sunt dependenți de jocurile video? Iată ce a spus un designer de jocuri, sub protecția anonimatului: „Facem în așa fel încât jocul să fie un fel de joc de noroc” („Game Addiction”, p. 84). Neils Clark, fost dependent de jocuri și renumit expert în jocuri, explică în ce fel îi captează jocurile și îi fac dependenți pe jucători atât de ușor:

„În jocurile video, recompensele sunt date în mod aproape continuu, prin câștigarea de puncte de experiență (xp), care îi permit personajului să treacă la un nivel superior. La început, jocul dă recompense așa cum bunicii le întind copiilor prăjituri și bomboane… Uciderea lui Iepurilă, obținerea unei săbii, sau a unei armuri strălucitoare, dezvoltarea unor abilități, puteri și a unei varietăți de capacități – este ca și cum i-ai da unui cățeluș o bucată de carne de vită ori de câte ori urinează pe ziar… Aceasta încurajează și determină jucătorul să continue jocul. Devii repede mai puternic, poți ucide mai mulți monștri, poți merge în mai multe locuri, poți vedea mai multe lucruri, poți întâlni prieteni noi, poți îndeplini diferite sarcini și toate acestea îți deschid ușa către consolidarea puterii proprii. Apoi ești prins într-o nouă capcană. Imunitatea începe să scadă. Trebuie să ucizi mai mult sau monștri mai mari pentru a câștiga xp, bani și echipament. Nivelul nu mai poate fi atins atât de ușor. Ajunși aici, mulți descoperă că doresc să joace timp mai îndelungat și mai din greu, pentru că au fost deja condiționați să-și dorească să audă acel sunet de clopoțel pe care jocul îl scoate când obții premii” („Game Addiction”, p. 85).

Alt realizator de jocuri anonim a admis, într-un interviu, că folosește aceleași metode fără scrupule folosite și de industria publicității pentru a-l ține prins pe jucător. A recunoscut chiar că scopul este manipularea chimiei corpului pentru a te face să simți că vei muri realmente în joc („Times of Asia”, 10 mai 1999).

Cei care joacă sunt mult mai afectați decât cei care produc jocurile, care sunt conștienți de adicția jucătorilor și duc o viață dublă, imorală. Cercetătorii japonezi au descoperit că jucătorii constanți își pierd, în timpul jocului, activitatea cerebrală a undelor beta de frecvență înaltă. Cu alte cuvinte, ei alunecă într-o transă la începerea jocului. Ceea ce este mai înfricoșător este că jucătorii cei mai înverșunați nu reintră în activitatea normală a undelor beta nici chiar după terminarea jocului. Dr. Akio Mori a observat că jucătorii aceștia au creierul mai asemănător cu al unui om care suferă de demență decât cu al unuia cu activitate cerebrală normală.

Jucătorii au observat că jocul poate fi o experiență meditativă. Un designer de înaltă clasă în domeniul jocurilor, Jane McGonigal, este de fapt un susținător al meditației răsăritene (new age) ca mijloc de a aduce pacea în lume. Nu este de mirare faptul că McGonigal a pledat pentru promovarea jocurilor ca mod de a face lumea mai bună, pentru că starea în care un jucător alunecă se aseamănă cu transa meditativă budistă.

Cu peste o sută de ani în urmă, Dumnezeu Și-a avertizat poporul despre mesmerismul din ultimele zile. La fel, El ne-a avertizat să ne păzim de jocuri și de performanțele teatrale, care duc la confuzia simțurilor și la eclipsarea luminii lui Dumnezeu.

„Lucrarea lui Satana este să conducă oamenii la ignoranță față de Dumnezeu, pentru a capta și absorbi astfel mintea, ca Dumnezeu să nu mai aibă loc în gândurile lor. Educația pe care ei au primit-o a fost una care să le aducă confuzie minții și să eclipseze adevărata lumină. Satana nu dorește ca lumea să aibă cunoștința lui Dumnezeu. El va fi mulțumit dacă poate să însceneze un joc de acțiune sau performanțe teatrale care vor aduce tulburare asupra simțurilor unui tânăr, astfel ca el să piară în întuneric, în timp ce lumina strălucește pretutindeni.” – „The Review and Herald”, 13 martie 1900