[vineri, 22 decembrie]

 

 

„Fiecărei familii şi fiecărei şcoli, fiecărui părinte, profesor şi copil asupra căruia a strălucit lumina Evangheliei i se pune întrebarea care i-a fost pusă şi împărătesei Estera atunci când poporul evreu trecea printr-o criză gravă: «Cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?» (Estera 4:14)” (Ellen G. White, „Educație”, p. 263).

 

„În vechime, Domnul a lucrat în mod minunat prin femei consacrate care s-au implicat în lucrarea Sa alături de bărbați pe care El îi alesese să fie reprezentanții Săi. El S-a folosit de femei pentru a câştiga biruințe mari şi decisive. De mai multe ori în vremuri de criză, El le-a adus în față și a lucrat prin ele pentru salvarea multor vieți. Prin împărăteasa Estera, Domnul Și-a eliberat în mod minunat poporul. Într-o vreme când părea că nicio putere nu putea să-i salveze pe iudei, Estera şi femeile din preajma ei au înfruntat situația cu post, rugăciune şi acțiune promptă şi au salvat poporul. […] Din studierea contribuției femeilor la lucrarea lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament vom învăța  lecții care ne vor face în stare să înfruntăm situațiile de criză din lucrarea care se face în zilele noastre. Poate că nu suntem puși în situații la fel de critice şi de importante ca acelea în care s-a aflat poporul lui Dumnezeu din timpul Esterei, dar adesea femeile convertite pot să îndeplinească un rol important chiar din poziții mai umile. Multe au făcut lucrul acesta şi sunt gata să-l facă din nou” (Ellen G. White, „Fiice ale lui Dumnezeu”, p. 45, 46).

 

 

Post-ul [vineri, 22 decembrie] apare prima dată în Studiu Biblic.