[marți, 4 iulie] Marele plan divin centrat pe Hristos
3. Care este planul lui Dumnezeu „la împlinirea vremurilor” și cât de extinsă este raza sa de acțiune? Efeseni 1:9,10
Efeseni 1:9,10
„9 …căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi, 10 ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ”.
Pavel numește în trei feluri planul lui Dumnezeu: (1) „taina voii Sale”, (2) „planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși” și (3) planul pentru „împlinirea vremurilor”. Care este planul suprem, final al lui Dumnezeu? Să unească totul, de pretutindeni, în Isus.
Termenul pe care îl folosește Pavel pentru a descrie acest plan este unul pitoresc (gr., anakephalaiōsasthai) – a „conduce” sau „a aduna” toate lucrurile în Hristos. În practicile antice de contabilitate, se „aduna” o coloană de cifre, iar totalul se adăuga deasupra lor. Isus Se află în fruntea planului escatologic final al lui Dumnezeu. Acest plan care se concentrează pe Hristos a fost făcut „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4) și este atât de amplu încât cuprinde tot timpul („împlinirea vremurilor”) și tot spațiul („toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ”). Pavel anunță unitatea în Hristos ca marele obiectiv divin pentru univers.
Luând în discuție subiectul planului lui Dumnezeu la „împlinirea vremurilor” (1:10), Pavel conturează o temă pe care o va integra în întreaga scrisoare. Dumnezeu Își începe planul de a uni toate lucrurile – întemeiat pe moartea, învierea, ridicarea la cer și înălțarea lui Isus pe tron (1:15 – 2:10) – prin înființarea bisericii și unirea în ea a elementelor disparate ale omenirii: evreii și neevreii (2:11 –3:13).
Astfel, biserica le semnalează puterilor răului că planul lui Dumnezeu este în desfășurare și stăpânirea lor dezbinătoare se va sfârși (3:10), după cum spune Biblia în Apocalipsa 12:12 –„Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”
A doua jumătate a scrisorii lui Pavel începe cu o chemare înflăcărată la unitate (Efeseni 4:1-16) și continuă cu un lung îndemn la evitarea comportamentului care distruge unitatea și la crearea, în schimb, a solidarității cu ceilalți credincioși (4:17 – 6:9). Pavel încheie cu imaginea încurajatoare a bisericii ca armată unită, participând cu zel la răspândirea păcii în numele lui Hristos (6:10-20).
Cum poți recunoaște și aprecia faptul că răscumpărarea de care ai beneficiat în Isus este parte din ceva cuprinzător și măreț, un element din planul calculat și suprem al lui Dumnezeu de a uni toate lucrurile în Hristos?
Post-ul [marți, 4 iulie] Marele plan divin centrat pe Hristos apare prima dată în Studiu Biblic.