Comentarii inspirate – st. 1, trim. II

 

 

Conflictul cosmic

 

Sabat după-amiază, 31 martie

 

Lumea căzută este câmpul de bătaie pentru cel mai mare conflict la care au fost vreodată martori universul ceresc şi puterile pământului. Ea a fost desemnată ca scenă pe care să se dea marea luptă dintre bine şi rău, dintre cer şi iad. Fiecare fiinţă omenească ia parte la acest conflict. Nimeni nu poate să rămână pe un teren neutru. Oamenii trebuie fie să-L accepte, fie să-L respingă pe Răscumpărătorul lumii. Toţi sunt martori, fie pentru, fie împotriva lui Hristos. Mântuitorul îi cheamă pe aceia care stau sub steagul Său să participe în acest conflict alături de El, ca soldaţi credincioşi, ca să poată moşteni cununa vieţii. Ei au fost înfiaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Hristos le-a dat făgăduinţa sigură că aceia care sunt părtaşi la umilinţa şi suferinţa Sa pentru adevăr vor primi o răsplată mare în Împărăţia cerului.

Crucea Golgotei înfruntă şi, în final, va învinge orice putere pământească sau demonică. În cruce se concentrează toată puterea şi de la ea pleacă toată puterea. Ea este marele centru de atracţie, căci pe ea Şi-a dat viaţa Hristos pentru neamul omenesc. Această jertfă a fost dată cu scopul readucerii omului la desăvârşirea iniţială, da, ba chiar mai mult. Ea a fost adusă pentru a-i oferi omului o transformare totală a caracterului, făcându-l mai mult decât biruitor. Aceia care îl biruiesc, prin puterea lui Hristos, pe marele vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al omului vor ocupa în curţile cerului o poziţie mai înaltă decât a îngerilor care n-au căzut niciodată. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 248

Niciunul dintre cei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu nu este scutit de dificultăţi și încercări, dar, când vin necazuri, adevăratul creștin nu devine neliniștit, neîncrezător sau descurajat. Deși nu avem capacitatea de a cunoaște deznodământul încercărilor prin care trecem și nici nu putem înţelege scopul intervenţiilor providenţiale ale lui Dumnezeu, nu trebuie să ne pierdem încrederea. Dacă ne aducem aminte de mila duioasă a Domnului, vom așeza asupra Lui întreaga povară a grijilor noastre și vom aștepta cu răbdare salvarea din partea Sa.

Prin luptă, viaţa spirituală devine mai puternică. Încercările suportate cu bine vor dezvolta statornicia caracterului și însușiri spirituale preţioase. Adesea, roadele desăvârșite ale credinţei, umilinţei și iubirii se maturizează cel mai bine când suntem înconjurați de nori de furtună și întuneric. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 39

Sunt mulţi oameni care nu înţeleg conflictul care are loc între Hristos şi Satana pentru a câştiga sufletul oamenilor. Ei nu înţeleg că, dacă vor să stea sub steagul însângerat al Prinţului Emanuel, trebuie să fie dispuşi să fie părtaşi la luptele Sale şi să ducă un război hotărât împotriva puterilor întunericului. (…)

Câştigarea vieţii veşnice va presupune întotdeauna o luptă, un conflict. Noi trebuie să fim găsiţi ducând continuu lupta cea bună a credinţei. Noi suntem soldaţii lui Hristos, iar din partea celor care se înrolează în armata Sa se aşteaptă un efort mare, o activitate care să le solicite energiile la maximum. Trebuie să înţelegem că viaţa de soldat este una de luptă agresivă, de perseverenţă şi de rezistenţă. Să suportăm încercările de dragul lui Hristos. – In Heavenly Places, p. 259

 

Duminică, 1 aprilie: Căderea unei fiinţe desăvârşite

 

Primul păcătos a fost o fiinţă pe care Dumnezeu o înălţase foarte mult. (…) Satana a ajuns să cedeze puţin câte puţin în faţa dorinţei de înălţare de sine. Scriptura spune: „Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale. Ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta.” „Tu ziceai în inima ta: «Îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu… Voi fi ca Cel Preaînalt.»” Deşi îşi primise toată slava de la Dumnezeu, îngerul acesta puternic a ajuns să o considere a lui. Nemulţumit de poziţia sa, cu toate că era onorat mai presus de oştirea cerească, s-a încumetat să râvnească la omagiul datorat exclusiv Creatorului. În loc să aibă grijă ca Dumnezeu să ocupe primul loc în afecţiunea şi în supunerea tuturor fiinţelor create, s-a străduit să atragă la el slujirea şi loialitatea lor. Şi, poftind slava cu care Tatăl Infinit L-a învestit pe Fiul Său, acest prinţ al îngerilor a aspirat la puterea care era exclusiv prerogativa lui Hristos. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 4, p. 1162

Satana este un înșelător. Când a păcătuit în cer, nici chiar îngerii loiali lui Dumnezeu nu au înţeles pe deplin caracterul lui. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu l-a nimicit imediat. Dacă Satana ar fi fost nimicit imediat, îngerii sfinţi nu ar fi înţeles dreptatea și iubirea lui Dumnezeu. Îndoiala cu privire la bunătatea lui Dumnezeu ar fi fost ca o sămânţă rea, care ar fi adus roadele amare ale păcatului și ale nenorocirii. Prin urmare, autorul răului a fost cruţat și lăsat să-și manifeste caracterul în mod deplin. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a suportat durerea de a vedea lucrările răului. Decât să îngăduie ca vreuna dintre fiinţele create de El să fie înșelată de declaraţiile mincinoase ale celui nelegiuit, mai degrabă a oferit darul nemăsurat al Jertfei de pe Golgota, deoarece neghina nu poate fi smulsă, fără să existe pericolul de a smulge și grâul preţios odată cu ea. Oare nu ar trebui să fim noi la fel de răbdători faţă de semenii noștri cum este Domnul cerului și al pământului faţă de Satana? – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 48

Dumnezeu ne-a dat puterea de a alege liber; ne-o putem exercita, căci este a noastră. Noi nu ne putem schimba inimile, nu ne putem controla gândurile, pornirile, afecţiunile. Nu ne putem face pe noi înşine curaţi, potriviţi pentru a-I servi lui Dumnezeu. Dar putem alege să-I slujim lui Dumnezeu, Îi putem da voinţa noastră și atunci El va lucra în noi şi voinţa, şi înfăptuirea după plăcerea Lui. Astfel, întreaga noastră fire va fi adusă sub controlul lui Hristos.

Prin corecta exercitare a voinţei, poate fi făcută o schimbare totală în viaţă. Predându-I lui Hristos voinţa noastră, ne aliem cu puterea divină. Primim tărie de sus pentru a fi perseverenţi. O viaţă curată şi nobilă, o viaţă de biruinţă asupra apetitului şi poftei este posibilă pentru oricine îşi va uni voinţa sa slabă şi şovăitoare cu voinţa atotputernică şi neclintită a lui Dumnezeu. – Divina vindecare, ed. 2014, p. 160

 

Luni, 2 aprilie: Mai mult decât cunoştinţe teoretice

 

Când a devenit pe deplin conştient că nu exista nicio posibilitate de a-I mai fi plăcut lui Dumnezeu, Satana a început să-şi manifeste toată ura şi răutatea. S-a consultat cu îngerii lui şi a fost conceput un plan pentru continuarea luptei împotriva conducerii lui Dumnezeu. Când Adam şi Eva au fost puşi în frumoasa grădină, Satana a făcut planuri pentru a-i nimici. Dacă ascultau de Dumnezeu, era cu neputinţă ca acest cuplu fericit să fie privat de fericirea pe care o avea. Satana nu-şi putea exercita puterea asupra lor dacă ei nu-L nesocoteau mai întâi pe Dumnezeu şi nu pierdeau favoarea Sa. Trebuia ticluit un plan pentru a-i duce la neascultare, pentru a-I provoca nemulţumirea lui Dumnezeu şi a-i aduce sub influenţa directă a lui Satana şi a îngerilor lui. S-a hotărât ca Satana să ia altă formă şi să se arate interesat de oameni. El trebuia să le provoace neîncredere în sinceritatea lui Dumnezeu şi să-i facă să aibă îndoieli asupra sensului cuvintelor Sale. După aceea, el trebuia să le stârnească curiozitatea şi să-i determine să se amestece în planurile nepătrunse ale lui Dumnezeu – chiar păcatul de care se făcuse vinovat Satana – şi să cerceteze cauza restricţiei divine faţă de pomul cunoştinţei binelui şi răului. – Scrieri timpurii, ed. 2015, p. 177

În timp ce Dumnezeu căuta binele omului, Satana urmărea ruina lui. Când, neţinând cont de avertismentul Domnului cu privire la pomul interzis, s-a aventurat în apropierea lui, Eva a intrat în contact cu vrăjmașul ei. Odată stârnite interesul și curiozitatea, Satana a început să nege cuvântul lui Dumnezeu și să semene în Eva neîncredere în înţelepciunea și bunătatea Lui. (…)

Satana a pretins că numai consecinţe pozitive au decurs din faptul că a mâncat din fructul oprit, însă nu a lăsat să se înţeleagă și că, deoarece încălcase porunca divină, fusese alungat din cer.

Erau minciuni, însă ascunse atât de bine sub aparenţa adevărului, încât Eva, ameţită, măgulită și ademenită, nu și-a dat seama de înșelăciunea căreia îi căzuse pradă. A poftit ceea ce Dumnezeu interzisese și s-a îndoit de înţelepciunea Sa. A dat la o parte credinţa, cheia cunoașterii. „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat” [Geneza 3:6]. Fructul era o încântare pentru simţuri și, pe măsură ce mânca din el, părea că simte o putere înviorătoare și se vedea pășind într-un stadiu superior al existenţei. Călcătoare a poruncii acum, Eva însăși a devenit ispititoarea soţului ei, „și bărbatul a mâncat și el” (Geneza 3:6). – Educaţie, ed. 2012, pp. 21–22

Adam şi Eva au mâncat amândoi din fruct şi au obţinut o cunoaştere pe care, dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, nu ar fi avut-o niciodată, o experienţă în neascultare şi neloialitate faţă de Dumnezeu, cunoaşterea că erau goi. Veşmântul inocenţei, un acoperământ de la Dumnezeu care îi acoperea, a dispărut, iar ei au suplinit lipsa acestui veşmânt ceresc cosând frunze de smochin ca să-și facă şorţuri. (…) Dacă Adam şi Eva nu s-ar fi atins niciodată de pomul interzis, Domnul le-ar fi oferit cunoaştere, o cunoaştere în care nu ar fi existat blestemul păcatului, o cunoaştere care le-ar fi adus bucurie veşnică. – Conflict and Courage, p. 17

 

Marţi, 3 aprilie: Război în cer şi pe pământ

 

Marele uzurpator a continuat să se justifice până la încheierea conflictului din cer. Când s-a făcut anunţul că trebuia alungat din locaşurile fericirii împreună cu toţi simpatizanţii lui, liderul rebel şi-a declarat deschis dispreţul faţă de Legea Creatorului. A denunţat statutele divine drept o restrângere a libertăţii lor şi a declarat că scopul lui era abolirea Legii. Într-un singur gând, Satana şi oştirea lui au aruncat toată vina răzvrătirii lor pe Hristos, declarând că, dacă nu ar fi fost mustraţi, nu s-ar fi răzvrătit niciodată.

Răzvrătirea lui Satana avea să fie o lecţie pentru univers de-a lungul tuturor veacurilor următoare, o mărturie perpetuă despre natura şi consecințele teribile ale păcatului. Urmările domniei lui Satana, efectele ei asupra oamenilor şi asupra îngerilor aveau să evidenţieze rodul negreşit al înlăturării autorităţii divine. Aveau să dea mărturie că bunăstarea tuturor fiinţelor create este legată de existenţa Legii lui Dumnezeu şi a guvernării Sale. Astfel, istoria acestui experiment teribil al răzvrătirii avea să fie o protecţie perpetuă pentru toate fiinţele inteligente sfinte, ca să le împiedice să fie amăgite cu privire la natura fărădelegii, să le ferească de comiterea păcatului şi de pedeapsa lui. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 4, p. 1162

Dacă îngăduim treburilor care nu contenesc să ne asalteze, să ne îndepărteze de ţinta noastră de a-L căuta pe Domnul în fiecare zi, vom face cele mai mare greşeli, vom suferi pierderi, căci Domnul nu este cu noi; noi am închis uşa şi El nu poate avea acces la sufletele noastre. Însă, dacă ne rugăm chiar când mâinile noastre sunt ocupate, urechea Mântuitorului este deschisă ca să ne asculte cererile. Dacă suntem hotărâţi să nu ne despărţim de Sursa tăriei noastre, Domnul Isus va fi la fel de hotărât să fie la dreapta noastră, ca să ne ajute să nu fim daţi de ruşine în faţa vrăjmaşilor noştri. Harul lui Hristos poate face pentru noi ceea ce toate eforturile noastre nu pot face. Cei care se tem de Dumnezeu şi Îl iubesc pot fi înconjuraţi de o mulţime de griji, şi totuşi ei nu vor fi şovăielnici pe cale şi nici nu vor croi cărări strâmbe cu picioarele lor. Dumnezeu vă poartă de grijă în locul unde este datoria voastră să fiţi. Asiguraţi-vă cât mai des cu putinţă că vă duceţi în locul unde obişnuiţi să vă rugaţi. (…) [Mântuiţii] au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor. În mijlocul stricăciunii morale care domină pretutindeni, ei îşi păstrează integritatea. Şi de ce? Ei au fost făcuți părtaşi de natură divină şi au scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă. (…) Doar o viaţă de continuă de dependenţă de Dumnezeu este o viaţă de sfinţenie. – Sfaturi pentru sănătate, ed. 2000, p. 395

 

Miercuri, 4 aprilie: Cu voi până la sfârşit

 

Istoria adevărului a fost întotdeauna o cronică a luptei între bine și rău. Vestirea Evangheliei a fost întotdeauna dusă înainte în lumea aceasta, înfruntând împotrivire, pericole, pierdere și suferinţă. În ce a constat puterea acelora care au suferit în trecut prigoana pentru Hristos? În unirea cu Dumnezeu, unirea cu Duhul Sfânt, unirea cu Hristos. Ocara și prigoana i-au despărţit pe mulţi de prietenii pământești, dar niciodată de iubirea lui Hristos. Niciodată sufletul încercat de furtună nu este mai iubit de Mântuitorul decât atunci când suferă ocara pentru adevăr. „Eu îl voi iubi”, spunea Hristos, „și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). Când credinciosul stă la bara tribunalului pământesc din pricina adevărului, Hristos stă alături de el. Când este închis între zidurile temniţei, Hristos i Se arată și îi mângâie inima cu iubirea Sa. Când el suferă moartea pentru Hristos, Mântuitorul îi spune: Ei pot ucide trupul, dar nu pot distruge sufletul. „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Ioan 16:33; Isaia 41:10). – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 64–65

Celor are caută să-I fie credincioşi lui Dumnezeu le pot fi refuzate multe privilegii ale lumii, cărarea le poate fi îngrădită şi lucrarea împiedicată de duşmanii adevărului, dar nu există putere care să închidă uşa comunicării dintre Dumnezeu şi sufletul lor. (…) Avem în fiecare zi privilegiul scump al legăturii cu Hristos care a fost aşezat în faţa noastră ca o uşă deschisă. Tot cerul este la dispoziţia noastră. Dacă suntem copii ascultători de Dumnezeu, putem obţine zilnic rezerve de har. Indiferent ce ispite, ce încercări şi ce prigoniri ar veni asupra noastră, nu avem de ce să ne descurajăm. Nici omul şi nici Satana nu pot închide uşa pe care Hristos a deschis-o pentru noi. – Our High Calling, p. 128

Dumnezeu nu-i conduce pe copiii Săi altfel de cum ar alege chiar ei să fie conduşi dacă ar vedea de la început sfârşitul şi dacă ar înţelege slava lucrării pe care o îndeplinesc ca împreună-lucrători cu El.

Nici Enoh, care a fost înălţat la cer, nici Ilie, care a fost ridicat într-un car de foc, n-au fost mai mari sau mai onoraţi decât Ioan Botezătorul, care a pierit singur în închisoare. „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El.” (Filipeni 1:29). Şi dintre toate darurile pe care Cerul le poate revărsa asupra oamenilor, împărtăşirea cu suferinţele lui Hristos înseamnă încrederea cea mai mare şi este onoarea cea mai înaltă. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 186

Joi, 5 aprilie: Legea şi Evanghelia

 

Dacă vrem să fim candidaţi pentru cer, trebuie să îndeplinim cerinţa Legii: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10:27). Noi putem să facem lucrul acesta numai dacă vom căuta prin credinţă neprihănirea lui Hristos. Când privim la Isus, primim în inimă un principiu viu care se extinde mereu, Duhul Sfânt continuă lucrarea, iar cel credincios progresează în har, în putere şi în formarea caracterului. El se conformează chipului lui Hristos, crescând spiritual până când atinge măsura plinătăţii lui Isus Hristos. În felul acesta, Domnul Hristos pune capăt blestemului păcatului şi eliberează sufletul credincios de acţiunea şi de efectele răului.

Numai Domnul Hristos este în stare să facă lucrul acesta, deoarece „a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare-preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi, prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:17,18). – Solii alese, cartea 1, p. 341

Domnul Hristos a purtat efectiv pedeapsa pentru păcatele lumii, pentru ca neprihănirea Lui să poată fi pusă în contul păcătoşilor şi pentru ca, prin pocăinţă şi credinţă, ei să poată deveni ca El în ce priveşte sfinţenia caracterului. El spune: „Eu port vinovăţia pentru păcatele omului; lasă-Mă să iau asupra Mea pedeapsa, iar păcătosul care se pocăieşte să poată sta înaintea Ta nevinovat.” În momentul în care păcătosul crede în Hristos, el stă în faţa lui Dumnezeu necondamnat, căci neprihănirea lui Hristos este a sa; ascultarea desăvârşită a lui Hristos este pusă în contul său. Însă el trebuie să coopereze cu puterea divină şi să se străduiască să învingă păcatul, pentru a putea deveni desăvârşit în Hristos.

Preţul de răscumpărare plătit de Domnul Hristos este suficient pentru mântuirea tuturor oamenilor, însă vor beneficia de el doar aceia care devin fiinţe noi în Isus Hristos, supuşi credincioşi ai Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu. Suferinţa Sa nu-l va scuti de pedeapsă pe păcătosul care nu se pocăieşte şi care este necredincios. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, ed. 1997, pp. 440–441

Apostolul Pavel, referindu-se la timpul sfârşitului, declara: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă” (2 Timotei 4:3). Acel timp a venit. Oamenii nu doresc adevărul Bibliei pentru că el vine în conflict cu dorinţele inimii lor păcătoase, iar Satana le oferă minciunile pe care ei le îndrăgesc atât de mult. Dar Dumnezeu va avea pe pământ un popor care va susţine Biblia, şi numai Biblia, ca standard al tuturor doctrinelor şi bază a tuturor reformelor. Părerile oamenilor educaţi, deducţiile ştiinţei, crezurile sau hotărârile conciliilor ecleziastice, tot atât de numeroase şi contradictorii ca bisericile pe care le reprezintă, glasul majorităţii – niciuna dintre acestea nu trebuie considerată o dovadă pro sau contra vreunui punct de credinţă. Înainte de a accepta orice doctrină sau regulă trebuie să cerem un clar „Aşa zice Domnul!” în sprijinul acesteia.

Satana se străduieşte continuu să reorienteze atenţia de la Dumnezeu la om. El îi determină pe oameni să-i privească pe episcopi, pe pastori, pe profesorii de teologie ca pe nişte îndrumători ai lor, în loc să cerceteze singuri Scripturile ca să afle care le este datoria. Apoi, stăpânind mintea acestor conducători, el poate influenţa masele după voia lui. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 489–490

 

Vineri, 6 aprilie: Studiu suplimentar

 

Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” (Isaia 41:13)

În ultimele câteva săptămâni, am fost profund conştientă de promisiunile lui Dumnezeu şi de speranţa creştinului. Biblia nu mi s-a părut niciodată atât de plină de promisiuni scumpe ca în ultimele săptămâni.

Pare că roua cerului stă să cadă peste noi şi să ne învioreze, numai noi să ne însuşim acele promisiuni. Noi nu ne putem înfrânge niciodată tendinţele naturale fără ajutorul Cerului, iar scumpul Isus Se aşază chiar lângă noi ca să ne sprijine în această lucrare. El spune: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Noi trebuie să-L luăm pe cuvânt. Și credinţa noastră trebuie să înţeleagă promisiunile. (…)

Este lucru mare să crezi în Isus. Îi auzim pe mulţi spunând: „Crede, crede! Tot ce trebuie să faci este să crezi în Isus.” Avem însă privilegiul să întrebăm: Ce înseamnă această credinţă? Şi ce cuprinde ea? Mulţi dintre noi avem o credinţă declarativă, dar nu aducem credinţa aceasta în caracterul nostru. (…) Trebuie să avem credinţa aceea care lucrează prin dragoste şi care curăţește sufletul, ca să ne determine să dăm la o parte tot ce este ofensator în ochii Lui. Dacă nu avem credinţa aceasta care lucrează, nimic nu are rost. Poți admite că Hristos este Mântuitorul lumii, dar este El Mântuitorul tău? Crezi tu astăzi că El îţi va da forţa şi puterea să-ţi învingi toate defectele de caracter? (…)

Fiecare trebuie să înveţe individual lecţia acesta a încrederii deosebite în Mântuitorul nostru. Trebuie să ne încredem în Tatăl nostru ceresc cum se încrede un copil în părinţii lui pământeşti şi să credem că El lucrează spre binele nostru în toate lucrurile, să credem că fiecare strigăt de luptă şi fiecare efort împotriva adversarului sufletului nostru ajunge la urechile Dumnezeului Savaot şi că El ne va trimite ajutor de fiecare dată când avem nevoie. El ne va ajuta să biruim orice ispită dacă Îl chemăm cu credinţă. Aceasta este lecţia pe care trebuie s-o învăţăm.

Pot să am încredere în Mântuitorul meu! El mă mântuieşte astăzi şi, când mă lupt să biruiesc ispitele vrăjmaşului, El îmi va da har să biruiesc. – In Heavenly Places, p. 118

Puterea ta să ţină cât zilele tale! (Deuteronomul 33:25) Îi mulţumesc Domnului pentru asigurarea harului dată poporului Său pentru acum, pentru astăzi! (…) Făgăduinţa nu este că vom avea putere astăzi pentru o urgenţă viitoare, că ni se va oferi ajutor pentru o problemă anticipată înainte ca ea să apară. Dacă umblăm prin credinţă, ne putem aştepta să primim putere şi ajutor imediat ce le cer circumstanţele. Noi trăim prin credinţă, nu prin vedere. Planul Domnului este să-I cerem exact lucrurile de care avem nevoie. Harul pentru mâine nu ne va fi dat astăzi. Nevoia omului este oportunitatea lui Dumnezeu. (…) Harul lui Dumnezeu nu este niciodată dat pentru a fi risipit, folosit greşit, pervertit sau lăsat să ruginească nefolosit. (…)

În timp ce vă purtaţi zilnic responsabilităţile în dragoste şi în frică de Dumnezeu, ca nişte copii ascultători care umblă în toată smerenia minţii, vă vor fi date putere şi înţelepciune de la Dumnezeu pentru a întâmpina orice situaţie dificilă.

Nu vom fi în stare să întâmpinăm încercările din timpul acesta fără Dumnezeu. Nu vom avea curajul şi fermitatea martirilor din vechime până nu vom ajunge în situaţia în care s-au aflat ei. (…) Trebuie să primim zilnic rezerve de har pentru fiecare situație zilnică. Aşa creştem în harul şi în cunoştinţa Domnului nostru Isus Hristos şi, dacă vine persecuţia asupra noastră, dacă trebuie să fim închişi între pereţii închisorii pentru credinţa lui Isus şi pentru păzirea Legii sfinte a lui Dumnezeu, atunci „puterea ta să ţină cât zilele tale”. Dacă persecuţia va veni din nou, celor care îşi adună toate energiile sufletului pentru a da dovadă de un eroism adevărat le va fi dat har. (…)

Trebuie să stăm aproape de Sursa puterii noastre zi de zi şi, când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă. Făgăduinţa lui Dumnezeu este sigură, puterea aceasta va fi pe măsura zilei de azi. Putem avea încredere cu privire la viitor doar prin puterea care ne este dată pentru nevoile prezente. Experienţa cu Dumnezeu devine zi de zi mai preţioasă. (…) Nu te nelinişti astăzi pentru viitor! Avem o anumită nevoie astăzi. (…) Domnul este ajutorul nostru, Dumnezeul nostru şi puterea noastră în orice situaţie. – Our High Calling, p. 1251