[vineri, 2 iunie]
„«Babilonul cel mare» este numele prin care Inspirația face referire la întreita uniune religioasă alcătuită din papalitate, protestantismul apostat și spiritism. […]
Termenul «Babilon» face referire la organizații și la liderii lor, nu neapărat la membrii acestora. Aceștia din urmă sunt numiți «ape mari» (Apocalipsa 17:1,15)” („Comentariul biblic AZȘ”, vol. 7, pp. 851, 852).
„Satana îi va atrage pe oameni sub influența amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului și sfințenia duminicii. În timp ce prima creează condițiile propice spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma” (Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, p. 588).
Spiritele morților jucau un rol important în religia babiloniană. Babilonienii aveau o credință puternică în doctrina nemuririi sufletului. Credeau că la moarte sufletul intra în lumea spiritelor. Conceptul nemuririi sufletului este străin de învățăturile Scripturii. „Credința că sufletul își continuă existența după dezintegrarea trupului nu este […] exprimată clar nicăieri în Sfânta Scriptură. […] Credința în nemurirea sufletului a ajuns la evrei prin legăturile cu gândirea greacă, în special prin filozofia lui Platon, principalul ei reprezentant, care a fost condus la aceasta prin misterele orfice și eleusiene, în care perspectiva babiloniană și cea egipteană se amestecau într-un mod ciudat” (Kaufmann Kohler, The Jewish Encyclopedia, „Immortality of the Soul”, 1906).
Post-ul [vineri, 2 iunie] apare prima dată în Studiu Biblic.
