[vineri, 17 martie]
„Iubirea de bani, dorința de a avea bogăție, este lanțul de aur care îi leagă pe oameni de Satana” (Ellen G. White, „Calea către Hristos”, p. 44).
Biblia nu spune că bogăția ar avea vreo contribuție la creșterea spirituală a cuiva. De fapt, de la începuturile creștinismului, nicio biserică nu a avut vreodată atâtea bogății și atâta confort lumesc ca bisericile contemporane din multe țări. Un astfel de belșug ne influențează cu siguranță spiritualitatea – și nu într-un sens bun. Atunci când venim acasă la un frigider plin cu mai multă mâncare decât putem mânca, atunci când avem una sau două mașini, când mergem în vacanță în fiecare an, când ne facem cumpărăturile online și avem ultimele modele de computere și telefoane, chiar poate fi mai ușor să nu iubim lumea și nici lucrurile din lume? Aici nu vorbim despre „bogații” zilelor noastre, adică despre miliardari și cei mai bogați decât ei. Ei măcar știu că sunt bogați și pot da curs (dacă aleg) avertizărilor pe care Biblia le are pentru ei. Vorbim, în schimb, despre mulți oameni chiar și din clasa de mijloc care – printre telefoane, iMac-uri, aparate de aer condiționat și SUV-uri – cred că nu se află în pericolul de a fi afectați de propria prosperitate. De aceea zecimea poate fi, dincolo de orice altceva, un antidot spiritual puternic la pericolele bogăției, chiar și pentru cei care nu sunt deosebit de „bogați”.
Post-ul [vineri, 17 martie] apare prima dată în Studiu Biblic.