[vineri, 17 februarie] Rezolvare simplă
Miile de oameni ce locuiau în apropierea turnului se simțeau bine acolo şi nu doreau să se mute vreodată. Aveau tot ce își doreau: de lucru, mâncare, case frumoase şi considerau că aveau conducători deștepți. Dar ei se răzvrăteau împotriva Domnului prin ceea ce făceau. Voiau să fie considerați mari şi să îi întoarcă pe alții de la închinarea la Dumnezeu la închinarea la idoli, aşa cum făcuseră ei. Într-o zi, în timp ce muncitorii lucrau la construcția turnului, ceva ciudat s-a întâmplat. Când un muncitor avea nevoie de materiale şi striga la etajul de mai jos pentru a anunța de ce avea nevoie, omul de la acel etaj nu putea înțelege ce spunea acesta şi, când încerca să aducă un alt muncitor pentru a-l ajuta, acesta din urmă nu îi putea înțelege pe ceilalți doi. Ordinul de materiale nu era înțeles până la muncitorii de jos. Şi desigur că ei trimiteau lucruri greșite la muncitorii din vârful turnului. Nu exista nicio cale pentru ca muncitorii să continue să construiască, deoarece acum vorbeau limbi diferite. Era foarte, foarte frustrant.
Curând, oamenii care vorbeau aceiași limbă s-au mutat în locuri unde puteau trăi şi munci împreună. Minunea pe care o făcuse Domnul fusese eficientă. Erau acum împrăștiați pe tot pământul, aşa cum plănuise Domnul. Geneza 11:5-9 Când Domnul a trimis fulgere uriașe care au lovit vârful turnului, toată lumea era înspăimântată şi nimeni nu a mai încercat să termine de construit turnul.
Aplicaţie: În cartea lui Isaia, după ce ne amintește de promisiunea sa de după potop, Domnul a zis: „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.”
Ce promisiune minunată! Indiferent ce s-ar întâmpla – inundații, cutremure sau dezastre în diferite locuri ale lumii noastre –, întotdeauna ne putem aminti că Dumnezeu nu ne va uita şi nici nu ne va părăsi. Aşa că haideți să alegem să îi fim credincioși Domnului!