[miercuri, 18 ianuarie] Urmările păcatului
După ce Lucifer a devenit Satana şi, împreună cu îngerii lui, a pierdut războiul din cer, nu au mai putut să locuiască acolo. Fiecare dintre ei cunoscuse în mod personal dragostea lui Dumnezeu încă de când au fost creați. Dumnezeu Fiul şi îngerii Săi credincioși au stăruit ca aceștia să se răzgândească, dar ei nu şi-au schimbat hotărârea. Ei aleseseră deja, şi Dumnezeu ştia că nu aveau să-și mai schimbe niciodată hotărârea. Dacă ar fi rămas în cer, ei ar fi stricat atmosfera de fericire şi pace de acolo. Așadar, Biblia spune că aceștia „au fost aruncați pe pământ.” Apocalipsa 12:9
Îngerii care au rămas loiali lui Dumnezeu probabil că au plâns. Încă de când au fost creaţi fuseseră buni prieteni cu îngerii care l-au urmat pe Lucifer. Înainte ca Lucifer să păcătuiască, cu toţii l-au iubit. El a fost conducătorul lor şi cel mai important ajutor al lui Dumnezeu. Dar, ulterior, a devenit Satana, un înger nelegiuit, care L-a urât pe Creatorul lui.
Când Satana şi îngerii lui răi au fost alungaţi din cer, el a fost mai furios ca oricând; şi nici îngerii lui nu au fost fericiţi. Ei pierduseră tot ce le adusese bucurie în cer. De aceea îl învinovățeau pe Satana şi, în același timp, se învinovățeau unii pe alții pentru tot ce le mersese rău. Erau într-o stare deplorabilă!
Satana pierduse războiul în cer, dar nu s-a dat bătut. El a plănuit să continue războiul în afara cerului, şi asta face de mii de ani. Dar, în curând, se va sfârși. Cu toții ne aflăm chiar acum în mijlocul acestui război, iar într-o lecţie viitoare, vom studia cum planul iscusit al lui Satana ne-a implicat și pe noi. Însă, mai întâi, trebuie să învățăm cum a luat ființă lumea noastră și cum am fost noi creați.
Satana știa că Dumnezeu este drept, că oamenii din lumea nou-creată aveau să fie liberi să aleagă pe cine să iubească, în cine să aibă încredere şi pe cine să asculte. Satana mai știa și că trebuia să pună la cale un plan foarte iscusit pentru a-i determina pe oameni să aleagă să asculte de el, în loc să-L asculte pe Dumnezeu. Atunci noua lume avea să devină a lui. Ce loc perfect pentru el şi îngerii lui, în care să demonstreze că nimeni nu are nevoie de legi!
Aplicație: Cum îţi folosești mintea pe care ți-a dat-o Dumnezeu? Te gândești cum să te răzbuni pe cei care nu se poartă frumos cu tine sau te gândești cum să-i ajuți pe ceilalți?