[duminică, 9 octombrie] Sabatul este redescoperit
Anii 1830 și 1840 au fost vremuri interesante. Pe măsură ce oamenii studiau cu seriozitate Bibliile, au început să fie receptivi la multe adevăruri biblice care fuseseră neglijate sau neînțelese timp de sute de ani.
De exemplu, bisericile populare din acea vreme învățau că vor fi o mie de ani de pace înainte de a doua venire a lui Isus. Dar, în timpul acestei „treziri advente”, cei ce studiau Biblia au fost entuziasmați să descopere că Isus avea să revină în curând (a doua venire). Mulți au ajuns, de asemenea, să înțeleagă că moartea este ca un somn, ceea ce a dus la adevărul că nu există un iad care să ardă veșnic. Iar descoperirea acestor lucruri i-a ajutat să înțeleagă mai bine ce ne învață Biblia despre înviere.
Când Isus nu a venit pe 22 octombrie 1844, așa cum se așteptau oamenii, mulți s-au descurajat și au renunțat. Dar poporul adevărat al lui Dumnezeu nu a renunțat. În schimb, ei au studiat Bibliile cu mai multă seriozitate și au continuat să descopere mai multe adevăruri minunate. Săptămâna trecută, am aflat cum au început să înțeleagă ce face Isus pentru noi în sanctuarul ceresc. Am aflat, de asemenea, cum Dumnezeu a început să dea poporului Său mesaje speciale. Deoarece aceste două subiecte sunt foarte importante, vom studia mai mult despre ele în lecțiile viitoare.
Un adevăr care fusese aproape uitat timp de sute de ani a fost adevărul despre Sabat. Chiar dacă cei care păzeau Sabatul erau adesea persecutați și uneori erau foarte puțini la număr, întotdeauna au existat oameni credincioși care au ținut Sabatul biblic cu sfințenie. La începutul anilor 1800, baptiștii de ziua a șaptea erau un grup organizat de păzitori ai Sabatului.
Dumnezeu avea să aducă laolaltă toate adevărurile nou redescoperite, ale mișcării adventiste, împreună cu adevărul despre Sabat. Dar cum? Baptiștii de ziua a șaptea erau puțini, iar majoritatea adventiștilor nici măcar nu știau de existența lor. Adventiștii care îi întâlniseră pe baptiștii de ziua a șaptea nu erau impresionați de credința lor în Sabat, deoarece baptiștii nu vedeau importanța proclamării venirii în curând a lui Isus. Iar baptiștii de ziua a șaptea nu erau prea impresionați de credincioșii adventiști, deoarece adventiștii nici măcar nu știau care este ziua despre care Biblia spunea că este sfântă.
Aplicație: Mai este important să respectăm toate Cele Zece Porunci? 1 Corinteni 7:19