[miercuri, 5 octombrie] Confuzia se instalează
Hiram Edson și prietenii săi s-au apucat imediat să studieze cu sârguință mai multe despre sanctuarul ceresc. Erau atât de multe de învățat! Trebuie să fi fost o perioadă incitantă, în timp ce puneau la punct piesă după piesă din puzzle. Dar a fost nevoie de timpau trecut luni de zile până când au scris despre ceea ce au descoperit și mai mult de un an până când au fost gata să „profețească din nou”.
În urma Marii Dezamăgiri, mulți dintre cei care crezuseră că Isus avea să vină au rămas confuzi. Satana a făcut tot ce a putut pentru a descuraja poporul lui Dumnezeu. Cei fără credință au renunțat pur și simplu și nu au mai crezut. Alții au spus că experiența aceea fusese o greșeală. Iar unii care căutau mai multă emoție au venit cu tot felul de idei ciudate.
Mulți dintre credincioșii adventiști aveau foarte puțini bani sau bunuri, deoarece dăduseră de bunăvoie tot ce puteau pentru a susține propovăduirea venirii iminente a lui Isus. Dar, în această criză, Dumnezeu nu a uitat de poporul Său. El i-a iubit. Cu toate că lumea râdea și își bătea joc de credincioși, Dumnezeu ridica ajutoare pentru a începe o lucrare care avea să continue până la a doua venire a lui Isus.
Dumnezeu promisese să Își ajute poporul Său atunci când avea să trecă prin vremuri foarte grele. Profeția lui Ioel fusese deja împlinită parțial o dată, în timpul apostolilor, când Duhul Sfânt a fost revărsat în ziua Cincizecimii. Ioel 2:28-32 ; Faptele apostolilor 2:1-21
Dar o împlinire și mai mare a rămas pentru „ultimele zile”. Astfel, într-o perioadă în care poporul lui Dumnezeu era înconjurat de confuzie și nesiguranță, Dumnezeu a ales o tânără, Ellen Harmon, pentru a transmite mesajul Său de mângâiere și ajutor.
Aplicație: Ar trebui să renunțăm atunci când nu înțelegem un lucru? Ar trebui să ne pierdem încrederea în călăuzirea lui Dumnezeu? Ce se întâmplă dacă nu rezistăm în vremuri grele? Evrei 10:35-39 ; Matei 24:13