[miercuri, 28 septembrie] Arta cântecului sacru

În mijlocul întunericul moral a strălucit încă o dată lumina purității, sfințeniei și adevărului. Conducătorul ales era un levit tânăr, care în primii ani se bucurase de influența unei mame credincioase, care se ruga. Copilăria lui nu fusese pătată de corupția din jur.

Samuel era de-acum investit de către Dumnezeul lui Israel cu funcția triplă de judecător, profet și preot. Punând o mână în mâna Domnului Hristos, iar cu cealaltă luând cârma națiunii, el a condus poporul cu o înțelepciune și hotărâre menite să-l păzească pe Israel de distrugere.

Prin Samuel au fost înființate școlile profeților, pentru a servi ca o barieră împotriva corupției răspândite pe scară largă și pentru a promova bunăstarea morală și spirituală a tinerilor. Aceste școli s-au dovedit o mare binecuvântare pentru Israel, promovând acea neprihănire care înalță o națiune și punând la dispoziție oameni calificați să acționeze cu teamă de Dumnezeu, în rolul de conducători și de sfătuitori. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Samuel a adunat grupuri de tineri evlavioși, inteligenți și studioși. Aceștia au primit numele de fii ai profeților. Pe măsură ce trăiau în părtășie cu Dumnezeu și studiau cuvântul și lucrările Lui, aceștia au ajuns să fie plini de înțelepciune de sus, precum și bogat înzestrați cu comori intelectuale. Învățătorii nu erau doar buni cunoscători ai adevărul divin, ci și cei care se bucuraseră de comuniunea cu Dumnezeu și primiseră înzestrarea specială a spiritului Său. Aceștia se bucurau de respectul și încrederea oamenilor, atât pentru învățătura lor, cât și pentru evlavia de care dădeau dovadă.

Pe vremea lui Samuel existau două astfel de școli: una la Rama, unde se găsea și casa profetului, și cealaltă la Chiriat-Iearim, unde se afla atunci chivotul. Alte două școli au fost adăugate pe vremea lui Ilie, la Ierihon și Betel, iar altele au fost înființate ulterior la Samaria și Ghilgal.

Elevii acestor școli s-au susținut prin propria lor muncă de agricultori, sau fermieri, și meșteșugari. În Israel acest lucru nu era considerat ciudat sau degradant; într-adevăr, se considera că era o crimă să lași copiii să crească fără să știe să facă o muncă folositoare. Ascultând de porunca lui Dumnezeu, fiecare copil era învățat o meserie, deși urma să fie educat pentru slujba sfântă. Mulți dintre învățătorii religioși se întrețineau prin muncă manuală. Chiar și mai târziu, pe vremea lui Hristos, nimeni nu considera că ar fi fost degradant pentru Pavel și Aquila să își câștige existența din confecționarea de corturi.

Subiectele principale de studiu în aceste școli erau legea lui Dumnezeu, cu instrucțiunile date lui Moise, istoria sacră, muzica sacră și poezia….

Duhul lui Dumnezeu se manifesta în mod evident la aceste seminare, prin profeții și cântări sacre. Cu o anumită ocazie, o ceată de profeți l-a întâlnit pe Saul la „colina lui Dumnezeu”, nu departe de Ghibea. Profeții aveau cu ei psaltiri și tamburine, fluiere și harpe. Sub influența Duhul Sfânt, acești oameni proroceau și Îl lăudau pe Dumnezeu cântând la instrumente și din voce. Duhul Domnului și puterea lui de convertire au venit și peste Saul, și el a prorocit împreună cu ei. Arta cântecului sacru a fost cultivată cu sârguință în acele școli ale profeților. Nu se auzeau valsuri frivole și nici vreo cântare frivolă care să-l laude pe om și să distragă atenția de la Dumnezeu, ci psalmii sacri, solemni, de laudă la adresa Creatorului, înălțându-I numele și reamintind de lucrările Sale minunate. Astfel, muzica era creată ca să servească unui scop sfânt, pentru a ridica gândurile la ceea ce este curat, nobil și înălțător și pentru a trezi în suflet devotament și recunoștință față de Dumnezeu.

Cât de diferite sunt obiectivele pentru care sunt adesea dedicate talentele muzicale! Câți dintre cei care au acest dar îl folosesc pentru a se onora și a se înălța pe sine, în loc să-L slăvească pe Dumnezeu! Dragostea pentru muzică îi determină pe cei neglijenți să se alăture iubitorilor de plăceri în adunări lumești, unde Dumnezeu le-a interzis copiilor Săi să meargă. Astfel, ceea ce este o mare binecuvântare atunci când este folosit corect poate deveni una dintre cele mai de succes metode ale lui Satana pentru a distrage mintea de la Dumnezeu și de la lucrurile eterne.

Muzica ocupă un rol în închinarea la Dumnezeu în curțile cerești. În cântecele noastre de laudă, ar trebui să ne străduim să ne apropiem cât mai mult de armonia corurilor cerești. Adesea mi s-a întâmplat să sufăr ascultând voci neșlefuite, atingând tonalități înalte și țipând literalmente cuvintele sacre ale vreunui imn de laudă. Cât de nepotrivite sunt aceste voci ascuțite sau răgușite pentru un serviciu de închinare solemn și plin de bucurie adresat lui Dumnezeu. Tânjesc să-mi pun dopuri în urechi sau să fug de acolo; iar când aceste manifestări dureroase se termină, mă bucur.

Cei care fac din cântat o parte din închinarea divină ar trebui să aleagă imnuri cu un acompaniament muzical adecvat ocaziei; nu în tonuri funebre, ci melodii vesele, dar solemne. Vocea poate și trebuie să fie modelată, îmblânzită și supusă.

Formarea adecvată a vocii trebuie privită ca o parte importantă a educației. Cântărețul ar trebui să se antreneze să rostească distinct fiecare cuvânt. Trebuie amintit faptul că interpretarea muzicală ca parte a serviciului religios este la fel de mult un act de închinare ca și rugăciunea. Inima trebuie să simtă spiritul cuvintelor, să le dea o expresie corectă. Pentru a-și învăța copiii, părinții nu ar trebui să angajeze un profesor de muzică lipsit de respect pentru lucrurile sacre și nici nu ar trebui să le permită să învețe și să practice cântece de dans frivole.

Cât de mare este diferența dintre școlile din timpurile străvechi, aflate sub supravegherea lui Dumnezeu Însuși, și instituțiile noastre moderne de învățare. Se găsesc puține școli care să nu fie guvernate de tradițiile și obiceiurile lumii. Sunt puține școlile în care dragostea unui părinte creștin pentru copiii săi nu va avea parte de o amară dezamăgire. – „Semnele timpului”, 22 iunie 1882