[sâmbătă, 20 august] Prezentarea capitolului 7 din Daniel – partea 2

SECȚIUNEA I

În viziunea lui Daniel sunt prezentate mari împărății din Antichitate. Fiecare împărăție care urma era mai represivă și mai nelegiuită decât cea dinainte. Cornul cel mic a reprezentat ultima împărăție, și cea mai rea intre toate. Profeția a menționat că aceasta va fi împărăția cu durata cea mai lungă – 1 260 de ani, din 538 d.Hr. până 1798 d.Hr.

Ascultați această descriere vie a evenimentelor îngrozitoare care au avut loc în acea perioadă: „Creștinii au fost obligați să aleagă fie să renunțe la integritatea lor și să accepte ceremoniile și închinarea papală, fie să-și chinuie viața în temnițe sau să sufere moarte pe roată, pe rug sau sub securea călăului. Acum s-au împlinit cuvintele lui Isus: «Veți fi dați în mâinile lor până și de părinții, frații, rudele și prietenii voștri; și vor omorî pe mulți dintre voi. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu» (Luca 21:16,17). Persecuția s-a dezlănțuit asupra celor credincioși cu o furie mai mare ca niciodată, iar lumea a devenit un imens câmp de luptă. Timp de sute de ani, biserica lui Hristos și-a găsit scăparea în singurătate și întuneric” („Tragedia veacurilor”, p. 52).

Totuși, în toate acestea, eforturile lui Satana de a ascunde adevărul au fost înfrânte. În acei ani lungi, întunecați, Dumnezeu lucra la aplicarea marelui Său plan de a înlătura în totalitate toate nelegiuirile. „Dacă cei răi înverzesc ca iarba și dacă toți cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciți pe vecie” (Psalmii 92:7).

Marile imperii din Antichitate – Babilon, Persia, Grecia, Roma păgână și cea papală – au părut să prospere în timp ce oprimau poporul lui Dumnezeu. Lucrul acesta pare atât de nedrept. Dar nu acesta este sfârșitul profeției, iar aceste împărății, reprezentate de niște fiare vorace și răpitoare, nu sunt punctul central al capitolului 7 din Daniel.

Centrul atenției profeției se mută acum de la tronurile pământești, caracterizate prin injustiție, luminând tronul din ceruri. Daniel a continuat: „Mă uitam la aceste lucruri până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roțile lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile” (Daniel 7:9,10).

Astfel este descrisă ceremonia de deschidere a tribunalului suprem al Universului. „Eu mă uitam mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost nimicit și aruncat în foc, ca să fie ars. Și celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieții până la o vreme și un ceas anumit” (Daniel 7:11,12).

Dumnezeu a auzit rugăciunile și a luat aminte la lacrimile celor credincioși Lui care au fost persecutați. El Și-a notat fiecare acțiune opresivă, fiecare judecată nedreaptă, fiecare acuzație falsă împotriva poporului Său. Acest tribunal suprem a reexaminat și a anulat toate deciziile nedrepte ale tribunalelor pământești.

Această viziune minunată a fost dată pentru ca poporul lui Dumnezeu să găsească alinare în vremea lor de strâmtorare. Dumnezeu vede. Dumnezeu aude. Dumnezeu cunoaște. Dumnezeu nu Și-a uitat poporul nici măcar un moment. El a suferit împreună cu ei, așa cum a suferit alături de Fiul Lui. Putem să fim siguri că nu ne va uita niciodată nici pe noi, indiferent de problemele cu care putem ajunge să ne confruntăm.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)