[marți, 16 august] Puterea învierii
Învierea soluționează problema neputinței umane. Când ne gândim la viața, la moartea și la învierea lui Isus, adesea ne gândim cum moartea Lui ne-a îndreptățit din punct de vedere legal în raport cu Dumnezeu. Un lucru cât se poate de adevărat.
Dar învierea mai adaugă o dimensiune actului mântuirii. Învierea lui Isus este plină de însemnătate nu doar pentru că arată că într-o zi și noi vom învia. În același timp, învierea L-a plasat pe Isus la dreapta Tatălui, într-o poziție de putere și autoritate. Această putere a învierii este aceeași putere pe care Isus o pune la dispoziția noastră, astăzi.
3. În Efeseni 1:18-23, Pavel vorbește despre puterea lui Dumnezeu. Ce ne transmit aceste versete despre puterea învierii? Ce speranță și promisiuni găsești aici care ți se aplică personal?
Efeseni 1:18-23
„18 şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi 19 şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20 pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, 21 mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. 22 El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi”.
Pavel se roagă ca efesenii să înțeleagă anumite lucruri ce pot fi înțelese corect doar cu ajutor divin, și anume: (1) că există speranță de transformare și un viitor veșnic la care Isus ne-a chemat și (2) să înțelegem puterea care s-a manifestat în favoarea noastră. Apoi, Pavel încearcă să descrie cât de uimitoare este această putere. Puterea care ne stă la dispoziție astăzi este aceeași putere care L-a ridicat pe Isus nu doar din pământ la viață, ci la sediul puterii, la dreapta Tatălui.
Dar Pavel nu se oprește aici. Învierea nu I-a dat lui Isus orice fel de putere, ci puterea de a conduce și de a le oferi copiilor Săi orice lucru posibil de care ar putea avea nevoie – pentru totdeauna.
Întocmește o listă cu domeniile din viața ta în care ai nevoie de puterea lui Isus cel înviat. Apoi roagă-te ca această putere să acționeze la modul real. În același timp, ce îmbunătățiri poți aduce, ce alegeri poți face care să-i permită acestei puteri să opereze mai liber în viața ta?
Post-ul [marți, 16 august] Puterea învierii apare prima dată în Studiu Biblic.