[luni, 11 iulie] Ape amare

 

 

„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice pe care poruncise Domnul să le facă, și au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut” (Exodul 17:1).

 

Poate că nu primim de la Dumnezeu tot ce vrem, dar nici măcar nu ne putem aștepta să primim ce avem nevoie? Nu ce credem noi că avem
nevoie, ci ce avem cu adevărat nevoie?

 

Apa era un lucru de care israeliții aveau cu siguranță nevoie. Imediat după ce Dumnezeul din nor i-a condus prin Marea Roșie, israeliții L-au
urmat prin deșertul arzător și secetos, timp de trei zile. Disperarea lor este lesne de înțeles, mai ales în pustiu, unde găsirea unei surse de apă
este vitală. Când urmau să primească apa de care aveau atâta nevoie?

 

Deci, unde îi îndrumă Dumnezeu? Stâlpul se îndreaptă spre Mara, unde măcar este apă. Cu siguranță au fost cuprinși de entuziasm. Dar
când au gustat apa au scuipat-o imediat, fiindcă era amară. „Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: «Ce avem să bem?»” (Exodul 15:24).

 

Apoi, la câteva zile, Dumnezeu face același lucru. Doar că, de data aceasta, stâlpul se oprește unde nu este apă deloc (Exodul 17:1).

 

3 Citește Exodul 15:22-27 și Exodul 17:1-7. Ce i-a dezvăluit Dumnezeu despre Sine poporului Israel, la Mara și la Refidim? Ce lecții ar fi trebuit învățate acolo?

 

Exodul 15:22-27

„22 Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. 23 Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea, locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). 24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” 25 Moise a strigat către Domnul, şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci şi acolo l-a pus la încercare. 26 El a zis: „Dacă vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.” 27 Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă”.

 

Exodul 17:1-7

„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice pe care poruncise Domnul să le facă, şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut. 2 Atunci, poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?” 3 Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici, cu copiii şi turmele noastre?” 4 Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.” 5 Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi porneşte! 6 Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa în faţa bătrânilor lui Israel. 7 El a numit locul acela Masa şi Meriba (Ispită şi ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?””

 

Recitește Exodul 17:7. Ai ridicat și tu vreodată aceeași întrebare? De ce? Cum te-ai simțit și ce lecții ai învățat după ce ai primit răspunsul? De câte ori avem nevoie să primim răspunsul până încetăm definitiv să punem această întrebare?

 

Post-ul [luni, 11 iulie] Ape amare apare prima dată în Studiu Biblic.