[sâmbătă, 2 iulie] Daniel – capitolul 2

SECȚIUNEA I

Pe vremea când Daniel a fost luat ostatic, în Babilon era împărat Nebucadnețar. Sub conducerea lui, Babilonul s-a ridicat la înălțimea notorietății unui imperiu mondial și a ajuns „podoaba împăraților” (Isaia 13:19).

Prin cuceririle lui, Nebucadnețar a mărit mult regatul Babilon, adăugând acestuia națiuni importante, precum cele ale Tirului, Iudeei și Egiptului. Pe parcursul domniei lui, a guvernat cu înțelepciune popoarele cucerite. El a căutat să adune la palatul lui cele mai strălucite minți ale lumii.

Împăratul Nebucadnețar era profund religios, slăvind zeii Babilonului. Pentru el, era evident că aceștia erau mai măreți decât zeii celorlalte națiuni, ținând cont că le cucerise.

El și-a transformat uriașa capitală într-o cetate magnifică și puternic fortificată. „Sub domnia împăratului Nebucadnețar, Babilon a ajuns regatul cel mai bogat și mai puternic de pe pământ. Bogățiile și splendoarea lui au fost portretizate vag de pana inspirată” („The Youth’s Instructor”, 29 septembrie 1903).

Fiind un gânditor și un om atent, Nebucadnețar s-a întrebat ce se va întâmpla cu regatul lui după ce el o să moară. Avea să dureze o veșnicie? Aveau urmașii lui să crească gloria regatului până ce o să cucerească întreaga lume? Sau într-o bună zi Babilonul va fi distrus?

Într-o noapte, Nebucadnețar stătea în patul lui, gândindu-se la aceste întrebări. În noaptea aceea, Dumnezeu cerurilor i-a răspuns, dezvăluindu-i viitorul într-un vis impresionant.

De obicei, Dumnezeu dă vise profetice profeților. De ce, atunci, a dezvăluit viitorul unui împărat păgân? La fel ca în cazul lui Iosif, care i-a interpretat visele lui Faraon, această ocazie a fost o oportunitate folosită de Dumnezeu pentru a-Și manifesta puterea și superioritatea față de toate celelalte zeități și pentru a da de gol pretențiile înțelepților. De asemenea, era o ocazie perfectă pentru a-l pune pe împărat în legătură cu un slujitor al Dumnezeului cerurilor.

Când Nebucadnețar s-a trezit după ce a avut acest vis, a încercat din greu să și-l amintească, dar nu a putut. Totuși, avea impresia profundă că visul avea o mare semnificație. Era atât de tulburat, încât nu a putut să se culce la loc. „Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători și pe caldeeni ca să-i spună visele. Ei au venit și s-au înfățișat înaintea împăratului. Împăratul le-a zis: «Am visat un vis; duhul îmi este tulburat și aș vrea să știu visul acela»” (Daniel 2:2,3).

Nebucadnețar îi respecta pe acești oameni. Ei pretindeau că au puteri supranaturale. Dacă ar fi fost într-adevăr în legătură cu zeități, nu le-ar fi dezvăluit ele și acest secret? Spre dezamăgirea împăratului însă, ei au răspuns: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune robilor tăi visul și-ți vom arăta tâlcuirea lui!” (Daniel 2:4).

Nebucadnețar a hotărât să testeze veridicitatea pretențiilor lor, insistând ca ei să îi spună visul pe care îl uitase. Dacă ei ar fi putut să dezvăluie secretul, ar fi știut că se putea încrede în interpretarea lor și i-ar fi răsplătit cu generozitate. Dar dacă nu puteau să-i spună visul, atunci va ști că nu aveau puteri supranaturale și avea să-i pedepsească pentru că erau niște escroci. „Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis caldeenilor: «Mi-a scăpat din minte lucrul acela. Dacă nu-mi veți face cunoscute visul și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți și casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. Dar, dacă-mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri și răsplătiri și mare cinste. De aceea, spuneți-mi visul și tălmăcirea lui!” (Daniel 2:5,6).

Ce va face Nebucadnețar când oamenii în care s-a încrezut îl vor dezamăgi, iar goliciunea religiei lui va fi expusă?

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)