O FAȚETĂ A DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.
1 Corinteni 10:24

Dintotdeauna am crezut că putem extrage lecții pentru viața noastră din viața personajelor biblice. Recitind cartea Rut în detaliu, am fost uimită văzând modul în care personajele centrale ale relatării – Rut, Naomi și Boaz – sunt înrudite. Cred că sunt un exemplu de urmat când vine vorba de cum ar trebui să funcționeze relațiile în familie și ce fericire ar trebui să le aducă tuturor membrilor. Acest lucru este cu atât mai adevărat, cu cât urmăm principiul din versetul-cheie de astăzi.

În Naomi văd o femeie generoasă care, în ciuda vârstei înaintate și a singurătății aduse de o nenorocire mare, nu le „șantajează” pe nurorile ei să aibă grijă de ea. Ba din contră, ea le încurajează să se întoarcă la poporul lor pentru a avea ocazia de a-și croi un viitor mai bun. Observați că ea pune interesul lor mai presus de al ei: „Întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei!” (Rut 1:8). „Întoarceți-vă, fiicele mele!” (vers. 11); „duceți-vă! Eu sunt prea bătrână” (vers. 12) și (în special lui Rut): „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei; întoarce-te și tu după cumnata ta” (vers. 15). Ca răspuns la altruismul lui Naomi, Rut îi spune: „Încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu, și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo” (vers. 16, 17).

Rut ar fi putut alege să își vadă de viitorul ei și să nu se întoarcă împreună cu o femeie în vârstă căreia trebuia să îi poarte de grijă și pentru care trebuia să lucreze, câștigând traiul pentru amândouă. Totuși, ea a luat o hotărâre plină de iubire, deși știa că urma să întâmpine multe greutăți dacă își părăsea țara pentru a trăi într-o țară necunoscută în care nu știa pe nimeni. Admir dragostea pe care o vedem între aceste două femei și faptul că ele pun bunăstarea celeilalte pe primul loc.

În această lume a egoismului și a abuzului, în care multe valori se pierd și familia este în criză, privim la aceste două femei și la deciziile lor: ele au exemplificat principiul de a nu căuta binele propriu, ci mai degrabă „folosul altuia” (1 Corinteni 10:24). Ce gură de aer curat, proaspăt!

Domnul să ne ajute să avem aceleași relații de familie în care dragostea să meargă în ambele direcții. Să dăruim și să primim, pentru că relațiile de grijă reciproce sunt cele care aduc fericire. Acestea demonstrează o fațetă a dragostei lui Dumnezeu.

Maite Lavado


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.